https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20V-a/Istorie/ALL/A467.pdf

Acest manual este proprietatea Ministerului Educaţiei Naţionale.
Manualul şcolar este realizat în conformitate
cu Programa şcolară aprobată prin OM nr. 3411/03.03.2017.
Numărul european de asistenţă pentru copii: 116.111
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
Manual pentru clasa a V-a
Istorie
Bogdan Teodorescu
Cristina Hornoiu
Manualul şcolar a fost aprobat prin Ordinul de Ministru nr. 4864/06.09.2017,
în urma evaluării, şi a fost realizat în conformitate cu
Programa școlară aprobată prin OM Nr. 3411/03.03.2017.
Manualul este distribuit elevilor în mod gratuit, atât în format tipărit, cât şi în format digital, şi este transmisibil timp de patru ani
şcolari, începând din anul şcolar.
Inspectoratul Şcolar .
Şcoala/Colegiul/Liceul
ACEST MANUAL A FOST FOLOSIT DE:
Anul Numele
elevului Clasa Anul școlar
Aspectul manualului*
format tipărit format digital
la primire la predare la primire la predare
1
2
3
4
* Pentru precizarea aspectului manualului se va folosi unul dintre următorii termeni: nou, bun, îngrijit, neîngrijit, deteriorat.
Cadrele didactice vor verifica dacă informaţiile înscrise în tabelul de mai sus sunt corecte.
Elevii nu vor face niciun fel de însemnări pe manual.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Teodorescu, Bogdan
Istorie : manual pentru clasa a V-a / Bogdan Teodorescu, Cristina
Hornoiu. - Bucureşti : Editura ALL, 2017
ISBN 978-606-587-514-2
I. Hornoiu, Cristina
9
ISTORIE – Manual pentru clasa a V-a
Bogdan Teodorescu, Cristina Hornoiu
Copyright © 2017 Editura ALL
Referenți: Prof. univ. dr. Nicu Pohoață
Prof. gr. I Mihai Stamatescu
Grupul Editorial ALL:
Bd. Constructorilor nr. 20A, et. 3,
sector 6, cod 060512 – București
Tel. : 021 402 26 00
Fax: 021 402 26 10
www.all.ro
Redactare: Ioana Văcărescu
Corectură: Adriana Călinescu
Layout: Daniel Eberhat
Design copertă: Andra Penescu
Programare & design manual digital: Societatea Națională de Informatică S.A.
Acest manual a fost realizat în parteneriat de Editura ALL, Editura ALLFA și Societatea Națională de Informatică.
FOTO: www.pixabay.com, www.shutterstock.com, commons.wikimedia.org, wikipedia.org, vikidia.org, www.hs-augsburg.de,
jmguieu.free.fr, www.sfu.museum, www.museeprehistoire.com, cucuteniar.ro, gebetnout.blogspot.ro, www.capodopere2019.
ro, books.openedition.org, www.wga.hu, www.mnir.ro, talentedenazdravani.eu
3
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viață-n libertate ori moarte!“ strigă toți.
Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!
Deșteaptă-te, române!
de Andrei Mureșanu
4
Cuprins
Ghidul elevului 6
Evaluare inițială 8
Unitatea 1. Alfabetul istoriei 9
Istoria și izvoarele istorice 10
Spațiul istoric. Cronologie 12
Autoevaluare 14
Unitatea 2. Preistoria 15
Primii oameni 16
Revoluția neolitică 18
Inventarea metalurgiei 19
Autoevaluare 20
Unitatea 3. Orientul Antic 21
Mediul natural și viața cotidiană în Orientul Antic 22
Studiu de caz: Orașul-stat Babilon � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 23
Locuinţa, hrana, familia 24
Practici sociale 25
Inventarea scrierii. De la pictograme la alfabet 26
Studiu de caz: Epopeea lui Ghilgameș � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 27
Studiu de caz: Codul lui Hammurabi � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 28
Hieroglifele și primul alfabet 29
Economia 30
Credința popoarelor orientale 32
Studiu de caz: Temple și piramide � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 33
Popoare şi civilizaţii pe harta Orientului Antic 34
Studiu de caz: Evreii � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 34
Studiu de caz: Chinezii � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 35
Autoevaluare 36
Unitatea 4. Grecia Antică 37
Mediul natural și ocupațiile grecilor 38
Studiu de caz: Ceramica, între utilitate și artă � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 39
Adevăr și legendă 40
Războiul troian 41
Legendele Olimpului 42
Organizarea polisului grec 44
Colonizarea 45
Studiu de caz: Tomis, Histria, Callatis � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 45
Atena și Sparta 46
Războaiele grecilor 48
Studiu de caz: Bătălia de la Marathon � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 48
Războiul peloponesiac 49
Alexandru Macedon și sinteza elenistică 50
Frumosul și cunoașterea în lumea greacă 52
Studiu de caz: Moștenirea lumii grecești. Sculptura. Cunoașterea științifică � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 53
Studiu de caz: Teatrul � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 54
Studiu de caz: Jocurile Olimpice. Acropola ateniană � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 55
Autoevaluare 56
Evaluare sumativă 57
Unitatea 5. Lumea romană 59
Fondarea Romei. Legendă și adevăr 60
Statul roman. Războaie şi expansiune teritorială 62
Studiu de caz: Armata romană � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 63
Viața cotidiană în lumea romană. Familia. Virtuțile romane 64
Studiu de caz: Pompei � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 65
Educația. Jocurile 66
5
1. Utilizarea în contexte diverse a coordonatelor şi a reprezentărilor de timp şi spaţiu
1.1. Ordonarea pe criterii cronologice a faptelor/proceselor istorice – paginile: 12, 14, 15, 21, 23, 29, 33, 35, 37, 41, 48, 49, 51, 53, 57, 59, 60, 65, 71, 77, 78, 83, 91, 97, 106, 108
1.2. Identificarea diferenţelor temporale dintre evenimente şi procese istorice – paginile 23, 26, 33, 41, 50, 57, 61, 65, 71, 72, 75, 78, 83, 91, 97, 106, 108
1.3. Localizarea în timp şi în spaţiu a faptelor şi/sau a proceselor istorice – paginile 11, 21, 22, 31, 34, 38, 40, 43, 44, 45, 49, 51, 53, 60, 61, 63, 71, 74, 75, 77, 71, 81, 83, 93, 95, 97, 98
2. Utilizarea critică şi reflexivă a limbajului de specialitate şi a surselor istorice
2.1. Folosirea termenilor de specialitate în descrierea unui eveniment/proces istoric – paginile 10, 12, 14, 18, 19, 20, 21, 22, 26, 27, 29, 33, 36, 38, 55, 68, 41, 44, 45, 46, 47, 48, 53,
56, 57, 61, 62, 63, 65, 68, 70, 71, 81, 82, 83, 94, 97, 104, 106, 108
2.2. Relatarea unui eveniment/proces istoric, utilizând informaţii din surse istorice – paginile 19, 23, 29, 33, 34, 35, 39, 44, 48, 49, 50, 51, 57, 58, 61, 62, 63, 67, 69, 71, 72, 81, 87, 91, 97, 101
2.3. Stabilirea de asemănări şi deosebiri referitoare la evenimente/procese istorice, pe baza unor surse diferite – paginile 50, 61, 62, 63, 97, 101, 106.
3. Manifestarea comportamentului civic prin valorificarea experienţei istorice şi a diversităţii socio-culturale
3.1. Asumarea de roluri în grupuri de lucru – paginile 19, 27, 29, 32, 36, 38, 45, 47, 51, 53, 55, 56, 71, 73, 75, 76, 85, 94, 100, 107
3.2. Descrierea rolului unor personalităţi în desfăşurarea evenimentelor istorice – paginile 49, 51, 54, 63, 67, 75, 94, 97, 99, 106
4. Folosirea autonomă şi responsabilă a instrumentelor necesare învăţării permanente
4.1. Folosirea unor tehnici de învăţare în rezolvarea sarcinilor de lucru – paginile 14, 18, 20, 27, 33, 35, 36, 38, 43, 44, 45, 47, 49, 53, 55, 61, 65, 66, 69, 73, 75, 79, 85, 91, 91, 100, 101, 107
4.2. Utilizarea resurselor multimedia în scopul învăţării – paginile 23, 25, 33, 38, 39, 44, 49, 55, 64, 65, 71, 74, 87, 89, 93, 96
Studiu de caz: Colosseumul și gladiatorii � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 67
Studiu de caz: Credințele romanilor. Zeii. Templele. Creștinismul � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 68
Statul roman. Expansiunea teritorială în sec. II d.H. 70
Studiu de caz: Forul roman � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 70
Statul roman. Decăderea Imperiului, sec. IV-V d.H. 71
Romanizarea 72
Studiu de caz: Orașul și monumentele publice � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 73
Geții și dacii. Rânduieli, obiceiuri, credințe 74
Burebista și Decebal. Războaiele daco-romane 75
Autoevaluare 76
Unitatea 6. Europa medievală 77
Apariţia islamului. Credinţa musulmană. Expansiunea militară 78
Expansiunea culturală a islamului 79
Formarea popoarelor europene 80
Etnogeneza românească 81
Europa creștină în mileniul I 82
Studiu de caz: Imperiul Bizantin � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 82
Studiu de caz: Creștinarea francilor. Carol ce Mare � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 83
Viața cotidiană în Evul Mediu. Familia. Alimentația. Sărbătorile 84
Așezările, proprietatea, dependența 86
Studiu de caz: Domeniul feudal � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 87
Economia și tehnologia 88
Studiu de caz: Orașul medieval, spațiu al libertății. Orașele italiene și orașele germane � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 90
Studiu de caz: Universitățile � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 91
Credința. Biserica 92
Studiu de caz: Catedralele � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 93
Studiu de caz: Cavalerism și onoare � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 94
Studiu de caz: Cruciadele � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 95
Statele medievale. Imperiul Romano-German. Franța. Anglia 96
Studiu de caz: Lumea românească şi statele medievale în secolele XIV-XV � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 100
Studiu de caz: Târgoviște și Suceava � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � �101
Studiu de caz: Diversitatea culturală în lumea românească � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 102
Studiu de caz: Brașov și Cluj � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � 103
Autoevaluare 104
Aprofundare și dezvoltare 105
Evaluare sumativă 106
Evaluare finală 108
Dicționar 110 Competențe generale și competențe specifice
6
Ghidul elevului
Chenarul albastru: Toată lumea, la bord!
izvoare istorice
Dacă discutăm despre istorie,
discutăm și despre informații pe
care le avem din scrierile păstrate
din fiecare epocă. Indiferent
de suportul pe care au ajuns
până la noi (piatră, piele, papirus,
hârtie etc.), fragmente relevante
din acestea sunt prezente
în fiecare lecție.
Dacă spațiul din acest manual
a obligat la păstrarea unui mic
fragment din fiecare lucrare citată,
în manualul digital vei putea
descoperi fragmente mult mai
cursive, ce te vor ajuta să cunoști
mai bine detaliile fiecărei civilizații
pe care o explorezi.
Bineînțeles, dacă fragmentele
respective ți-au stârnit curiozitatea,
poți căuta textul întreg la
bibliotecă ori pe internet și poți
aprofunda informațiile despre fiecare
civilizație și epocă istorică.
Să ne imaginăm pentru o clipă că acest manual este un mijloc de
transport pe care îl vom folosi în acest an pentru a călători în timp.
Cu ajutorul său vom descoperi noi lumi și civilizații, precum și istoria
oamenilor care au trăit pe planeta noastră din cele mai vechi timpuri
și până astăzi.
Călătoria începe în Preistorie, continuă în Orientul Antic, cu o
scurtă oprire în Orientul Îndepărtat. Ne vom întoarce pentru a cunoaște,
apoi, popoarele mediteraneene, grecii și romanii, în perioadele
de înflorire a civilizațiilor lor. Vom explora împreună Evul Mediu
în Europa Occidentală și ne vom încheia călătoria din acest an în secolul
al XV-lea, când zorii unei noi epoci aveau să transforme complet
lumea cunoscută.
Activități de învățare
• Pentru a avea parte de o călătorie plăcută încă de la bun început,
îți recomandăm să îți pregătești un dosar (biblioraft)
în care să adaugi, pe măsură ce le efectuezi, temele, proiectele,
fișele personalităților întâlnite sau alte materiale lucrate
în clasă. Vei avea, astfel, la finalul acestui an, un „jurnal de
călătorie“ documentat, din care vei putea obține oricând informații
utile. Acesta va fi portofoliul tău. Oricine îl va răsfoi
va constata efortul depus pentru a studia această disciplină.
Manualul digital
Începem călătoria în timp
În manualul digital vei găsi
activități multimedia, care completează
manualul tipărit. Aceste
activități sunt marcate în paginile
manualului cu simbolurile:
Informații suplimentare: izvoare
istorice, definiții etc.
Vocabular
Imagini (fotografii sau hărți)
Film sau animație
Jocuri și exerciții interactive
7
Una dintre temele speciale
pe care le vei întâlni
este proiectul. Prin acesta
trebuie să înțelegi un act
de învățare complexă, ce
pornește, în primul
rând, de la
curiozitatea ta.
Forma pe care o
ia poate fi clasică,
pe coli de hârtie, sau
poți fi creativ: un cub
care se deschide, un dosar-evantai,
un sistem ingenios cu ferestre, de
tipul „deschide, citește și află“, sau orice prezentare
atractivă pentru tine și colegii tăi.
Lecțiile se încheie cu o scurtă trecere în revistă
a ideilor principale. Acest rezumat te va ajuta să
înțelegi scopul lecției parcurse. Evită să memorezi
aceste enunțuri, dar citește-le după ce ai parcurs
conținutul și ai efectuat activitățile propuse. Verifică
dacă ceea ce ai înțeles până aici se regăsește în
aceste ultime rânduri.
Reține că lecția reprezintă doar momentul tău
de inițiere în tainele civilizațiilor studiate. Depinde
de tine să cercetezi în continuare și să afli mai
multe!
La finalul fiecărui capitol îți propunem câteva
exerciții de autoevaluare a cunoștințelor. Rezolvă-le
pe caiet (manualul va fi transmis și altor
elevi!), apoi verifică răspunsurile tale folosind cheia
de rezolvare de la final.
Am învățat că...
Imaginile și schițele de hărți te vor ajuta
să te orientezi. Așa vei ști mereu unde te
afli și cum arată lumea ce te înconjoară.
Ți-ar fi de ajutor să ai la îndemână, de
câte ori este nevoie, atlase istorice sau
albume de artă, sau, de ce nu?, să le
selectezi de pe internet pe cele necesare.
În orice moment, dacă vei dori să vezi
imaginile din manual mai mari și mai
clare, le poți accesa în manualul digital.
Hărți, schițe și ilustrații
Studiile de caz sunt lecții
speciale, în care vei analiza situații
deosebite. Le vei întâlni în
manual pe un fundal ca cel de
aici.
Studiile de caz aprofundează
anumite aspecte ce țin de tema
generală a lecției, pentru ca tu să
înțelegi mai bine contextul general
prin anumite exemple sau
pentru a-ți atrage atenția asupra
unor particularități ale civilizației
studiate în lecția respectivă.
Vei întâlni aici, printre altele,
opere literare de o inestimabilă valoare, despre care este posibil să
auzi acum pentru prima dată.
Ca orice călătorie, și cea pe
care o vom face împreună necesită
pregătiri speciale. Așa cum ne
pregătim bagajul pentru vacanță,
în manual am așezat materialele
utile în casete speciale.
Vei găsi în fiecare lecție un
text informativ, de la care vom
porni discuțiile despre popoarele
și evenimentele care sunt subiectul
călătoriei noastre.
Și, pentru că niciodată nu vei
putea afla totul dintr-o singură
expediție, e bine să notezi, în jurnalul
de călătorie, ce te-a impresionat
și despre ce anume ai vrea să
afli mai multe, pentru a te putea
întoarce.
8
Evaluare inițială
Să ne amintim!
Anul trecut am început să studiem istoria țării noastre, din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Te-ai
întâlnit, de-a lungul acestei călătorii în timp, cu personalități care au influențat, prin deciziile lor, destinul
poporului nostru. Să ne amintim, cu ajutorul exercițiilor de mai jos, câteva dintre lucrurile învățate.
A. Stabilește relațiile dintre noțiunile din coloanele de mai jos. Copiază în caiet seria pe care o consideri corectă.
Pentru personalitățile din prima coloană, asociază o localitate din a doua coloană și un eveniment din a treia coloană.
1. Traian
2. Mircea cel Bătrân
3. Ștefan cel Mare
4. Alexandru Ioan Cuza
5. Carol I
6. Ecaterina Teodoroiu
a. Ruginoasa
b. Putna
c. Peleș
d. Sucevița
e. Târgu-Jiu
f. Cozia
g. Adamclisi
I. Primul Război Mondial
II. Introducerea prin lege a
învățământului primar
obligatoriu și gratuit
III. Bătălia de la Rovine
IV. Constituția României din 1866
V. Marea Unire de la Alba Iulia
VI. Bătălia de la Vaslui
VII. Războaiele dacice
B. Scrie pe caiet răspunsurile corespunzătoare
cerințelor de mai jos:
1. Punctele cardinale ce corespund cifrelor
1, 2, 3, 4.
2. Orașele ce corespund punctelor notate cu
A, B, C, D, E, F.
3. Apele indicate cu săgețile a, b, c.
4. Localitatea în care locuiești se află cel mai
aproape de orașul indicat cu litera ... și cel
mai departe de orașul indicat cu litera ... .
C. Descrie, în 8-10 rânduri, un obiectiv istoric pe care l-ai vizitat în vacanța de vară. Menționează ce reprezintă acesta,
unde se află, povestește-i pe scurt istoricul, ce ai observat că se întreprinde pentru păstrarea sa, de ce ai recomanda să fie
vizitat. Ilustrează, dacă poți, prezentarea cu o fotografie realizată de tine.
Dacă ai terminat, răsucește pagina, verifică răspunsurile și calculează-ți punctajul!
- 1) 1. NV, 2. N, 3. V, 4. NE; 2) A. Suceava, B. Iași, C. Alba Iulia, D. Drobeta-Turnu Severin, E. Bucu B. 1-g-VII, 2-f-III, 3-b-VI, 4-a-II, 5-c-IV, 6-e-I. A. Răspunsuri:
Cere ajutorul profesorului. C. rești, F. Constanța. 3) a. râul Olt, b. fluviul Dunărea, c. Marea Neagră. 4) Cere ajutorul profesorului pentru verificare.
6 x 2 x 2p. (24p.) Se punctează și asocierea corectă între coloana 1 și 3, chiar dacă asocierea cu coloana 2 este greșită. B. 1. 4 x 2p. (8p.) A. Punctaj:
2. 5 x 2p. (10p.) 3. 3 x 2p.(6p.) 4. 2 x 2p. (8p.) C. 4 x 8p, 4p. (36p.) Se acordă 4p. pentru fiecare criteriu menționat și 4p. pentru detaliere. Pentru respectarea
limitei de spațiu se acordă 4p.
10p. Totalul se împarte la 10 pentru a afla nota. Din oficiu:
3
1
2
4
D
C
a
b
E
F c
A
B
9
Alfabetul istoriei:
reconstituirea trecutului
Călătoria în timp și spațiu pe care ți-o propunem în acest an școlar începe din cele mai vechi timpuri
și se încheie în zorii vremurilor moderne. Vom explora așezări diverse și vom întâlni personaje
care au schimbat istoria lumii, dar și creații reprezentative pentru geniul uman.
În expediția noastră vei afla despre întâmplări obișnuite, dar și excepționale, pe care le
vom numi evenimente. Vei descoperi felul în care oamenii s-au organizat pentru a se
acomoda naturii ostile și modul în care s-au înțeles între ei. Nu de puține ori și-au
găsit sprijin în credința într-o putere superioară. Vei compara valorile diferitelor
civilizații și te vom ajuta să înțelegi virtuțile fiecăreia. În felul acesta
vei deosebi aplecarea spre bine a omului, dar și slăbiciunile sale, toate
înfățișate, de regulă, sub formă de emoții și de sentimente.
La sfârșit, vei înțelege că această lungă călătorie este, de fapt,
alfabetul istoriei, care ne oferă o imagine despre ceea ce au fost
vremurile trecute.
10
Alfabetul istoriei
Istoria și izvoarele istorice
De la apariția sa pe această planetă, omul s-a caracterizat printr-o
mare curiozitate. A pune o întrebare, a încerca să explici ceea ce te înconjoară
sunt acțiuni care te ajută, în cele din urmă, să cunoști lumea
și să progresezi. Pentru a răspunde la aceste întrebări, începem din
acest moment o călătorie imaginară în spațiu și timp.
Fenomenele din jurul nostru au fost, în cea mai mare parte, explicate
de științe precum fizica, biologia, chimia. A rămas, însă, un domeniu
asupra căruia ne aplecăm cu grijă: trecutul omenirii. Cu cât este mai
îndepărtat momentul studiat, cu atât cercetarea sa este mai dificilă. Și
aceasta pentru că mărturiile sunt mai puține, mai greu de descoperit
sau de interpretat. Și trecutul apropiat se cercetează aproape la fel de
greu. Istoricii au la dispoziție o mulțime de surse, iar pentru parcurgerea
integrală a acestora este nevoie de timp și de obiectivitate.
Varietatea tipurilor de izvoare istorice descoperite și numărul
mare al acestora au determinat istoricii să se specializeze în studierea
unui anumit tip de surse. Astfel au apărut științele auxiliare istoriei:
• arheologia, care cercetează vestigiile materiale ale trecutului, de
regulă izvoare nescrise (locuințe, morminte, monumente);
• epigrafia, care studiază inscripțiile;
• paleografia, care descifrează scrierile vechi;
• cartografia, care se ocupă cu hărțile;
• numismatica, știință care studiază monedele.
Progresul general al științelor contribuie la cercetarea trecutului.
Astfel, cu ajutorul chimiștilor, prin metode speciale, istoricii au putut
afla vârsta fosilelor sau a diferitelor obiecte. Biologii au ajutat la
reconstituirea mediului de viață și a ocupațiilor oamenilor, analizând
resturile de plante sau de animale descoperite cu ocazia săpăturilor
arheologice. Pentru cunoașterea spațiului istoric, geografia s-a întrepătruns
cu istoria.
Istoria devine astfel o știință ce integrează toate cunoștințele actuale
ale omenirii, cu scopul de a-i descoperi trecutul. A cunoaște faptele
și evenimentele din trecut ne ajută să înțelegem cine suntem astăzi
și să folosim în viitor lecțiile care dăinuie prin intermediul istoriei.
• Alte științe auxiliare ale istoriei studiază
blazoanele și însemnele, steagurile,
drapelele și stindardele, sigiliile și
pecețile, sau chiar creșterea și mișcarea
populațiilor.
• Izvoarele audiovizuale sunt specifice
epocii moderne. Înregistrări pe bandă
magnetică, pe film sau stocate digital
au pus la îndemâna cercetătorilor
surse altădată inaccesibile.
Homer
Istoria este știința care studiază
trecutul omenirii, din
cele mai vechi timpuri și până
astăzi, folosind în acest scop izvoarele
istorice.
Izvoarele istorice sunt dovezi
și mărturii despre trecut,
păstrate peste timp și studiate
în prezent, pentru a reconstitui
faptele la care se referă.
Izvoarele istorice pot fi:
• nescrise (unelte, arme, podoabe,
vase, construcții) și
• scrise (monede, hărți, inscripții,
documente, cărți, steaguri,
blazoane, înregistrări audio
și video).
• Cum se studiază diversele
tipuri de izvoare istorice?
• De ce studiem istoria
omenirii?
11
Privește cu atenție cele două fețe ale monedei și
încearcă să răspunzi la următoarele întrebări:
• Care este valoarea monedei?
• În ce an a fost emisă?
• În timpul domniei cărui împărat?
• În ce stat?
Monedă de aur, sec. XIX (Diametru: 21 mm, greutate: 5,8 g)
Folosește un atlas geografic și încearcă să identifici
pe o hartă a Europei de Sud-Est râurile și
mările ce apar în Tabula Peutingeriana (foto sus).
Deschide, dacă este nevoie, imaginea din manualul
digital. Ai descoperit localități „cunoscute“?
Unde se află Marea Neagră? Dar Dunărea?
Citește cu atenție textele alăturate.
Folosind și informațiile
furnizate de acestea, răspunde
următoarelor cerințe:
• Cine sunt cei patru autori
menționați?
• Ce subiect au în comun textele
menționate?
• Care e scopul scrierii istoriei?
• Enumeră calitățile unui bun istoric
și ale unei opere istorice.
• Ce crezi că înseamnă „viitorul“
menționat de Nicolae
Bălcescu, dacă istoria
studiază trecutul?
Istoria, ca știință, își susține
afirmațiile despre trecut cu
dovezi, numite izvoare istorice.
Studierea acestora este o muncă
de durată, realizată de cercetători
specializați în analizarea fiecărui
tip de izvor, pentru a recupera
cât mai multe informații
despre înaintașii noștri.
Am învățat că...
Așa s-au petrecut lucrurile [...]. Acestea sunt istorisirile [...]; cât
despre mine, nu cutez să rostesc dacă întâmplările s-au petrecut așa
sau altminteri. [...] Îmi voi urma povestirea depănând, deopotrivă, istoria
cetăților omenești, mari și mici, căci multe din câte au fost mari
odinioară cu timpul și-au pierdut strălucirea, pe când altele, mari în
vremea mea, altădată au fost neînsemnate; pătruns de nestatornicia
lucrurilor omenești, le voi pomeni, deopotrivă, și pe unele, și pe altele.
Herodot, Istorii
(„părintele istoriei“, sec. V î.H.)
Vom înfăţișa mai întâi ceea ce am văzut în timpul călătoriilor
noastre pe uscat și pe mare, apoi vom arăta pentru care părţi am
acordat încredere relatărilor orale și scrise. [...] oamenii iubitori de
știinţă, încrezându-se [...] în cei care au vizitat diverse locuri [...] și
care au colindat tot prin alte și alte părţi ale Pământului, ei cuprind
într-o schemă unitară aspectul întregii lumi locuite.
Strabon, Geografia
(„părintele geografiei“, sec. I î.H.-I d.H.)
[...] cineva care și-a arătat public buna-credinţă neștirbită trebuie să
vorbească despre fiecare fără simpatie și fără ură. Dacă voi avea zile de
trăit, am lăsat pentru bătrâneţe principatul divinului Nerva și imperiul
lui Traian, materie mai bogată și mai fără primejdie, epocă de o rară
fericire a timpurilor, în care poţi gândi ce vrei și spune ce gândești.
Tacitus, Anale (sec. I-II d.H.)
Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea își vede trecutul,
prezentul și viitorul. O naţie fără istorie este un popor încă barbar
și vai de acel popor care și-a pierdut religia suvenirelor.
Nicolae Bălcescu (sec. XIX d.H.)
12
Alfabetul istoriei
Spațiul istoric. Cronologie
Omul a fost preocupat de măsurarea timpului încă de la apariția sa.
A fost fascinat de succesiunea zilelor, a nopților și apoi a anotimpurilor.
Modul în care acestea îi influențau viața l-a determinat să acorde
mai multă atenție măsurării timpului; astfel, a construit instrumente
de măsurare din ceea ce avea la îndemână (nisip și apă).
Fiecare popor a început să numere anii pornind de la un eveniment
important din istoria sa:
• evreii – de la Facerea Lumii;
• grecii – de la prima Olimpiadă;
• romanii – de la fondarea cetății Roma;
• creștinii – de la Nașterea lui Iisus Hristos;
• musulmanii – de la Hegiră (perioada în care Mahomed a întemeiat
religia musulmană).
Calendarele ebraic, creștin și musulman sunt folosite și astăzi,
marcând începutul erelor ebraică, respectiv creștină și musulmană.
Era creștină începe cu anul 1 după Hristos, primul an după momentul
Nașterii lui Iisus. Înaintea acestui moment, anii scurși sunt
numărați, convențional, descrescător.
Preocupările oamenilor nu s-au oprit numai la măsurarea timpului.
Curiozitatea lor s-a întins și asupra spațiului în care locuiau sau
pe care îl luau în stăpânire. Aici au practicat agricultura, au construit
așezări noi, au înălțat poduri peste ape și au croit drumuri.
În felul acesta, oamenii s-au implicat direct în istorie.
În Antichitate au apărut primele încercări de a realiza hărți ale lumii
„cunoscute“ la acel moment. Pe baza lor și a informațiilor din
documente, cercetătorii de azi au realizat hărți istorice.
• Analizează harta de mai sus. Deschide manualul digital și analizează
și harta antică a lui Eratostene. Compară-le cu o hartă
geografică actuală a Europei și Asiei Mici. Identifică toponimele
comune.
• Ai învățat anul trecut despre planiglob. Cât cunoșteau anticii
din „lumea de azi“? Ce observi?
Harta lumii, desenată de istoricul și geograful Strabon
Ce este cronologia?
Cronologia este știința
auxiliară a istoriei care
se ocupă cu datarea
evenimentelor și a izvoarelor
istorice, stabilind ordinea în
care au apărut acestea, în timp.
Unitățile folosite în măsurarea
timpului istoric sunt:
• anul;
• deceniul (10 ani);
• secolul (10 decenii,
100 de ani);
• mileniul (10 secole, 100 de
decenii, 1000 de ani);
• era.
Epocile istorice sunt:
• Preistoria;
• Antichitatea;
• Evul Mediu;
• Epoca Modernă.
Cadran solar
• Ce este o hartă istorică?
• Care sunt erele istorice?
• Cum stabilim secolul
și deceniul din care face
parte un anumit an?
13
„Facerea Lumii“
3761 î.H.
Începutul erei ebraice
Fondarea Romei
753 î.H.
Hegira
622 d.H.
Prima Olimpiadă
776 î.H.
Momentul Nașterii
lui Iisus Hristos
3000 1200 321 1 1000 1900 2000 prezent
Timpul se scurge într-o singură direcție. Pe axa
de mai sus, anii sunt marcați după convenția creștină
de numărare, pornind de la Momentul Nașterii
lui Iisus Hristos. Sunt prezentate și alte momente
de referință din istoria omenirii, în funcție
de felul în care alte popoare și-au numărat sau
chiar își numără, în prezent, anii.
Răspunsuri: 3761 + anul prezent; 776 + anul prezent; 753 + anul prezent; anul prezent - 622; 3761-753, 776+622.
Axa timpului, de mai sus, reprezintă secolele I înainte și după Hristos, marcând anii de început și de
sfârșit ai secolelor, respectiv deceniilor. Secolul I î.H. începe în anul 100 și se termină în anul 1. Secolul
I d.H. începe în anul 1 și se termină în anul 100. Mai jos, similar, mileniile I și secolele acestora. Mileniul
I î.H. începe în anul 1000 și se termină în anul 1, iar mileniul I d.H. începe cu anul 1 și se termină
cu anul 1000.
1000 900 800 700 600 500 400 300 200 100 1 1 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1000
100 90 80 70 60 50 40 30 20 10 1 1 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
901 801 701 601 501 401 301 201 101 101 201 301 401 501 601 701 801 901
91 81 71 61 51 41 31 21 11 11 21 31 41 51 61 71 81 91
Mileniul I î.H.
Secolul I î.H.
Mileniul I d.H.
Secolul I d.H.
Momentul Nașterii
lui Iisus Hristos
Momentul Nașterii
lui Iisus Hristos
Sec. X
Deceniul 10 Deceniul 1 Deceniul 10
Sec. I Sec. X
O hartă istorică înfățișează
un teritoriu geografic la un
anumit moment din istoria
sa. Pentru a stabili secolul și
deceniul unui an folosim axa
timpului și îl încadrăm în
intervalul corespunzător.
Am învățat că...
• Folosind axa timpului și informațiile din textul
alăturat, calculează în ce an te afli astăzi,
după calendarul:
a. evreiesc; b. grecesc; c. roman; d. musulman.
• Câți ani s-au scurs între Facerea Lumii și
Fondarea Romei? Dar între primele Jocuri
Olimpice și Hegiră?
Folosind axele cronologice de mai sus și suportul din
manualul digital, stabilește:
• mileniul, secolul și deceniul anilor: 3761 î.H., 1200 î.H.,
753 î.H., 106 d.H., 622 d.H., 1600 d.H., 1944 d.H.;
• anul de început și de sfârșit al:
– deceniului 4 din secolul XI î.H.;
– deceniului 7 din secolul VIII î.H.;
– deceniului 2 din secolul III d.H.;
– deceniului 10 din secolul XX d.H.
• Documentează-te pe internet și construiește un ceas cu apă. Filmează proiectul și prezintă-l colegilor,
cu acordul profesorului.
14
Autoevaluare
A. Completează în caiet informațiile solicitate în enunțurile
de mai jos:
1. Anul 1217 î.H. - mileniul..., secolul..., deceniul... .
2. Anul 347 d.H. - mileniul..., secolul..., deceniul... .
3. Anul de început al deceniului 4, secolul XVI,
mileniul 2 î.H. - ... .
4. Anul de sfârșit al deceniului 2, secolul XXI,
mileniul 3 d.H. - ... .
B. Stabilește corespondența între izvoarele menționate în
coloana din stânga și știința auxiliară care le studiază.
Notează răspunsurile în caiet.
1. cercei
2. hărți
3. inscripții
4. arme
5. scrisori
6. vase pictate
7. locuințe
8. monede
a. arheologia
b. epigrafia
c. paleografia
d. cartografia
e. numismatica
Dacă ai terminat, răsucește pagina, verifică răspunsurile și calculează-ți punctajul!
scrise 4) izvoarele 3) trecutul oamenilor 2) știința 1) C. 1a, 2d, 3b, 4a, 5c, 6a, 7a, 8e. B. 2020 d.H. 4) 1570 î.H.; 3) 1, IV, 5; 2) 2, XIII, 9; A. 1) Răspunsuri:
Vezi exercițiul de la pagina 11 pentru informațiile cuprinse pe o monedă. E. Vezi tipurile de izvoare la pagina 10. D. nescrise. 5)
2x5 p. (100 p.) Se acordă 25 p. pentru identificarea tipului D. 5 x 20 p. (100 p.), C. 8 x 25 p. (200 p.), B. 4 x 3 x 25 p. (300 p.), A. Calculează punctajul astfel:
4x 50 p. (200 p) Se punctează patru informații. Din oficiu: 100 p. E. de izvor și 25 p. pentru identificarea unei informații transmise.
Împarte totalul obținut la 100, pentru a afla nota.
Cercetează pe internet și află, cu ajutorul rebusului
alăturat, care sunt științele ajutătoare
ale istoriei. Copiază-l în caiet sau completează-l
în manualul digital!
1. Studiază stemele, blazoanele și însemnele.
2. Datează evenimentele istorice.
3. Are ca obiect de studiu sigiliile.
4. Analizează izvoarele nescrise, descoperite de
regulă în săpături.
5. Descifrează scrierile vechi.
6. Cercetează procesele istorice din punct de
vedere al numărului și al mișcării populațiilor.
7. Studiază, descifrează și traduce inscripțiile.
Rebus
4
1
5
6 7
2
3
C. Completează enunțul de mai jos. Transcrie în caiet doar litera
corespunzătoare.
Istoria este ...(A)... care studiază ...(B)... folosind
...(C)... istorice.
Acestea sunt de două tipuri: ...(D) și (E)... .
D. Alege și descrie două surse istorice ale vremurilor în care
trăim. Ce informații le pot oferi acestea, dacă se păstrează,
istoricilor din viitor?
E. Imaginează-ți că trăiești în anul 2050 d.H. și că tocmai ai devenit regele unui mic stat european. Trebuie să emiți prima ta monedă.
Desenează în caiet cele două fețe ale acesteia, explicând pe scurt ce informații vor afla despre tine istoricii din viitor
când vor descoperi această sursă istorică.
15
10.000 9000 8000 7000 6000 5000 4000 3000 2000 1000 1 1000 2000
Oamenii de știință se mai întreabă încă dacă omul a fost rezultatul unei lungi evoluții, care a început
cu ființele monocelulare și s-a încheiat cu homo sapiens, sau dacă nu cumva el a fost un accident cosmic,
una dintre puținele ființe raționale care trăiesc în Univers.
Cercetările din ultimele secole au arătat drumul lung, despre care vei afla acum, de la o specie de
umanoizi la om. Vei descoperi, într-o primă călătorie în timpurile acelea îndepărtate, că cele mai vechi
mijloace cu care a încercat omul să supună natura au apărut în același timp cu cele mai vechi manifestări
artistice ale umanității.
Cu aceste cunoștințe odată dobândite, vei construi imaginea unei societăți care, în elementele ei fundamentale,
seamănă cu a noastră. Vei înțelege astfel mai ușor că în trecut, ca și în prezent, esența umanității
a fost aceeași: aplecată spre creație, dornică de bunăstare și capabilă să construiască civilizații.
Preistoria
Paleolitic
Epoca Bronzului
Neolitic
(Au, Ag, Cu)
Epoca Fierului
Antichitate
Evul Mediu
Perioada modernă
Prezent
Stonehenge, Anglia
16
Preistoria
Primii oameni
Legendele străvechi și autorii
Bibliei au susținut că oamenii
sunt făpturi dumnezeiești, create
după chipul celui care le-a
zămislit.
Până în prezent, însă, au rămas
fără răspuns cel puțin câteva
întrebări esențiale: este sau
nu omul urmașul unei specii de
maimuțe?
Oamenii au apărut în împrejurări
excepționale, într-un loc
anume de pe Pământ, sau în același
timp pe întreaga suprafață a
planetei noastre?
Știm cum a evoluat corpul
omului? Sau lipsește ceva ca să
înțelegem cum am devenit ceea
ce suntem?
Știm că cea mai veche fosilă cu trăsături umane a fost găsită în Africa,
în anul 1974. Cele 52 de oase ale unui schelet feminin, cu înălțimea
de 1,30 metri, au fost numite de cercetători Lucy. Lucy era o ființă care
își petrecea viața cățărându-se în arbori, dar care se afla totodată la începuturile
mersului biped. În condițiile unor mari schimbări climatice,
oamenii primitivi și-au părăsit treptat vechiul mod de viață și au fost
obligați să se adapteze unui mediu ostil, plin de provocări de tot felul.
Zeci de mii de ani le-au fost necesari strămoșilor noștri pentru a trece
la mersul biped, care le permitea să zărească primejdia de la distanță.
Pe măsură ce s-au dezvoltat noi funcții ale creierului, ei au început să
vorbească, mâinile s-au transformat și au dobândit abilitatea de a apuca
obiecte.
1974. Etiopia. Cercetătorul american
Donald Johanson descoperă 40% dintr-un
schelet uman. Numele de Lucy a fost inspirat
de o melodie a trupei The Beatles,
Lucy in the Sky with Diamonds.
Cum crezi că erau folosite
aceste unelte?
Documentează-te
pe internet!
http://bit.ly/2i3dFqi
17
1 2 3 4
Treptat, primii oameni au învățat să cioplească piatra, din care
au făurit dălți sau cuțite. Așchiile rămase au fost folosite ca pumnale
sau vârfuri de lance, la vânătoare ori la cules. După un alt
lung răstimp au învățat să aprindă și să folosească focul, esențial
pentru îmbunătățirea hranei și pentru a le asigura securitatea.
4. Homo
sapiens
(1 400 cm3
),
în prezent
3. Homo
neanderthalensis
(1150 cm3
), acum 2 milioane de ani
2. Homo habilis (850 cm3
),
acum 3 milioane de ani
1. Australopithecus afarensis
(600 cm3
), acum 3,5 milioane de ani
Comunitățile puțin numeroase, risipite ici-colo, au trăit o lungă
perioadă de timp în adăposturi simple. Încet-încet au trecut de la o
viață care se rezuma la căutarea hranei la un mod de viață stabil. Au
devenit vânători, pescari și culegători și au început să-și producă singuri
bunurile de care aveau nevoie.
Cremenea (silexul) a fost timp de sute de mii de ani materia primă
pentru principalele unelte și arme. Din acest motiv, această epocă
din istoria umanității a fost numită Epoca Pietrei. Absența izvoarelor
scrise o încadrează în Preistorie, reconstituirea ei făcându-se numai
prin investigarea arheologică a unei mari varietăți de izvoare nescrise.
Oamenii din acele timpuri îndepărtate credeau în puterea extraordinară
a forțelor naturii. Încercau să le afle intențiile prin practici
magico-religioase, pentru a le mulțumi pentru efectele binefăcătoare
sau a le diminua forța de distrugere.
Picturile rupestre din acea epocă înfățișează, de regulă, animale
ucise la vânătoare.
În Preistorie, oamenii s-au
adaptat mai ușor mediului
după descoperirea focului și
făurirea de unelte, atât pentru
vânătoare și pescuit, cât și pentru
a prepara hrana. Aceasta a
contribuit la dezvoltarea creierului
și la creșterea nivelului
de inteligență. Trei milioane de
ani de evoluție au fost necesari
pentru ca omul să ajungă la
stadiul actual de dezvoltare.
Am învățat că...
Imaginează-ți că ești persoana
care a realizat, în Preistorie,
acest desen.
• Cu ce ai realizat desenul
pe perete?
• Dacă ai fi cunoscut scrierea,
cum ai fi povestit, în
cuvinte, întâmplarea?
• Scrie o compunere și decorează
pagina cu alte
desene inspirate de viața
oamenilor preistorici.
Adaugă lucrarea în portofoliul
tău.
Picturi rupestre: siluetă umană, datate cu circa 15 000 de ani în urmă
Peșterile Lascaux, Franța
Evoluția volumului cutiei craniene
18
Preistoria
Revoluția neolitică
Viața oamenilor. Sedentarizare. Economie
Încălzirea semnificativă a vremii a produs transformări importante
în natură. În noile condiții, omenirea a intrat în Epoca Neolitică.
Societatea, care progresase foarte încet până atunci, a început să se
dezvolte mai rapid, apropiindu-se de cea din zilele noastre. Este timpul
istoric în care omul a încetat a mai fi un „prădător al naturii“ și
a devenit, folosindu-se de un număr important de unelte, chiar de el
inventate, un producător de bunuri.
În această perioadă, agricultura cerealieră a făcut primii pași.
Toporiști și seceri frumos șlefuite, brăzdare din corn de cerb au fost
descoperite în urma săpăturilor arheologice. În același timp, oamenii
creșteau și valorificau animalele pentru lapte și carne. Bunurile casnice
erau produse chiar în gospodărie, mai cu seamă de femei, prin
olărit și țesut.
Comunitățile erau organizate în sate cu case, în incinta cărora
existau ateliere de prelucrat lutul. În imediata vecinătate a satelor se
găseau cimitire. Aici au fost descoperite vase de diferite dimensiuni,
frumos ornamentate, și obiecte de podoabă. Societatea ieșea treptat
din sfera egalității depline între membrii săi și începea să diferențieze
oamenii în funcție de avere și de putere.
Dunărea MAREA
NEAGRĂ
Cultura
Cucuteni
Cucuteni
Cultura
Gumelnița
Oltenița
Identifică pe hartă localitățile Cucuteni
și Oltenița. Care sunt cele mai apropiate
repere geografice?
Lingură cu capăt sculptat în formă
de pasăre – Cultura Cucuteni
Pe teritoriul României, Neoliticul are câteva particularități. Astfel,
în sud-estul Transilvaniei, în vestul Moldovei și la nord de Dunăre a
apărut o societate nouă, formată din agricultori și meșteșugari, care
au creat la Cucuteni și la Gumelnița cultura vaselor pictate.
Obiectele de lut produse vreme de un mileniu (5-4 î.H.), manual
sau cu roata olarului, erau decorate în mai multe culori, de cele mai
multe ori cu motive spiralate (geometrice), așezate pe toată suprafața
vasului. Produsele ceramice astfel împodobite (la Cucuteni) sunt considerate
unicat în Europa. Vasele aveau diferite destinații: utilitare (de
depozitare), de cult și pentru a conferi prestigiu. Deținerea acestor
obiecte era un semn de bogăție și de putere, posesorii lor fiind diferiți
de oamenii de rând.
• Ce poți spune despre oamenii din Neolitic, analizând
obiectul de mai sus?
• Achiziționează din comerț
un pachet de lut
pentru modelaj și confecționează
un vas util. Folosește
apoi culori tempera
și decorează-l, inspirându-te
din imaginile din
această lecție.
• Cu obiectele realizate, organizează
împreună cu
colegii de clasă și cu profesorul
o expoziție de ceramică
pictată și invitați
celelalte clase să o viziteze.
Nu uitați să etichetați
corespunzător fiecare exponat.
19
Inventarea metalurgiei
Tehnologie și consecințe asupra oamenilor
Descoperirea și prelucrarea metalelor a oferit o materie primă ușor
de modelat și greu de distrus. Utilizarea metalelor a deschis noi perspective
de progres.
Efectele s-au văzut în agricultură, unde folosirea plugului cu brăzdar
metalic a contribuit la creșterea producției. Noile echipamente au înlesnit
cultivarea pe suprafețe mari, ușurând defrișările. Jugul și căpăstrul
au fost folosite la tracțiunea plugului, dar și a saniei și a căruțelor, după
inventarea roții. Transporturile au evoluat. Pe drumurile de uscat au
tras din greu, ca animale de povară, calul și măgarul, iar pe apă au fost
folosite ambarcațiuni cu pânze, cu vâsle sau trase de la mal.
Prelucrarea metalelor a avut și alte urmări. Surplusurile datorate
folosirii uneltelor au eliberat o parte a comunității din lupta dură
pentru supraviețuire. Societatea s-a diversificat. Au apărut și orașele:
centre politice și religioase, dar și economice și comerciale, erau reședințe
ale meșteșugarilor și ale negustorilor.
Primul metal prelucrat de
om a fost cuprul (1), apoi,
în amestec cu staniu (2) sau
plumb (3), s-a format un aliaj
numit bronz. Acesta avea proprietăți
superioare cuprului,
un metal moale. Descoperirea
și prelucrarea fierului (4) a
schimbat, însă, cursul istoriei
omenirii.
• Descrie activitatea agricultorului din imaginea de mai sus și
uneltele folosite. Ce observi?
• Documentează-te în legătură cu proprietățile metalelor și
aliajelor menționate în partea dreaptă. Realizează o schemă,
indicând prin săgeți avantajele și dezavantajele pe care fiecare
dintre acestea le avea în făurirea și utilizarea uneltelor. De
exemplu, plumbul se topește la o temperatură scăzută, așadar
poate fi prelucrat cu ușurință. Este, însă, moale. Găsește
exemple de unelte/obiecte pe care le-ai putea confecționa din
aceste metale, profitând la maximum de proprietățile lor.
Metalurgia a crescut productivitatea
și a stimulat viața
urbană, a creat surse de bogăție
care au înavuțit o parte a
comunității, de acum dornică
să își păstreze, să își sporească
și să le transmită urmașilor
averea. Astfel, plugului și roții
li s-au adăugat armele de tot
felul. Pentru prima dată în istorie,
tehnologiile noi își arătau
efectele contradictorii: mai
multă bunăstare, dar și războaie
și robie.
Am învățat că...
1
2
3
4
20
Autoevaluare
A. Alege, după caz, răspunsul sau răspunsurile corecte pentru fiecare dintre afirmațiile
de mai jos:
1. Uneltele oamenilor din Epoca Pietrei erau confecționate din:
a. bronz; b. staniu; c. silex; d. os.
2. Bronzul este:
a. un metal descoperit în natură;
b. un aliaj ce conține fier;
c. un aliaj ce conține cupru.
3. Specificul Culturii Cucuteni este dat de:
a. tehnica de șlefuire a pietrei;
b. vasele pictate cu modele geometrice;
c. varietatea vaselor descoperite în gospodării.
B. Notează în caiet cuvintele care completează spațiile punctate, astfel încât să rezulte
un enunț corect.
Peșterile de la ...(A)..., în Spania, și cele de la ...(B)..., în Franța,
adăpostesc picturi ...(C)... .
C. Una dintre transformările anatomice importante ale corpului omenesc în Preistorie
a fost cea a palmei și a labei piciorului. Descrie, în câteva enunțuri, ce anume au putut
face primii oameni, în plus față de maimuțe, beneficiind de aceste modificări.
D. Realizează o compunere de 10-12 rânduri despre importanța utilizării focului de către
primii oameni sau despre animalele care trăiau în acele timpuri, folosind ca sursă de
inspirație imaginile alăturate, ale picturilor din peșterile de la Lascaux, din Franța.
Aritmogriful este un joc de cuvinte în care, pornind de la cuvântul
scris pe verticală, se folosesc codurile numerice atribuite
literelor și se descoperă cuvintele scrise pe orizontală.
Completează pe verticala A-B numele formei de relief folosite
în Preistorie ca adăpost de primii oameni, iar pe orizontală descoperă
noțiuni ce pot fi folosite pentru a descrie viața acestora.
Folosește informațiile din lecție sau sursele de pe internet și scrie
în caiet definiții ale acestora, pentru a transforma aritmogriful
într-un rebus.
1 7 6 4 5 6
8 2 9 10 7 5
3 7 11 2 12
3 4 6 9 7 13
9 2 14 11 7 4 7 15
6 5 15
8 6 8 13 4
A
B
Aritmogrif
Dacă ai terminat, răsucește pagina, verifică răspunsurile și calculează-ți punctajul!
Apărare, D. Apucare, strângere, utilizarea uneltelor, mersul biped. C. (A): Altamira; (B): Lascaux; (C): rupestre. B. 1) a, d; 2) c; 3) b. Răspunsuri: A.
Peștera, A-B: Aritmogrif: în imagini sunt reprezentate, de sus în jos: vacă, cal, cerb, taur. Tema a doua: căldură, pregătirea hranei, topirea metalelor.
Piatra, Menhir, Silex, Staniu, Neolitic, Arc, Mamut. Orizontală:
A. 3 x 7p. (21p.) B. 3 x 7p. (21p.) C. 2 x 12p. (24p.) Se punctează oricare două descrieri. D. 4 x 6p. (24p.) Se punctează oricare patru argumente. Punctaj:
10p. Împarte totalul obținut la 10, pentru a afla nota. Din oficiu:
21
3200 3000 2800 2600 2400 2200 2000 1800 1600 1400 1200 1000 800 600 400 200
Călătoria în Orientul Antic te va ajuta să descoperi istoria celor mai vechi civilizații, constituite în
regiunea numită a „Semilunii Fertile“. Aceasta denumea o întindere în formă de semicerc, mărginită de
Golful Persic și de Marea Moartă. Practicarea timpurie a agriculturii, datorată fertilității pământului, a
adunat aici, în timp, mari concentrări de populații. Aflate pe același teritoriu într-un număr mare, acestea
au fost obligate să se organizeze pentru a conviețui.
Vei identifica urmările acestor schimbări. Vei stabili astfel legăturile între existența surplusurilor și
apariția specializărilor economice, produsele meseriașilor și activitatea negustorilor. Vei înțelege că atât
credințele religioase, cât și construcția de stat decurg din aceleași cauze. Vei stabili relații, cu ajutorul noilor
cunoștințe dobândite, între civilizația timpurilor noastre și vechile civilizații orientale.
Orientul Antic
Nil
INDIA
Marea
Caspică
Oceanul Indian
Golful
Bengal
Marea Neagră
Indus
Gange
Fluviul
Galben
Dunărea
Semiluna fertilă
EGIPT
CHINA
Marea Mediterană
Marea Roșie
G. Persic
ARABIA
AFRICA
EUROPA ASIA
Strâmtoarea
Gibraltar
Oceanul
Atlantic
MESOPOTAMIA
Ierusalim
Babilon
Theba
3200 î.H. – Primul
stat egiptean
2900 î.H. – Cele mai vechi
orașe-stat din Mesopotamia
1230 î.H. – Intrarea iudeilor
în „Țara Făgăduinței“
2800-2400 î.H. —
Piramidele și Sfinxul
2194-1945 î.H. – Una dintre
primele dinastii chineze
969-962 î.H. – Construirea
templului din Ierusalim
334-327 î.H. – Alexandru cel Mare
cucerește Orientul.
cca. 530 î.H. – Renașterea Babilonului
în vremea lui Nabucodonosor
Civilizația egipteană Civilizații în Semiluna fertilă Civilizații în India de azi Civilizația chineză
22
Orientul Antic
Mediul natural și viața cotidiană
în Orientul Antic
Istoria umanității începe în zona „Semilunii fertile“. În Mesopotamia
curgeau două mari fluvii, Tigrul și Eufratul, care lăsau în urmă
văi foarte roditoare. Tot în Orient, Valea Nilului, cu revărsările sale
periodice, a devenit leagănul civilizației egiptene.
În alte părți ale lumii, pe văile Indusului, în India, sau ale Fluviului
Galben, în China, s-au creat condiții potrivite culturilor cerealiere,
ceea ce a atras populații numeroase.
Egiptul este pentru egipteni [...] un dar al fluviului.
Herodot, Istorii
La răscrucea timpurilor neolitice cu cele dominate de metalurgie
și de noi descoperiri tehnologice, unele sate și-au continuat existența
străveche. O parte din cele aflate în delta Tigrului și a Eufratului s-au
transformat treptat în orașe-cetăți, concentrând un număr important
de producători. Printre aceștia s-au numărat agricultori, meșteșugari
pricepuți să prelucreze lemnul și metalele, negustori interesați să vândă
surplusurile lucrate și să aducă în schimb alte bunuri necesare.
În jurul templului dedicat unei divinități recunoscute, s-a constituit
întreaga așezare, apoi comunitatea urbană și-a împrejmuit teritoriul
cu un zid și cu un șanț, pe măsura creșterii numărului de locuitori,
în unele situații – în jur de 25.000.
Ulterior, guvernatorul orașului s-a identificat cu zeul în care credeau
localnicii. El și-a proclamat autoritatea și asupra unor regiuni
aflate în vecinătate, despre care știa că sunt mai slab apărate. Acolo
unde a întâmpinat rezistență, a atacat cu forța armelor. În alte locuri,
a acționat cu mijloace pașnice. Lua astfel ființă orașul-stat, cu o formă
de organizare monarhică. În felul acesta, cuceritorii nu își extindeau
doar dominația. Ei răspândeau și o experiență locală, precum și cunoștințele
lor științifice și tehnologice.
Zidurile Babilonului – reconstituire
Inscripție cuneiformă și hartă a lumii
mesopotamiene (sec. VII-V î.H.),
având în centru Babilonul
Fragment din Friza arcașilor –
Palatul lui Darius din Susa
(cca. 510 î.H.); friza se află la
Muzeul Luvru din Paris.
• Folosește harta Orientului Antic
din atlasul istoric sau din
manualul digital și identifică
fluviile menționate în lecție.
• Ce a dorit să spună părintele
istoriei, Herodot, prin afirmația
din dreapta?
• Descrie echipamentul arcașilor
persani. Prin ce se dovedește
că este vorba despre o
epocă a metalelor?
23
Începuturile legendare ale așezării par pierdute în negura unor
timpuri îndepărtate. Biblia povestește cum, după Potop, neamurile lui
Noe și-au dorit să clădească o cetate și un turn al cărui vârf să ajungă la
cer. Nemulțumit că se adunaseră toți acolo, Dumnezeu le-a amestecat
graiurile și i-a risipit pe întreaga suprafață a Pământului.
Este cert că cetatea Babilonului a fost ridicată în a doua jumătate
a secolului XIX î.H., pe unul dintre brațele Eufratului, și că 1000
de ani mai târziu impresiona încă prin întinderea sa excepțională și
prin marele număr de locuitori.
De-a lungul istoriei sale, momentele de glorie și de declin au alternat
de mai multe ori. În vremea regelui Hammurabi (secolul
al XVIII-lea î.H.), Babilonul a unit sub autoritatea sa întreg ținutul
dintre Tigru și Eufrat. După un mileniu de declin, orașul a fost distrus
de asirieni (în secolul VII î.H.). Regele Nabucodonosor a înălțat din
nou cetatea, folosindu-se de evrei, a căror țară a cucerit-o și pe care
i-a târât în robie la Babilon. Acesta este și motivul pentru care textele
biblice așază aici lăcașul demonilor și al duhurilor necurate, căderea
cetății marcând ultimul act al Apocalipsei.
Orașul-stat Babilon
Lângă râurile Babiloniei, acolo am șezut și am plâns, când ne-am
adus aminte de Sion. [...] Căci acolo [...] ne-au robit pe noi [...].
Biblia, Psalmii
Așezându-și grosul oștirii la intrarea în oraș a fluviului, [...] le
porunci oamenilor ca, de îndată ce vor vedea că râul se poate trece
cu piciorul, să pătrundă în oraș prin albia lui. Folosind un canal, regele
îndreptă apele fluviului spre lacul care acum era ca o mlaștină și
astfel, scăzând apele fluviului, reuși ca vechea albie să poată fi trecută
cu piciorul. [...] Apa scăzută abia dacă le ajungea până la coapse.
Herodot, Istorii
• Ce mijloace a folosit regele persan Cyrus pentru a pătrunde în cetate?
• În ultimele decenii, preocuparea pentru săpăturile arheologice în incinta vechiului Babilon
a avut ca rezultat restaurarea multora dintre monumente. Accesează pagina de internet
http://bit.ly/2jnDD6r pentru a vedea mai multe imagini sau pentru a face un tur virtual prin anticul
oraș (http://bit.ly/1RK0CBb). Notează ceea ce te-a impresionat și de ce, în câteva enunțuri.
• Identifică și notează în caiet la ce evenimente menționate în lecție se referă marcajele colorate
realizate pe axa cronologică de mai jos.
2000 1900 1800 1700 1600 1500 1400 1300 1200 1100 1000 900 800 700 600 500 400 300 200 100 100 200 300
A B C
Turnul Babel
Pictură din sec. XVI d.H., aparținând lui
Peter Bruegel cel Bătrân.
În prezent se află în Muzeul
Kunsthistorisches (Viena).
Basorelief care decora drumul către
templu, ce trecea pe sub poarta zeiței
Iștar în vechiul Babilon
(vezi mai jos reconstituirea porții). Istoria orașului a continuat. Iată cum l-a cucerit regele persan
Cyrus:
24
Orientul Antic
Locuinţa, hrana, familia
În Mesopotamia, casele oamenilor de rând și palatele regale erau construite
din aceleași materiale: cărămidă uscată la soare sau în cuptoare,
făcută din lut amestecat cu paie. Dimensiunile, numărul de camere sau
mobilierul erau aspectele care îi deosebeau pe cei bogați de săraci. Cei
dintâi dispuneau de un număr mai mare de încăperi, de un etaj în plus și
de curți interioare spațioase. Mobilierul, însă, nu era variat – o masă, câteva
scaune și taburete joase. Locul de odihnă peste noapte era o rogojină
așezată direct pe podea, lăsând oamenii pradă insectelor, scorpionilor și
șerpilor. Patul era, desigur, un lux rezervat doar celor avuți. Din dormitorul-sufragerie
se trecea în bucătărie, unde erau așezate laolaltă moara de
măcinat manuală, blidele, cratițele, mai multe găleți și cupe (tacâmurile
au fost inventate mult mai târziu).
Munci agricole. Scenă dintr-un mormânt al unui funcționar egiptean (Theba)
Hrana, care aducea în jurul mesei toți membrii familiei, se constituia
mai cu seamă din cereale, făina fiind ingredientul principal. În
cuptor era coaptă o lipie, servită cu garnitură de legume și însoțită de
o fiertură din lapte și miere. „Desertul“ se gătea tot cu miere, dar și cu
susan, prețiosul produs din cereale fiind și aici nelipsit.
Cei bogați aveau la masă carne de toate felurile: pește, păsări (porumbei,
rațe, gâște), cornute și ovine și, desigur, vânat. Locuințele
sărăcăcioase, dar și palatele celor bogați erau ocupate de familii, alcătuite
din părinți și copii. Cu ocazia căsătoriei, părinții băiatului ofereau
un dar tinerei familii, iar părinții fetei îi acordau acesteia o sumă
de bunuri, cu titlul de zestre, care era apoi transmisă copiilor.
• Privește imaginea de mai sus, reprezentând culegători egipteni.
Despre ce fructe este vorba? Cu ce se îndeletnicește al treilea
personaj, din dreapta? Cum vor fi folosite vasele? Deschide
imaginea integrală din manualul digital și descrie ocupațiile
surprinse în cea de-a doua scenă.
• Imaginează-ți cum ar fi fost să-ți întemeiezi o familie în Babilon,
acum 4000 de ani. Realizează o listă cu obiecte necesare în
gospodărie, pornind de la cele menționate în lista de zestre de
mai sus.
Cărțile de lut descoperite de
arheologi în ultimele două secole
sunt o bună sursă pentru a
cunoaște viața de zi cu zi din lumea
orientală, în Mesopotamia.
Iată un exemplu:
Zestrea unei fete dintr-o
familie bogată, în secolul al
XVIII î.H.:
• o sclavă;
• cercei de aur (16 g);
• o oală de bucătărie de 20 l;
• 5 bucăți de stofă;
• 12 rochii;
• 11 turbane;
• o vacă, 15 oi;
• o piatră de moară, folosită
pentru a măcina grâul;
• un pat;
• 10 scaune;
• o masă;
• 4 căni de lemn.
Coroana reginei Pu-abi,
descoperită în mormintele regale
de la Ur în urma săpăturilor
arheologice. Este realizată din aur
și decorată cu pietre prețioase.
25
Practici sociale
• Imprimă din manualul digital documentul „Viața în Orientul
Antic“. Alege unul dintre fragmente, citește-l cu atenție și marchează
pe marginea acestuia informațiile, astfel: (p) ceea ce știai
deja, (-) ceea ce contrazice informațiile tale, (+) ceea ce ai
aflat nou și (?) ceea ce ți-a stârnit curiozitatea și vrei să afli mai
multe informații.
• Cu ajutorul profesorului sau al internetului, găsește detalii suplimentare
pentru informațiile pe care le-ai marcat cu (?) și
adaugă-ți-le în portofoliu.
În Mesopotamia, femeia se bucura de anumite
drepturi: putea să circule liberă, să încheie contracte
și să facă negoț, dar era supusă autorității bărbatului,
ca și copiii. Unii copii puteau să învețe o
meserie sau să se instruiască în școli. Datorau, însă,
respect părinților care, după posibilități, le lăsau
mai cu seamă pământ băieților și bunuri din gospodărie
fetelor. Funcționa și solidaritatea – o datorie
bănească, de exemplu, era asumată de toți membrii
familiei. Copiii se obligau să-și îngrijească părinții
odată cu înaintarea lor în vârstă și să le păstreze vie
amintirea după ce nu mai erau.
Majoritatea populației din societățile orientale
era alcătuită din oameni liberi, agricultori, meșteșugari
și negustori, obligați să muncească la construcții
de interes public și să achite dări statului, uneori
în natură. Alături de ei, în lumea asiro-babiloniană,
prizonierii de război și datornicii intrau în categoria
sclavilor, aflați întru totul la dispoziția stăpânilor
lor – puteau fi cumpărați, vânduți sau lăsați
moștenire. Ei erau obligați să muncească în agricultură
sau la marile construcții (palate, temple,
sisteme de irigație). Puteau deține unele bunuri, să
practice negoțul sau să depună mărturie în justiție,
iar în situații excepționale se puteau chiar elibera.
Femeia și negoțul în Babilon: o scrisoare
de la o femeie din Mesopotamia
către soțul ei, comerciant:
De ce continui să-mi scrii că
țesăturile pe care ți le trimit sunt
întotdeauna de calitate proastă?
Eu produc, să îți trimit textile,
pentru ca în fiecare călătorie
afacerile tale să-ți aducă suma
în argint pe care tu ți-o dorești.
Cele mai vechi așezări din
istorie au fost întemeiate pe
văile roditoare ale unor mari
fluvii. Viața cotidiană în lumea
orientală era marcată de resursele
disponibile și de raporturile
sociale. Acestea îi avantajau
pe cei bogați. Condiția sclavilor
le îngăduia acestora exercitarea
unor drepturi.
Am învățat că...
• Cum sunt îmbrăcați egiptenii
din imagini?
• Descrie ocupația acestora,
pornind de la personajele reprezentate,
uneltele folosite,
detaliile de vestimentație.
• Consideri dificilă munca la
câmp? De ce?
Încălțăminte din papirus împletit.
A fost descoperită, împreună cu alte accesorii,
în mormântul faraonului Tutankamon.
26
Orientul Antic
Codul lui Hammurabi – cel
mai vechi cod de legi transmis
până astăzi. Inscripția cuneiformă
este păstrată pe un bloc
de diorit, datat aproximativ între
anii 1792-1750 î.H.
Stela are o înălțime de 2,25 metri,
o lățime de 79 de centimetri
și o grosime de 47 de centimetri.
Basorelieful din partea de sus
îl reprezintă pe Hammurabi,
în picioare în fața divinității,
primind însemnele puterii.
A fost descoperit la Susa (Iran)
de Jacques de Morgan, în 1902,
și este păstrat la Muzeul Luvru
din Paris.
Inventarea scrierii.
De la pictograme la alfabet
Agricultura și scrierea reprezintă cele mai importante invenții ale
tuturor timpurilor. Cea dintâi s-a născut atunci când omul primitiv a
înțeles că își poate spori cele necesare traiului cultivând plante.
Alte nevoi au făcut posibilă scrierea. Creșterea numărului de bunuri
aflate în posesia unor mari proprietari cerea o evidență clară a
avutului lor, ceea ce i-a obligat să o consemneze într-un fel.
Așa a apărut în sudul Mesopotamiei (ținutul dintre fluviile Tigru și
Eufrat) cea mai veche scriere, numită cuneiformă, pentru că însemnele
ei, foarte simplificate, au fost asemănate de istorici cu niște cuișoare.
Imprimat pe tăblițe de argilă moale, ulterior uscat la soare sau în
cuptoare, textul era astfel înscris definitiv și așa se explică descoperirea
a peste 300.000 de asemenea „cărți de lut“.
În evoluția lor, aceste semne au parcurs un drum lung. Mai întâi
erau simple desene (pictograme), înfățișând ființe și lucruri (om, cal,
bou, măgar, masă, casă) care, alăturate, constituiau acțiuni (cal + om
= a încăleca) și, mult mai târziu, prin simplificare, s-a ajuns la semnele
cuneiforme.
Marea
Caspică
Marea
Roşie
Marea Mediterană
Marea
Egee
I . CIPRU Eufrat
Golful
Persic ARABIA
MESOPOTAMIA
Mesopotamieni
Ur Uruk
Babilon
Semiluna fertilă
EGIPT
Gizeh
Nil
Theba
Tigru
I . CRETA
Ierusalim
Marea Moartă
Egipteni
Fenicieni
Oraș-stat
Inscripție cuneiformă scrisă în trei limbi:
persană veche, babiloniană și elamită.
Tăblița a fost descoperită la Van, în Turcia
de azi.
• Folosește harta mută din manualul digital și colorează diferit,
pe calculator sau pe hârtie, folosind orientativ și harta
istorică de mai sus, următoarele zone: spațiul dintre fluviile
Tigru și Eufrat, litoralul vestic al Mării Mediterane, valea
fluviului Nil. Scrie pentru fiecare regiune numele purtat în
Antichitate de locuitorii lor: mesopotamieni, egipteni, fenicieni.
27
Epopeea lui Ghilgameș este o scriere închinată unui erou legendar
care caută secretul nemuririi. Povestea, înscrisă pe 12 tăblițe, însumând
fiecare în jur de 300 de versuri, este relativ simplă și implică
oameni și forțe divine deopotrivă.
Un rege aspru și crud din Mesopotamia, Ghilgameș, stârnește
mânia zeilor. Ei îl trimit pe Pământ pe Enkidu, pentru a-i arăta unde
greșește și pentru a-l aduce pe drumul cel bun. Planul eșuează, căci
cei doi se împrietenesc și, împreună, săvârșesc alte fapte care sporesc
nemulțumirea zeilor.
În cele din urmă, zeilor nu le rămâne decât să-l condamne pe Enkidu
la moarte. Ghilgameș găsește iarba nemuririi, dar o pierde definitiv,
constatând că viața veșnică le este hărăzită doar zeilor.
Epopeea lui Ghilgameș
2100 2000 1900 1800 1700 1600 1500 1400 1300 1200 1100 1000 900 800 700 600 500 400 300 200 100 100 200
A B C D
Ghilgameș îmblânzind leul. Fragment
dintr-un basorelief din sala tronului
– palatul lui Sargon al II-lea la
Khorsabad (731-706 î.H.). În prezent
se află la Muzeul Luvru din Paris.
Ghilgameș, temutul rege al cetății Uruk: Când zeii l-au făcut
pe Ghilgameș, i-au dăruit un trup desăvârșit. Șamaș, slăvitul Soare,
făcutu-mi-l-a chipeș. Zeul furtunii i-a dat vitejie. Marilor zei s-a
datorat deplina frumusețe, întrecând-o pe cea a tuturor oamenilor.
Ei l-au făcut două treimi zeu și numai o treime om [...] Ghilgameș,
unde te zorești să ajungi? Nu vei găsi nicicând viața veșnică pe care
o cauți. Când zeii l-au zămislit pe om, ei i-au hărăzit moartea [...].
Să te plângă Bătrânii întinsului Uruk, ai Urukului-celui-împrejmuit,
care cu mâinile întinse ne binecuvântau la plecare! Să te plângă
înaltele piscuri ale munților sălbatici, pe care împreună ne-am
urcat de-atâtea ori! Să te plângă, să te jelească șesurile, ca o mamă
să te plângă! Să te jelească [...] codrii pe care i-am pustiit cu mânia
noastră! [...] Să te plângă Eufratul cel limpede, din care am scos apa
pentru burdufurile noastre! Să plângă locuitorii întinsului Uruk, ai
Urukului-celui-împrejmuit!
Epopeea lui Ghilgameș
• Citește cu atenție fragmentul de text de mai sus și stabilește la ce
momente din viața personajului Ghilgameș se referă acesta.
• Cu ajutorul profesorului, stabilește care sunt elementele comune
între Epopeea lui Ghilgameș și două creații din folclorul românesc:
basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte și balada
Miorița.
• Citește Epopeea lui Ghilgameș și realizează un proiect pentru a
prezenta colegilor subiectul acesteia.
Fragment din Epopeea lui
Ghilgameș, scris în cuneiforme,
aflat azi la un muzeu din Irak
28
Orientul Antic
Regele Hammurabi a condus regatul Babilonului în secolul
XVIII î.H. Realizările sale în domeniul organizării statului și în cel
al construcțiilor publice (i se atribuie numeroase canale de irigație,
palate și temple) au fost remarcabile.
Creația sa cea mai durabilă este un „cod de legi“ prin care încerca
să reglementeze relațiile dintre oameni și să le pună în acord cu
societatea timpului său. În total sunt 282 de „articole“ care acoperă
domenii dintre cele mai variate, așa cum o dovedește și fragmentul
de mai jos.
Codul lui Hammurabi
Dacă cineva acuză pe altcineva, fără să poată aduce vreo dovadă,
acuzatorul va fi omorât.
Dacă un judecător ia o decizie într-un caz, iar apoi se dovedește
că a greșit, va fi pus să plătească de douăsprezece ori cât a impus el
acuzatului și nu i se va permite să mai judece.
Dacă cineva găsește un sclav evadat și i-l înapoiază proprietarului,
acesta va trebui să plătească doi șekeli. Dacă un hoț este
descoperit în timp ce fură, va fi omorât.
Dacă cineva inundă culturile unui vecin, îi va plăti paguba suferită.
Dacă cineva are o datorie și nu poate plăti, el se poate vinde pe
sine, pe soția sa, pe fiul său și pe fiica sa, ca forţă de muncă; după
trei ani, ei vor fi eliberați.
Dacă un bărbat adoptă un fiu, iar acesta crește în casa părinților
adoptivi, părinții naturali nu pot cere întoarcerea acasă a acestuia.
Dacă un sclav lovește un om liber, îi vor fi tăiate urechile.
Dacă un fiu își lovește tatăl, i se vor tăia mâinile.
Fragment din Codul lui Hammurabi
Jean-François Champollion. Portret
realizat în secolul XIX de pictorul Léon
Cognie. În 1822, savantul francez a
dezlegat misterul hieroglifelor, folosind
o inscripție cu două texte identice,
scrise cu hieroglife și în limba greacă
veche, descoperită în timpul expediției
împăratului Napoleon I în Egipt.
Hieroglife din sala hipostilă a templului
de la Karnak, Egipt
Iată cum este un om, în casa stăpânului său, purtarea sa e bună doar față de stăpânul său. Dar el să nu
fie tot așa și față de altul.
Nu uita, așadar, să judeci cu dreptate, este o hulă împotriva zeului să te arăți părtinitor [...] privește la
omul pe care îl cunoști la fel ca la omul ce nu îți este cunoscut și la cel ce se află pe lângă rege la fel ca la
acela ce se află departe de palat.
Porunci ale faraonului Tuthmosis III (1504-1450 î.H.) către vizirul nou-numit
• Citește textul ce enumeră poruncile faraonului (îl găsești mai sus). Vizirul descris va avea ca
supus un scrib. Pornind de la informațiile obținute prin lectură și căutând surse suplimentare pe
internet, reconstituie o zi din viața unui scrib și adaugă compunerea în portofoliul tău.
29
Hieroglifele
și primul alfabet
Simplificări succesive, realizate din nevoia de a scrie mai repede,
au condus la apariția cunoscutelor cuneiforme. Sensul lor era bine
știut de cei care îl învățau în familie sau la școală, mai mult decât s-a
crezut inițial – scribii, care puteau fi și femei. Aceștia, întru totul supuși
conducătorilor laici și clerici ai societății, le puneau la îndemână
stăpânilor un instrument de autoritate și de putere.
Extinsă treptat în
toată Mesopotamia,
această formă de scriere
a ajuns și în Egipt,
unde a îmbrăcat forma
hieroglifelor, care reprezintă
cuvinte întregi,
silabe sau sunete alfabetice.
Considerată,
cum îi spune și numele,
scriere sacră, a fost
destinată mai cu seamă
unor scopuri religioase,
dar și inscripționării
monumentelor
de cult și funerare.
Mai târziu, pe fondul creșterii schimburilor comerciale cu Orientul
și pe Marea Mediterană, fenicienii, un popor de corăbieri și de
negustori, au inventat cea mai simplă scriere, alfabetul. Principiul de
bază consta în echivalarea sunetelor vocii omenești cu un număr fix
de semne grafice, care puteau fi ușor combinate în cuvinte.
Noua scriere, mult mai accesibilă decât celelalte, deschidea oricui
perspectiva cunoașterii și anula privilegiile elitelor din vremurile trecute.
Beneficiarii acestui nou mijloc de conservare și de transmitere
a memoriei au fost nu doar cei din domeniul economic, ci și clericii,
autoritățile de stat, istoricii și, nu în ultimul rând, literații.
• Joc de rol: Imaginează-ți că ești judecător în timpul domniei
lui Hammurabi. Colegul tău, judecător și el, a luat o decizie
greșită într-un caz, stabilind o despăgubire de două capre.
Folosește fragmentul alăturat pentru a stabili sentința.
• Studiază cu atenție alfabetul fenician redat mai sus și literele
asociate din alfabetul latin. Încearcă să-ți scrii numele. Ce
observi?
Scribul. Statuie din calcar pictat,
în mărime naturală, datând din
sec. XXV-XXIV î.H. Ochii sunt din cristal,
alabastru și piatră neagră, încercuiți
cu fard. Se află la Muzeul Luvru, Paris.
Primele forme de scriere au
fost inventate în Antichitate,
de sumerieni. Ei foloseau cuneiformele,
egiptenii – hieroglifele,
iar primul alfabet a fost
inventat de fenicieni, avea 22 de
litere și nu conținea vocale.
Am învățat că...
• Privește imaginea scribului și
răspunde la următoarele întrebări:
De ce consideri că scrie
stând așezat? Ce instrument și
ce suport de scris utilizează?
• Folosește axa timpului de la
pagina 27 și identifică ce evenimente
menționate în lecție sunt
marcate cu literele A, B, C, D.
30
Orientul Antic
Economia
Activitățile producătoare de hrană (agricultura), tehnologiile care
au sporit productivitatea (uneltele metalice din aramă și bronz, mai
puțin din fier) și schimburile comerciale au contribuit la dezvoltarea
economiei lumii orientale.
Prioritară a fost cultivarea cerealelor, practicată în Mesopotamia și
în Egipt, precum și în India și în China. În primele două regiuni, orzul
avea întâietate, urmat de grâu. În ținuturile dintre Tigru și Eufrat,
un loc important îl ocupa susanul, o plantă cu flori galbene, folosită
pentru semințele sale uleioase, iar în Egipt – inul. Deși această țară a
beneficiat din plin de revărsările periodice ale apelor Nilului, munca
agricultorilor era deosebit de grea.
Scribul raportează stăpânilor săi cantitatea de recolte obținute
Asanarea mlaștinilor și construirea canalelor de irigație erau printre
ocupațiile lor obligatorii. Delta marelui fluviu era și un spațiu favorabil
creșterii vitelor, în situația în care păsările domestice, ca și
cornutele, făceau parte în mod obișnuit din gospodăria țărănească.
Dacă în Mesopotamia existau mari proprietăți de pământ, în Egipt
acesta aparținea în întregime faraonului.
Olăritul, prelucrarea pieilor de animale, a stufului și a trestiei
erau meseriile cele mai apreciate în ținuturile asiro-babiloniene.
Țesăturile, dar și grânele, carnea și uleiul erau exportate atât pe uscat,
cât și pe apă, de-a lungul Golfului Persic. În Egipt lipseau metalele
și lemnul, care erau obținute ca pradă de război sau tribut plătit
de popoarele cucerite. Mai târziu au fost procurate prin tranzacții
comerciale, în care faraonul era cel dintâi beneficiar.
Acest tablou ar fi incomplet dacă nu am zăbovi și asupra unui mic
popor, așezat în Mediterana estică, care și-a construit orașe-stat încă
din mileniul II î.H.: fenicienii.
Scribul este cel care impune
taxele Egiptului de Sus și de Jos
și tot el este cel care le încasează,
el face socotelile pentru tot
ce există. Toate armatele depind
de el. El este cel care conduce pe
magistrat în fața faraonului și
fixează fiecărui om pasul său. El
este cel care comandă întreaga
țară; orice treabă este sub controlul
său […]. Fii scrib pentru
ca membrele tale să fie netede,
ca mâinile tale să devină moi,
ca, îmbrăcat în alb, să poți păși
plin de măreție…
G. Posener, Enciclopedia
civilizației egiptene
Mormintele înalților demnitari
egipteni sau ale funcționarilor
erau decorate cu scene din
viața defunctului. Astfel au ajuns
până la noi, ilustrate, informații
despre viața cotidiană și ocupațiile
acestora. Ce poți spune despre
egipteni, analizând detaliile imaginilor
din această pagină?
31
IBERIA
Marea de Miazănoapte
(Marea Mediterană)
AFRICA
SICILIA
ITALIA
ASIA
Cartagina
Coloanele lui Hercule
(Strâmtoarea Gibraltar) Byblos
Fenicienii
Tyr Nil
Dunărea
Sidon
Rolul economic și cultural al poporului fenician
printre popoarele Orientului Antic a depășit
cu mult ponderea numerică a populației sau întinderea
sa teritorială. Vreme de mai multe secole, în
mileniul I, fenicienii au dominat Mediterana, fiind
transportatori de mărfuri și pionieri ai colonizării
țărmurilor Europei și Africii, drum pe care mai
târziu aveau să-l urmeze, cu succes, și grecii. De-a
lungul timpului, rolul lor de intermediari într-un
intens schimb de bunuri cu imperiile orientale le-a
adus o mare prosperitate.
[Faraonul] a trimis niște fenicieni cu corăbii, poruncindu-le ca la
întoarcere să treacă printre Coloanele lui Hercule până vor ajunge
iarăși în Marea de Miazănoapte și de acolo să ajungă în Egipt.
Cum sosea toamna, [fenicienii] coborau pe uscat și se apucau de semănat
pământul Libiei prin locurile pe unde se nimereau să fi ajuns de
fiecare dată, rămânând acolo până la seceriș. După seceratul grâului,
porneau din nou pe mare și în cel de-al treilea an s-au întors în Egipt.
Herodot, Istorii
Dar, de la un moment dat, negustorii fenicieni nu s-au mai mulțumit
să traverseze Mediterana cu mărfurile altora. Metalele, fildeșul,
textilele au devenit materii prime pentru o industrie de lux proprie,
ale cărei produse le-au distribuit apoi în întreaga lume orientală.
Istoria fenicienilor a intrat în declin în vremea lui Alexandru cel
Mare. Revenirea lor ca producători de mărfuri și promotori comerciali
a avut loc în epoca romană și în cea bizantină, până la prăbușirea
sub stăpânirea arabă, în secolul VII d.H. În Orient, cea mai importantă
activitate producătoare
de bunuri era agricultura. În
orașele-stat din Mesopotamia și
de pe litoralul Mediteranei s-au
dezvoltat atât meșteșugurile, cât
și comerțul. Fenicienii au ridicat
aceste activități la un nivel
înalt. Ei au transformat Mediterana
într-un spațiu al schimburilor
economice și comerciale.
Am învățat că...
Purpura era extrasă de fenicieni
din cochilia unui melc de
mare, Murex. În funcție de cantitatea
adăugată, culorile obținute
pentru vopsirea țesăturilor variau
de la roz aprins la roșu purpuriu.
Corăbii reprezentate pe monede emise în orașele-stat feniciene
• Folosind harta alăturată și un atlas geografic,
identifică continentele pe țărmurile cărora au
ajuns fenicienii și, dacă mai există astăzi, numele
orașelor ridicate pe locul vechilor colonii.
• Desenează, după modelul imaginilor de mai
jos, o corabie feniciană.
32
Orientul Antic
Credința popoarelor orientale
Venită din vremuri îndepărtate, temerea omului
de o natură ostilă și de moartea inevitabilă a fost temeiul
credințelor acestuia de mai târziu. Venerând
un mare număr de zei, dintre care mulți reprezentau
forțe de temut, egiptenii credeau că îi pot astfel
îmblânzi. De-a lungul timpului, ei au dezvoltat astfel
o religie politeistă.
Zeii aveau toate calitățile și defectele oamenilor
obișnuiți. Se deosebeau de aceștia prin puterea de a
reînvia, însă numai după repetate ritualuri magice.
Douăsprezece divinități sunt mai importante în
panteonul egiptean. Printre acestea se numără Ra –
zeul soarelui, reprezentat de regulă cu discul solar
pe creștet și cu chip de erete. El era uneori asociat cu
Amon, întemeietorul statului, amândoi străbătând
zilnic cerul. Un alt zeu important era Thot, asemănător
păsării ibis, locțiitorul lui Ra, patronul științelor
și artelor. Apoi se adăugau Knut, zeița cerului,
Hathor, mama zeilor, Osiris, stăpânul pământurilor
fertile și judecătorul morților, și fratele său Seth,
zeul răului, guvernatorul ținuturilor sterpe.
În istoria milenară a Egiptului, un scurt episod
monoteist a avut loc la Theba: un faraon susținut de
preoți l-a impus temporar pe Amon zeu suprem, cu
speranța de a-și consolida autoritatea.
Cultul morților era aspectul cel mai original al
religiei egiptene. Potrivit credinței lor, omul era
compus din corp, partea materială, suflet și principiul
vital ka. Pentru a-i asigura omului viață eternă,
ka trebuia să-și găsească un spațiu material – corpul
pregătit pentru lumea de dincolo prin îmbălsămare.
• Caută pe internet imagini reprezentând divinitățile
egiptene menționate în lecție și realizează
un afiș cu titlul Zeii Egiptului Antic. Adaugă sub
fiecare imagine detalii despre aceasta: unde a
fost realizată fotografia și adresa de internet la
care poate fi găsită.
Inițial, oamenii din Valea Nilului s-au închinat
la anumite animale, cele mai multe fiind de pradă;
le onorau adresându-le rugăciuni și ofrande,
în speranța de a le îmbuna, ca să le ofere protecție.
Printre aceste animale se numărau taurul, berbecul,
câinele, pisica sălbatică, șarpele, șacalul ș.a.
Mai târziu, fără a renunța la reprezentările animalelor,
locul lor a fost luat de ființe cu trup de om
și cap de animal. Astfel, zeița Hathor avea chipul
unei vaci, iar Anubis – al unui șacal. Horus avea
cap de uliu.
Divinitățile astfel înfățișate aveau o natură duală:
în ele se îmbinau binele (latura omenească) și
răul (latura animalică).
Reprezentare a zeiței Hathor în „Cartea morților“, susținând
discul solar cu coarnele. (cca 1300 î.H.)
Templul de la Karnak (Egipt)
33
În Babilon, templul era construit din cărămizi
arse și avea în incinta sa un zigurat, înălțat prin suprapunerea
a mai multe corpuri dreptunghiulare.
Pe ultima terasă se construia simbolic o punte între
Cer și Pământ.
Importanța excepțională a regilor-faraoni în lumea
egipteană și-a găsit expresia în construirea la
vest de Nil, în direcția apusului de soare, a unor
morminte regale monumentale – piramidele. Potrivit
credințelor religioase ale egiptenilor, aceste
construcții i-ar fi îngăduit suveranului-zeu să circule
veșnic între Cer și Pământ, pe o scară simbolică.
Cele mai renumite piramide sunt cele ale faraonilor
Keops, Kefren și Mikerinos, cea dintâi având o
înălțime de 146 de metri. Lui Kefren i se datorează și
Sfinxul, un leu masiv, cu cap omenesc, statuie ce trebuia
să păzească mormântul său, înfățișându-l chiar
pe suveran contemplând apusul soarelui. Jefuite de
multe ori, mormintele regale și-au pierdut demult
strălucirea miilor de obiecte, mai ales din metale prețioase,
care îl însoțeau pe faraon în lumea de dincolo.
Descoperiri recente au arătat că piramidele satisfăceau
și o altă necesitate. Miile de lucrători care
le înălțau ridicau în același timp și noi așezări, în
vecinătate, care marcau luarea în stăpânire și valorificarea
unor teritorii asanate, irigate și supuse,
astfel, forței civilizatoare a omului.
Au muncit fără întrerupere câte 100 000 de
oameni [timp de] 20 de ani. Piramida are patru
fețe, [...] în înălțime [e făcută] din piatră șlefuită
și împreunată cum nu se poate mai bine; niciuna
dintre pietre nu-i mai mică de treizeci de picioare.
Herodot, Istorii
Foto: 1. Ziguratul de la Ur (reconstituire). 2. Templul lui
Marduk – Babilon, reconstituirea ruinelor păstrate din timpul
lui Nabucodonosor. 3. Templul hipogeu de la Luxor, Egipt.
4. Piramida lui Kefren și Sfinxul
Howard Carter (1874-1939), arheolog britanic,
a descoperit în Valea Regilor (26 oct. 1922)
mormântul intact al faraonului Tutankamon,
împreună cu Lordul Carnarvon (foto dreapta),
care a finanțat săpăturile; lordul a murit în anul
următor, în urma unei infecții, întărind credința
într-un „blestem al faraonului“.
Credințele politeiste orientale își găseau sursa în
temerea omului față de natură și de moarte. Construcțiile
religioase aveau în Mesopotamia înfățișarea
ziguratelor, iar în Egipt erau temple. Importanța
faraonilor se reflecta și în construirea unor monumente
impunătoare, piramidele, care aveau drept
scop să le perpetueze amintirea în posteritate.
Am învățat că... • Citește textul istoricului Herodot (integral în
manualul digital), apoi privește piramida lui
Kefren. Conform descrierii, ce s-a păstrat la
vârful piramidei? Cu ce au transportat egiptenii
blocurile de piatră, dacă încă nu cunoșteau roata?
Documentează-te pe internet despre mijloacele
tehnice pe care le-au avut la dispoziție. Poți
porni de la o imagine reprezentând deplasarea
unei statui de mari dimensiuni, descoperită în
mormântul guvernatorului Djehuti Hotep.
Temple și piramide
1 2 3 4
34
Orientul Antic
Popoare şi civilizaţii pe harta Orientului Antic
Cele mai vechi civilizații orientale au apărut la începutul mileniului
III î.H., pe văile fluviilor Tigru, Eufrat și Nil. Sumerienilor le
datorăm cea mai veche formă de scriere, organizarea de stat și începuturile
literaturii juridice, prin Codul lui Hammurabi, precum și
momentul de început al literaturii artistice, prin Epopeea lui Ghilgameș.
Egiptenii au ridicat primele piramide, capodopere arhitecturale
și sumă a cunoștințelor științifice stăpânite la acel moment. Fenicienii
au dezvoltat un comerț înfloritor și au transformat Marea Mediterană
într-un spațiu al conlucrării și al avantajului reciproc.
Ierusalim: reconstituirea orașului antic
Evreii au populat teritoriul Palestinei din Munții Sermon până la
Marea Moartă, iar chinezii, așezați în Extremul Orient, au ocupat o
vastă întindere în bazinul Fluviului Galben. Istoria complicată și plină
de provocări de tot felul a acestui mic popor și-a găsit reflectarea
în religia monoteistă.
Zeul suprem era Iahwe (Iehova), o divinitate fără formă umană,
prezentă pretutindeni și nicăieri, un Dumnezeu care le-a dăruit, în
cele din urmă, „Țara Făgăduinței“.
Contribuția lor cea mai durabilă la istoria culturii universale este
Vechiul Testament, în care se întâlnesc scrieri cu caracter istoric, în
mare măsură confirmate de specialiști, poezie, proză și scrierile profeților
(persoane care, inspirate de Dumnezeu, vorbesc în numele
lui, făcându-i cunoscut mesajul).
Evreii Atunci au venit toate triburile
lui Israel la David, în Hebron
[...] și a încheiat cu ei regele
David legământ și au miruit
pe David rege peste tot Israelul.
David, însă, era atunci ca de
30 de ani când s-a făcut rege și
a domnit patruzeci de ani.
Biblia, Regi
Și s-a așezat Solomon pe
tronul lui David, tatăl său [...].
După ce regatul s-a întărit în
mâinile lui Solomon, Solomon
s-a înrudit cu Faraon, regele
Egiptului, [...] până a gătat de
zidit casa sa, casa Domnului, și
zidul dimprejurul Ierusalimului.
Biblia, Regi
A venit Nabucodonosor, regele
Babilonului, cu oștirea sa asupra
Ierusalimului [...]. Atunci
cetatea a fost luată [...]. Și a ars
casa Domnului, casa regelui și
toate casele din Ierusalim.
Biblia, Regi
Biblia este unul dintre cele mai importante izvoare scrise
păstrate până astăzi, privitoare la istoria poporului evreu.
• Citește fragmentele redate în dreapta și numește regii
menționați. Ce informații ne transmite textul? Ce alte informații
deții despre aceștia? Caută în Biblie (III, Regi)
descrierea templului lui Solomon.
• Găsește pe harta de la pagina 26 orașul Ierusalim și compară
așezarea sa geografică cu cea a altor orașe din regiune.
Ce observi?
• Pe harta de la pagina 21 sunt marcate toate aceste popoare. Identificați spațiul istoric locuit de acestea
și specificați reperele geografice și culturale caracteristice.
Pe lângă sumerieni, egipteni și fenicieni, alte două popoare ale Antichității
s-au impus prin creații deosebite, care au influențat profund
cultura universală: evreii și chinezii.
35
La celălalt capăt
al lumii orientale, în
Asia Răsăriteană, în
văile fluviilor Galben
și Albastru, chinezii
au construit o civilizație
ce avea să dăinuie
patru milenii.
Explozia științifică
și mai cu seamă tehnologică
care a avut
loc în Antichitate în
acest stat este absolut
impresionantă.
Lista marilor invenții și descoperiri pare nesfârșită, depășind de departe
tot ce se cunoștea în restul lumii în acele vremuri: mătasea, dar și
bronzul, din care știau să toarne statui monumentale încă din secolul X
î.H., magnetismul (busola), dar și roaba, porțelanul – în realizarea căruia
dețin și azi întâietatea, precum și hârtia, orologiul hidro-mecanic și
tiparul, praful de pușcă și războiul de țesut. Două capodopere, una tehnică
și cealaltă artistică, dau măsura excepționalei capacități de creație a
acestui popor: Marele Zid și Mausoleul Împăratului Qin.
Într-o epocă dominată de slăbiciunea statului și de războaie necontenite
între grupuri rivale, și-a afirmat concepțiile învățatul Confucius.
Potrivit acestuia, calitățile omului desăvârșit trebuie să fie inteligența,
curajul și bunele intenții.
În 1974, niște țărani care
lucrau pe un câmp au descoperit
mausoleul primului împărat
chinez din dinastia Qin.
Reconstituit în toată splendoarea
sa, locul de veci al
suveranului era mărginit de
maluri artificiale, de-a lungul
cărora curgea mercur lichid,
și avea un plafon acoperit cu
stele, reprezentând universul.
Dorința nesăbuită a împăratului
de a trăi veșnic s-a
împlinit într-un mod absolut
neobișnuit. El a luat cu sine,
spre a-l apăra și în lumea de
dincolo, o armată de 7000 de
ostași din teracotă, însoțiți de
500 de cai și de numeroase
echipamente de luptă. Impresionant
este că fiecare soldat
are un chip și o expresie unice.
Chinezii
Este îndeobște acceptat că „istoria s-a născut
la Sumer“. Această afirmație are în vedere că multe
dintre activitățile noastre de azi își au originea
îndepărtată în Orient, în ultimele milenii înainte
de Hristos. Aici a fost descoperită scrierea, aici
s-au dezvoltat activități productive și comerciale
și au luat ființă primele state, ca moduri superioare
de organizare a societății. Tot aici, descoperiri
remarcabile au contribuit la progresul tehnologic,
fără de care civilizația modernă ar fi fost
greu de închipuit.
În această lume, credința în divinități, monoteistă
și politeistă, a ajutat oamenii să depășească
dificultățile vieții de zi cu zi.
Am învățat că... • Herodot spunea, în secolul V î.H.: Din
câți oameni știm și despre care putem spune
fără șovăială, indienii sunt cei mai îndepărtați
dintre locuitorii Asiei. [...] India
este ultima țară locuită [...]. Pornind de
la această afirmație, argumentează faptul
că marile invenții ale chinezilor au rămas
necunoscute europenilor o lungă perioadă
de timp.
• Amintește-ți din anul anterior de studiu:
cine este primul european care a călătorit
în China și când a făcut lunga călătorie?
• Care dintre invențiile menționate mai sus
crezi că este mai importantă pentru oameni
și de ce?
Marele Zid Chinezesc măsoară peste 21 000 de
kilometri. Construcția a durat, cu întreruperi, aproape
un mileniu. Lucrare enormă, singura care poate fi
admirată din spațiul cosmic, constituie un simbol al
unicității acestei culturi aparte în istoria omenirii.
36
Autoevaluare
A. Citește cu atenție enunțurile de mai jos și notează cu A, în cazul în care consideri
că afirmația este corectă, și cu F, dacă ești de părere că afirmația e falsă. În cazul
afirmațiilor considerate greșite, justifică răspunsul.
1. „Semiluna fertilă” este teritoriul delimitat aproximativ de Fluviul
Galben și Fluviul Albastru.
2. Alimentul de bază în Egiptul Antic era porumbul.
3. Codul lui Hammurabi este cea mai veche colecție de texte cu
caracter juridic cunoscută astăzi.
B. Notează în caiet cuvintele care completează spațiile punctate, astfel încât să rezulte
un enunț corect.
1. ...(a)..., locuitori în Orientul Antic, aveau o religie monoteistă.
Zeul lor se numea ...(b)... .
2. ...(a)... au ridicat ...(b)..., singura construcție vizibilă din spațiul
cosmic.
3. Ziguratul este un ...(a)... de formă ...(b)..., cu mai multe ...(c)...
4. Orașul-stat Babilon a fost construit pe malul fluviului ...(a)... și a
fost cucerit de regele persan ...(b)...
C. Imaginează-ți că trăiești în Orientul Antic. Alege-ți o meserie și expune în 8-10 rânduri
cum se desfășoară o zi din viața ta și a familiei tale.
Realizează pe o coală mare de hârtie o schemă după modelul început
mai jos, în care să aduni informațiile pe care le-ai descoperit până
acum despre popoarele Orientului Antic. Adaugă, dacă poți, imagini
de pe internet sau din manualul digital, imprimate, menționând ce
reprezintă acestea și locul de unde le-ai luat. Compară schema ta cu
cele realizate de colegi și completează informațiile pe care le-ai omis.
Una dintre cele mai mari
descoperiri care au înlesnit cunoașterea
civilizației egiptene a
fost identificarea mormântului
lui Tutankamon în Valea Regilor.
Obiectele descoperite aici,
chiar și cele perisabile, se află
într-o stare suficient de bună
încât să poată furniza arheologilor
și cercetătorilor informații
despre viața egiptenilor.
Împreună cu câțiva colegi,
căutați planul mormântului faraonului.
Realizați o machetă/
schiță a acestuia, prezentând
pentru fiecare încăpere cele mai
importante obiecte descoperite,
folosind informațiile furnizate
de picturi și hieroglife.
Puteți imprima fotografiile
și realiza fișe pentru fiecare
cameră. La final, motivează, în
câteva enunțuri, dacă și de ce
ai vrea să vizitezi acest obiectiv
arheologic.
Popoare
din
Orientul
Antic
evrei
mesopotamieni
Epopeea
lui Ghilgameș
1) a. Evrei, b. Iahwe. 2) a. Chinezii, b. Marele Zid Chinezesc. B. 1) F, Tigru și Eufrat. 2) F, cerealele. 3) A, 4) F, mai mulți zei, Ra - zeul suprem. Răspunsuri: A.
Descrierea locuinței, descrierea hranei, a familiei, a meșteșugului. Pentru validare, cere C. 3) a. templu, b. dreptunghiulară, c. etaje. 4) a. Eufrat, b. Cyrus.
ajutorul profesorului.
4 x 10p. (40p.). C. 1.) 2x 4p. (8p.) 2.) 2 x 4p. (8p.) 3.) 3 x 4p. (12p.) B. 1.) 3p.+5p. (8p.) 2.) 3p.+5p. (8p.) 3.) 6p. A. Punctaj:
10p. Totalul se împarte la 10 pentru a afla nota. Din oficiu:
- Completează schema pornind de la popoarele Orientului Antic, indicând așezarea geografică, elementele specifice de civilizație și marile creații artistice ajunse până la noi.
Sugestii pentru tema suplimentară:
literatură
Tigru
Temple
Eufrat
Nil
Dacă ai terminat, răsucește pagina, verifică răspunsurile și calculează-ți punctajul!
Spătarul tronului de aur
din mormântul lui Tutankamon
37
1150 î.H.: Distrugerea Micenei
776 î.H.: Primele Jocuri Olimpice
900-500 î.H.: Prima epocă a fierului
490-479 î.H.: Războaiele medice
461-429 î.H.: Pericle conduce Atena
431-404 î.H.: Războiul peloponesiac
338 î.H.: Filip al II-lea îi învinge pe greci la Cheroneea
336-323 î.H.: Domnia lui Alexandru Macedon
1570-1500 î.H.: Apariția civilizației miceniene
1250 -1200 î.H.: Sosirea dorienilor în Grecia
1190-1180 î.H.: Războiul Troian
850-800 î.H.: Intervalul probabil
în care au fost scrise Iliada și Odiseea
Ilirii
Etruscii
Fenicieni
Imperiul Persan
Dacii
Tracii
Egipteni
Marea Neagră
Marea
Roșie
I. Cipru
Latini
Marea Mediterană
Oceanul
Atlantic
Marea
Ionică
Marea
Tireniană
Marea
Egee
Dunăre
I. Sardinia
I. Corsica
I. Creta
Atena
Corint Milet
Histria
Tomis Callatis
Apollonia
Siracuza
Sybaris
Tarent
Massalia
Bizantium
Orașe-stat grecești
Strâmtoarea Gibraltar
Colonii grecești
Călătoria începută în Sumer a continuat cu descoperiri neașteptate în sudul Europei.
Vei afla cum aici, într-un ținut muntos, scăldat de apele a trei mări, s-au succedat în timp mai multe
valuri de războinici. Curajoasele lor lupte, cu troienii, cu perșii sau între ei, au atras atenția poeților și a
istoricilor acelor timpuri, iar povestirile lor au ajuns până la noi.
Vei demonstra pe baza acestor surse superioritatea democrației ateniene față de alte regimuri ale timpului.
Apoi, aflând mai multe despre capodoperele artistice ridicate la Atena în vremea lui Pericle, le vei
compara cu cele din Antichitatea Orientală și cu cele din prezent.
Vei investiga, apoi, sinteza elenistică în câteva opere de artă și realizări științifice, care au așezat civilizația
greacă la temelia lumii moderne.
Grecia Antică
1600 1500 1400 1300 1200 1100 1000 900 800 700 600 500 400 300 200 100
38
Civilizația greacă
Mediul natural și ocupațiile grecilor
Care era acea țară ce avea să devină Hellada?
Două elemente au jucat un rol important: muntele
și marea. Grecia este o țară muntoasă, cu toate că
vârfurile sale nu ating niciodată 3000 de metri. Dar
muntele este prezent pretutindeni. Aleargă și se cațără
în toate direcțiile, uneori foarte abrupt. Muntele
ocrotește și desparte marea, inspiră teamă, dar unește.
Țărmurile mării grecești oferă porturi numeroase.
Marea grecească este calea schimburilor comerciale
cu alte popoare, a creat ocazia pentru călătorii în
țara marilor opere de artă și a unor uluitoare invenții,
a grâului și a aurului, drumul către această minunată
țară având drept singură busolă harta nocturnă
a stelelor. Marea i-a civilizat pe greci.
Pierre Bonnard, Civilizația greacă
În vreme ce Orientul, cu străvechile civilizații agrare, intra într-un
lung declin, moștenirea sa culturală era preluată de locuitorii unor
ținuturi aflate în sudul Europei. Aceștia veniseră din nordul Balcanilor,
în trei valuri succesive. Erau populații războinice, în căutare de
pământ și de resurse. Au descoperit, însă, doar o țară muntoasă, cu
un sol puțin roditor și săracă în minereuri. Argila, pe de altă parte, și
încă de bună calitate, era răspândită pretutindeni.
Oricare invadatori, odată așezați într-un loc nou, se interesează de
modul în care pot trăi. Agricultura, departe de randamentul câmpiilor
mănoase ale Nilului, Tigrului și Eufratului, nu le putea oferi o soluție.
Era însă aproape marea, cu chemarea ei irezistibilă către ținuturi
noi, care abia așteptau să fie ocupate, iar aventura care îi adusese aici
i-a condus mai departe.
Pe urmele fenicienilor, care au făcut din Mediterană un spațiu al
navigației și al comerțului, grecii s-au avântat spre Apus. Au plecat
mai întâi pentru a găsi pământ țăranii săraci, pentru care „acasă“ nu
mai era loc. Dar, mai târziu, ei au aflat pe țărmurile Africii și ale Europei
sudice întinderile fertile pe care le căutau și oameni interesați să
schimbe ceea ce produceau cu alții, veniți de departe. Atunci, grecii
și-au folosit toate talentele și abilitățile, aducându-le celor interesați
primele bunuri născute din mintea și din îndemânarea lor.
Când au aflat că toată țara
elenilor este udată numai de
ploi și nu de revărsarea râurilor,
egiptenii au spus că, dacă elenii
vor fi vreodată înșelați în marea
lor nădejde, vor avea de îndurat
o foame cumplită. [...] din altă
parte decât de la Zeus nu aveau
de unde să mai aștepte apă.
Herodot, Istorii
Avem un leac împotriva neajunsului
[comerțului pe mare]
în fertilitatea pământului, ce ne
poate satisface toate trebuințele
vieții; și cum, de altfel, terenul
este accidentat, este evident că
nu poate oferi deodată un mare
număr de bucate și din belșug
fiecăruia.
Platon, Legile
• Compară informațiile despre mediul natural
al Greciei din textele de mai sus și identifică
ocupațiile pe care le puteau avea elenii pentru a
produce hrană în Antichitate.
• Ce soluție au ales vechii greci pentru a-și procura
cele necesare traiului?
• Identifică pe harta de la pagina anterioară cetățile
Corint și Atena, două dintre marile centre
de producere a ceramicii în Grecia Antică.
• Folosește schițele alăturate, ale tipurilor de vase
folosite în general în lumea greacă, și caută pe
internet exemple pentru fiecare dintre ele. Sarcina
poate fi realizată împreună cu unul-doi
colegi, pentru un singur tip de vas. Cu ajutorul
profesorului, strângeți toate rezultatele și realizați
o prezentare multimedia.
• Dacă în timpul căutărilor ați descoperit și alte
tipuri de vase, introduceți și aceste rezultate în
prezentare.
• Marchează, pe harta mută, dacă este posibil cu
ajutorul hărții geografice, locul unde au fost
produse/descoperite obiectele pe care le-ai ales.
39
Lutul era peste tot și, după modele orientale, grecii au transformat
treptat meșteșugul olăritului într-o adevărată artă, marele centru al
ceramicii fiind chiar la Atena, patria democrației și a unei culturi
strălucitoare.
Argila arsă în cuptoare a devenit materia primă a unei game variate
de produse utile. Au fost făcute astfel vase de cărat apă, pentru
păstrarea vinului sau a grânelor, a uleiului și a parfumurilor, cupe
de băut și opaițe. Dar cele mai frumoase, pictate de marii artiști ai
timpului, n-au servit niciodată unor destinații casnice. Considerate
obiecte de artă, au decorat locuințele celor bogați sau i-au însoțit în
lumea de dincolo.
Vasele grecești, fie utilitare, fie decorative, au fost mai târziu
subiectul principal al exportului, lor adăugându-li-se în timp
țesăturile, obiectele prelucrate din metale, vinul, care era produs
din belșug, și uleiul de măsline. În schimb, din ținuturile unde
ajungeau corăbiile grecești erau aduse cereale, lemn și metale.
Ceramica, între utilitate și artă
La greci, arta ceramică a
cunoscut o lungă evoluție și a
fost produsă în multe locuri.
De la stilul geometric (mai sus
- cupă din secolul VIII î.H.)
foarte simplificat, al reprezentării
ființelor umane, s-a trecut
treptat la realism, subiectele
fiind scene cu imagini din Legendele
Olimpului sau inspirate
de poemele homerice.
Prin tehnicile cele mai cunoscute
se desenau pe vase figuri
fie de culoare neagră pe un
fond roșu, fie invers. Femeile
erau de regulă înfățișate în alb.
Vas pentru vin
(Krater), pictat
cu figuri roșii;
scena reprezintă
întâlnirea lui
Ulise cu sirenele.
1. Amforă – utilizată pentru
transportul lichidelor
(apă, vin) sau al cerealelor;
2. Hyria – vas cu mânere
laterale pentru aducerea
apei;
3. Oinochoe – vas pentru
turnat vinul;
4. Olpe - vas pentru băut,
de regulă cu o toartă;
5, 6, 7. Krater - vas utilizat
la petreceri pentru a fi
amestecate apa și vinul;
8. Kantaros – vas utilizat
pentru băut;
9. Lekythos – vas pentru ulei;
10. Pyxis – vas rotund pentru
cosmetice sau bijuterii.
Spre deosebire de civilizațiile orientale, care au avut un caracter preponderent agrar, civilizația greacă
a fost în mod esențial urbană. Aceasta înseamnă că grecii au dezvoltat mai cu seamă activități meșteșugărești
și comerciale. Un rol esențial l-au avut spiritul de aventură și vecinătatea mării în mijlocul căreia s-au
așezat. Lipsită de pământ roditor, Grecia a furnizat meseriașilor argilă de cea mai bună calitate, din care,
prin prelucrare, s-a obținut o mare varietate de vase, atât utilitare, cât și decorative.
Amforă din secolele
VI-V î.H. decorată
cu figuri negre,
reprezentând
culegători
de măsline
1
5
8
2
6
9
3 4
7
10
Am învățat că...
40
Civilizația greacă
Adevăr și legendă
Literatura greacă a consacrat poemele rapsodului grec Homer.
Compuse cu șapte-opt secole înainte de Hristos, Iliada și Odiseea au
valorificat o lungă tradiție orală, fiind inspirate de un mare eveniment
din trecutul îndepărtat: războiul dintre ahei (greci) și troieni.
Însă autorul nu s-a mulțumit să istorisească doar conflictul lung și
întortocheat, care s-a încheiat după 10 ani cu o victorie greu plătită.
El a adăugat o continuare, spunând și povestea lui Ulise. Acesta era
unul dintre eroii războiului abia încheiat. Deși greu convins să ridice
armele și să plece la luptă, într-un moment de cumpănă al războiului,
el a arătat o inteligență și o abilitate aparte.
Marea Mediterană
Marea
Ioniană
Marea
Tireniană
Marea
Egee
GRECIA
AFRICA
Calypso
Lotofagii
Feacii
Circé
Ciclopul
Eol
Sirenele
Ciconii
Troia
Ithaca (Ilion)
Scyla și Caribda
Lestrigonii
Dunăre
Nil
Str . Gibraltar
Pen .Iberică
Pen . Italică
I . Sardinia
I . Corsica
I . Sicilia
I . Creta
Micene
Cele două poeme homerice au, pe întreaga lor întindere, un aer de
legendă. Muritorii se amestecă tot timpul cu zeii și astfel nu e de mirare
că aceștia sunt cei care oferă pretextul conflictului. Se istorisește cum
Paris, fiul regelui Troiei, a fost chemat să desemneze câștigătoarea unui
concurs de frumusețe la care participau trei zeițe. Fiecare dintre ele s-a
angajat să ofere o recompensă celui ce urma să aleagă. A câștigat, în
mod firesc, chiar zeița frumuseții, Afrodita, iar Paris a primit-o în dar
pe Elena, soția regelui Menelau, considerată cea mai frumoasă muritoare.
Cu acordul zeilor, el a răpit-o.
Pentru că era vorba despre o încălcare gravă a codului onoarei, ceilalți
regi ahei au luat partea soțului înșelat, și-au înarmat trupele și au
plecat spre Troia să-l răzbune. Ajunși acolo, au declanșat un asediu și,
în cursul înfruntărilor care au urmat, zeii au continuat să se amestece.
În prim-planul acțiunii s-au aflat doi eroi: Ahile, fiul lui Peleu și al lui
Thetis, din familia divină a Nereidelor, și Ulise, regele Ithacăi.
Cel dintâi își va pierde viața, lovit în călcâi, singurul său loc vulnerabil.
Al doilea, reputat pentru inteligență și curaj, va pune capăt
războiului cu ajutorul șiretlicului calului troian. După 20 de ani de la
plecare, Ulise s-a întors acasă. Era bătrân și obosit, dar Penelopa, soția
sa credincioasă, nu încetase să creadă că-l va revedea într-o zi.
Homer – bust de marmură, sec. II î.H.,
aflat la Paris (Muzeul Luvru)
Heinrich Schliemann (dreapta, sus),
la Poarta Leilor, în timpul săpăturilor
pe șantierul arheologic de la Micene
Iliada: lupta dintre Hector și Ahile.
Accesează http://bit.ly/2luR1tf pentru mai
multe imagini.
41
Războiul troian
Multă vreme, povestea războiului troian a fost considerată doar o frumoasă legendă, născută din geniul
lui Homer. La jumătatea secolului al XIX-lea, H. Schliemann, un mare pasionat al acestor scrieri, și-a
riscat întreaga avere ca să descopere adevărul. Cu mult noroc, el a reușit să găsească mai întâi Troia, iar
apoi Micene, una dintre cetățile aheilor. Acolo a descoperit un tezaur remarcabil și mai multe construcții
monumentale. S-a demonstrat atunci că Homer descrisese o lume reală și că poemele sale erau o sursă
istorică excepțională. Războaiele troiene, căci au fost mai multe, aduseseră față în față armatele aheilor,
adunate din toată Grecia și din insule, și trupele de mercenari ale Troiei, venite din Asia.
Victoria decisivă a celor dintâi a coincis, însă, cu o nouă invazie. Dorienii i-au izgonit pe ahei în nordul
Greciei și pe ionieni în Asia Mică. Aici avea să renască în curând o nouă civilizație, extinsă ulterior peste
Marea Egee, în Grecia Continentală.
Apoi pe-a lui soție
O sfătui cu multă viclenie
La luptă între pețitori să puie
Securile și arcul lui Ulise,
[...] Niciunul
Nu am putut să-ntindem coarda de la
Călitul arc, căci ne lipsea puterea.
Dar când ajunse-n mâna lui Ulise
Cumplita armă,
[...] Și cum pe arc Ulise puse mâna,
Ușor destinse coarda-i și săgeata trecu prin fier.
Pe urmă el cu arcul [...]
Turnă o ploaie de săgeți în față-i.
Homer, Odiseea
• Stabilește cu ajutorul manualului digital detaliile
itinerariului lui Ulise. Care dintre „întâlniri“
a fost cea mai periculoasă?
• Prezintă în ordine cronologică evenimentele
menționate în imaginile de mai jos, așa cum
apar în Iliada și Odiseea.
• De ce s-a spus că Odiseea este povestea cuceririi
mării de către greci?
• Cum a reușit Ulise să-și redobândească soția
și tronul?
Iliada este poemul omului în război. Homer a elogiat dragostea de glorie a eroilor care mor cu simplitate.
A cântat și onoarea, mai prețioasă decât viața și mai puternică decât zeii.
Odiseea este istoria cuceririi mării de către poporul grec. Este, totodată, și povestea lui Ulise, călăuzit
tot timpul și împotriva tuturor provocărilor de gândul întoarcerii acasă.
Am învățat că...
Uciderea pețitorilor la întoarcerea
lui Ulise acasă, în Ithaca.
Vas de teracotă, sec. V î.H., aflat
la Staatliche Museum, Berlin
Căderea Troiei –
krater, sec. V î.H., aflat la
Museum of Fine Arts,
Boston
Cea mai veche reprezentare
a calului troian, descoperită
pe un vas, la Mykonos,
una dintre insulele grecești
Ahile (stânga) și Ajax –
joc de masă. Vas de teracotă
din sec. VI î.H., aflat la Muzeul
Vaticanului, Roma
42
Civilizația greacă Legendele Olimpului
Poemele homerice Iliada și
Odiseea au adus în atenția tuturor
nu doar un conflict străvechi,
ci și o lume fascinantă, în
care zeii nemuritori se amestecă
neîncetat în viața oamenilor hărăziți
morții.
Toate acestea ne arată că grecii
erau, ca și popoarele orientale,
politeiști, dar concepeau societatea
divină asemenea unei familii
conduse de un părinte autoritar,
alături de care se așază soția și, în
mod firesc, copiii. Nici nu s-ar fi
putut altfel, atâta vreme cât acest
popor mic, dar curajos și puternic,
nu s-ar fi simțit întru totul
asemenea zeilor. Nu puteau să le
ignore puterea, dar nici nu ezitau
să se considere egalii lor. Le-au atribuit înfățișarea, calitățile și defectele lor, singura diferență fiind că i-au
înzestrat cu puteri supranaturale și că le-au acordat dreptul la nemurire.
În Olimp, sălașul zeilor, rege este Zeus, care a câștigat tronul în urma unor lupte grele. Stăpân al Cerului,
el impune pe Pământ ordinea și dreptatea. Familia divină îi cuprinde pe frații săi: Poseidon, zeul
întinderilor nesfârșite ale mării, Hades, stăpân în lumea subterană a morții; pe sora sa, Demeter, zeița
fertilității, și pe soția sa, Hera, zeița căsniciei. Printre copiii lui Zeus se numără Apolo, zeul frumuseții masculine,
al luminii și al artelor, Hermes, zeul comerțului, Hefaistos, zeul focului și al meșteșugurilor, și Ares,
zeul războiului.
Ajutoarele lor preferate, de regulă cei care le îndeplinesc
voința, sunt eroii. Aceștia se află undeva
la jumătatea distanței dintre zei și oameni. Dispun
și ei de o serie de calități ieșite din comun, dar sunt
muritori.
Trei dintre eroi sunt mai cunoscuți. Toți au ieșit
învingători în luptele purtate cu tot felul de creaturi
monstruoase. Hercule, cel dintâi, a dus la capăt
douăsprezece sarcini excepționale. Perseu a ucis
Meduza, a cărei privire îi răpunea imediat pe cei la
care se uita, iar Tezeu, unul dintre regii legendari
ai Atenei, a nimicit Minotaurul, închis în labirint
pentru fărădelegile sale.
Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic.
[...] Din creștetul nemuritor, cum spun legendele
eline, s-a ivit o zeiţă mândră, purtând o platoșă de
aur, pe frunte coif, în mâna dreaptă o lance strașnic
ascuţită și-n stânga scut apărător. [...] Zeus năștea
pe fiica lui, Atena.
Alexandru Mitru, Legendele Olimpului
• Citește cu atenție textul alăturat, fragment
din Legendele Olimpului. La ce zeitate se
face referire? Stabilește legătura între textul
citit și una dintre imaginile prezente în
lecție.
Mytikas, vârful cel mai înalt al legendarului Munte Olimp
Nașterea Atenei, amforă din sec. VI î.H.
43
Iar Atena, nou-născută, era atât de frumoasă încât zeul Hefaistos
a și cerut-o de nevastă. Ochii zeiţei, mai ales, erau albaștri-verzi, făuriţi
parcă din azur. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ, însă zeiţa n-a
primit și a făcut un jurământ: să stea pe veci nemăritată. Zeus i-a
ascultat dorinţa să n-aibă soţ și a rostit: „Te vei numi Palas-Atena!
Vei sta alăturea de mine și-adesea mă vei sfătui...“ De-aceea Zeus
s-a gândit și a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii, a cugetărilor
adânci și a priceperii depline, în muncă sau în bătălii.
Alexandru Mitru, Legendele Olimpului
Cum isprăvește cu marele, trainicul scut, iscusitul
Faur lucrează și-o platoșă mai luminoasă ca para focului,
[...] După ce meșter-Hefest slăvitul făcu armătura
Toată, de jos o ridică și merge și-o-mbie zeiței.
Dânsa, luând de la zeu strălucita comoară de arme,
Pleacă din ninsul Olimp, zburând ca un uliu la vale.
Homer, Iliada
Enea îi reproșează lui Apolo că zeii îl protejează pe Ahile. Acesta
îi răspunde:
Cheamă și tu, viteze, ocrotirea zeilor [...] o fiică a lui Zeus,
Afrodita, ți-e mamă.
Hera l-a zărit de departe, în vălmășagul luptelor.
A adunat zeii din jur și le-a spus:
Gândiți-vă amândoi, Poseidon și Atena, cum se vor sfârși
toate aceste isprăvi.
Homer, Iliada
Poemele homerice au fost considerate de
Herodot ca fiind primele încercări de a atribui
fiecărui zeu un nume, de a distinge atributele zeităților
și de a le defini.
În realitate, marele poet grec nu a inventat nimic.
El are, pur și simplu, meritul de a fi dat o
formă literară unitară multitudinii de divinități
din lumea greacă. Aici, diferențele față de lumea
orientală rămân importante. Spre deosebire de
Egipt și de statele orientale, Grecia era alcătuită
din mici comunități, state fărâmițate, despărțite
de lanțuri muntoase și de văi adânci.
Fără legături terestre între ele, orașele-cetăți
își cinsteau separat zeii, indiferent de locul lor în
ierarhia familiei divine, alegându-i din Panteonul
cunoscut.
Am învățat că...
Hefaistos îi înmânează zeiței Thetis
armele confecționate pentru Ahile,
fiul ei. Decor pe interiorul unei cupe
din sec. V î.H. (Muzeul Altes, Berlin)
• Fragmentele de mai sus, din Iliada, vorbesc
despre o armură făurită de Hefaistos pentru
unul dintre războinicii participanți la războiul
troian. Despre cine este vorba? Cum
putea fi înfrânt acesta, în ciuda protecției
oferite de zei?
• Harta de la pagina 40 arată drumul de întoarcere
acasă a lui Ulise. Alege unul dintre popasuri
și citește în Odiseea detalii despre acesta,
apoi prezintă clasei, pe scurt, ce ai aflat.
• Care sunt calitățile zeiței Atena? Caută pe internet
detalii despre zeița egipteană Maat. Ce
observi?
• Alcătuiește arborele genealogic al familiei zeilor
olimpieni.
• Identifică personajele din textele de mai sus și
alcătuiește, pentru zeii cunoscuți, un tabel cu
domeniile lor de acțiune.
Tezeu ucigând Minotaurul.
Decor pe interiorul unei cupe
din sec. V î.H., aflată la Muzeul Luvru
44
Civilizația greacă
Organizarea polisului grec
Mileniul I î.H. a fost marcat în
lumea greacă de două evenimente,
în bună măsură legate strâns
unul de celălalt: apariția și extinderea
polisului, orașul-stat, și colonizarea
greacă, în Mediterană
și în regiunea Mării Negre.
Orașul-stat își avea rădăcinile
în epoca anterioară, în micile așezări
fortificate ale aheilor. Polisul
a apărut, însă, în urma unei lungi
evoluții. La început au fost câteva
așezări învecinate. La un moment
dat, ele au acceptat să se unească
pe un teritoriu bine delimitat, în
jurul cultului acceptat al unui zeu.
La sfârșit s-au ridicat orașul și fortăreața
împrejmuitoare.
Centrele recunoscute ale polisului erau acropola, unde se aflau sanctuarele zeilor, și agora, un spațiu
destinat discuțiilor politice și afacerilor.
În noile așezări, activitățile economice au cunoscut un avânt remarcabil. Agricultura, meșteșugurile (olăritul)
și exploatările miniere au oferit resurse importante, valorificate mai târziu, odată cu colonizarea.
Polisul grec era deopotrivă o unitate economică și un organism de stat. Pe măsură ce orașul progresa,
a crescut și numărul oamenilor liberi (agricultori, meșteșugari, negustori și corăbieri). Aceștia, constituiți
în demos, au pretins și au obținut cetățenia și drepturile cuvenite oferite de aceasta. Ei au ajuns să împartă
dreptatea, să numească slujbași și să lupte pentru apărarea orașului, în armata de hopliți. După spusele lui
Pericle, polisul a devenit, treptat, un mod de viață.
Acropolă Sat
Sat
POLIS
Sat
Livadă de
măslini
Amfiteatru
Agora
Port
Livadă de
măslini
Terenuri agricole
Terenuri agricole
Livadă de măslini
• Identifică în imaginea de
mai sus care este alcătuirea
unui polis grec. Care era
destinația fiecăreia dintre
construcțiile cetății?
• Amintește-ți, din lecțiile de
educație civică, ce înseamnă
cetățenia și ce drepturi și
libertăți decurg din aceasta.
Conform textului lui Tucidide,
cine putea participa la
„viața cetății“?
• Definește, cu ajutorul textului
alăturat, democrația.
Avem o constituție care nu
imită legile vecinilor, ci mai degrabă
noi înșine suntem un
exemplu, fără să imităm pe alții.
[...] din pricină că este condusă
nu de câțiva, ci de mai mulți
cetățeni, s-a numit democrație,
și, după lege, toți sunt egali în
privința intereselor particulare.
[...] dacă este sărac, dar poate să
facă un lucru bun pentru cetate,
nu este împiedicat pentru că
n-are vază.
Tucidide,
Războiul peloponesiac
Pericle (461-429, fiul lui Xantipos Atenianul). Bust de marmură, copie romană
45
Colonizarea
În lungul lor periplu, corăbierii
greci au ajuns, traversând
Helespontul (Strâmtoarea Dardanele),
și în vestul Mării Negre,
unde au înființat coloniile
Histria, Tomis și Callatis. Noile
orașe-cetăți erau atât centre de
producție (pentru statuete de
teracotă, bijuterii sau mărgele
de sticlă), cât și de schimb. Din aceste locuri plecau spre polisurile-mamă
(care inițiaseră colonizarea) cereale, pește și sclavi. În
același timp, prin intermediul lor, treceau spre teritoriile nord-dunărene
produse ale meșteșugului ceramicii de lux grecești.
Relațiile lor cu puterile vecine au fost complicate. Au cunoscut
lungi perioade de pace, dar și distrugeri și cotropiri, până la instalarea
ocupației romane, care le-a înglobat, odată cu toată Dobrogea.
Aici au funcționat teatre sau au lucrat intelectuali de prestigiu,
iar prin eforturile comunității au fost ridicate temple și statui monumentale.
Prin nivelul lor cultural, coloniile grecești din Dobrogea
au aparținut lumii clasice a Antichității.
Histria, Tomis, Callatis
Organizarea polisului grecesc
a accentuat diferențele de avere
dintre locuitori. Cei mai săraci
s-au gândit că dincolo de marea
care îi înconjura din toate părțile
îi aștepta o viață mai bună și au
părăsit cetatea. Așa s-a produs
colonizarea, o mare extindere a
lumii grecești, îndreptată spre
Mediterana vestică, Tracia și malurile
Mării Negre. Primul val al
celor care au plecat în căutare
de pământuri roditoare a atras
și meseriași și negustori, dornici
să-și sporească veniturile. Comunitățile
nou constituite păstrau
legătura cu polisul de origine.
Vorbeau limba greacă și nu renunțaseră
la convingerile lor religioase,
la tradiții și la modul de
viață de acasă. Cei mai numeroși
s-au așezat în Sicilia și în sudul
Italiei, motiv pentru care s-a spus
că acolo era „Grecia Mare“. [...] ținuturile pontice ne dau vite și sclavi. Dintre articolele de lux,
ne procură din belșug miere, ceară, pește sărat. În schimb, primesc din
prisosul regiunilor noastre ulei și tot felul de vinuri; cu grâu fac comerț.
Polibiu, Istorii
[...] așezarea coloniilor s-ar fi făcut la fel ca așezarea roiurilor;
[...] dacă hotarele prea strâmte ale patriei lor sau alte neajunsuri asemănătoare
i-ar fi silit să se despartă de concetățenii lor, fără să înceteze,
din pricina aceasta, să rămână în legături de prietenie.
Platon, Legile
Polisul reprezenta, la vechii
greci, o unitate economică, o
organizare statală și un mod de
viață. Accentuarea diferențelor
de avere a fost principala cauză
a colonizării. Noile așezări păstrau
neatinse limba, tradițiile
istorice și credințele religioase
ale locuitorilor nou-veniți.
Am învățat că...
Cetatea Histria, azi – Cartierul de est,
curte interioară cu coloane
Prima monedă de argint de pe teritoriul
țării noastre, emisă la Histria în
sec. VI î.H.; Vulturul pe delfin – simbolul
maritim grecesc
• Descoperă pe harta de la pagina 37 cele trei colonii grecești de
pe teritoriul țării noastre. Ce localități se află azi pe vechile lor
teritorii?
• Privește cele două imagini de mai sus. Ce elemente comune cu
lumea greacă observi?
• Ce produse de lux importau grecii din ținuturile pontice?
• Ai vizitat vreunul dintre muzeele de istorie existente în localitățile
de la malul Mării Negre? Povestește pe scurt ce exponate
ți-au atras atenția și de ce. Ilustrează prezentarea ta cu imagini,
dacă ai făcut fotografii în timpul vizitei.
• Stabilește, pornind de la textul de mai sus, care erau motivele
colonizării.
46
Civilizația greacă
Atena și Sparta
Istoria Greciei Antice poate fi cuprinsă, sub aspect politic, în cele
două constituții ale orașelor Atena și Sparta, una înfățișând o democrație,
iar cealaltă – un regim oligarhic, în care puterea era deținută de
un mic grup de cetățeni privilegiați.
Istoria democrației ateniene își leagă numele de trei mari legiuitori:
Dracon, Solon și Clistene. În secolul VI î.H., urmându-se unul
pe celălalt, au adoptat reglementări care au sporit puterea demosului.
La începutul secolului următor, Adunarea Poporului, din care făceau
parte toți cetățenii, câștigase conducerea în stat. În aceste condiții,
toate funcțiile urmau a fi atribuite prin tragere la sorți, exercitându-se,
însă, pe durată limitată. Cetățeni erau considerați bărbații liberi. Femeile,
străinii și sclavii erau excluși din viața cetății.
Ajuns în fruntea statului, Solon a eliberat poporul
atât pentru acea vreme, cât și pentru viitor,
oprind să se mai facă împrumuturi chezășuite cu
persoana debitorului.
Aristotel,
Statul atenienilor
Atenei democratice i s-a opus Sparta oligarhică și războinică, o
cetate de invadatori dorieni, înălțată în nordul Peloponezului (Lacedomonia).
Organizarea ei printr-o constituție a fost atribuită legislatorului
legendar Lycurg, iar forma de stat era una monarhică. Cei doi
regi își intrau în atribuții în vreme de război, când comandau armata.
Statul avea drepturi depline asupra tuturor spartanilor, moștenitorii
cuceritorilor teritoriului, cât și asupra hiloților, urmașii celor învinși.
Puterea aparținea, însă, aristocrației militare. Cei dintâi trăiau
într-o campanie permanentă, erau oricând gata de luptă. Antrenamentele
lor începeau de la cele mai fragede vârste. Instrucția includea
marșuri lungi și exerciții militare zilnice. Hiloții erau tratați de
pe poziții de forță, nu participau la viața publică și erau la dispoziția
stăpânilor. Cu toate acestea, situația lor era superioară celei a sclavilor
atenieni, care nu erau considerați oameni.
Disciplinați și eroici, capabili de un curaj fără margini, spartanii
și-au câștigat o întâietate militară indiscutabilă. Dar izbânzile lor repetate
au avut un preț și nu au rămas fără urmări. Cetatea din Peloponez,
care și-a învins toți adversarii, avea să rămână în cele din urmă
singură, complet străină de toate celelalte.
• Care erau situaţiile în urma cărora un om putea ajunge sclav
în Antichitate?
• Ce categorie de cetățeni era amenințată de sclavie?
• De ce considerăm această măsură a lui Solon ca fiind un pas
spre democrație la Atena?
Mai întâi a pus la cale să se
înzdrăvenească trupurile fetelor
prin alergări, prin lupte atletice
și prin aruncarea cu discul și cu
lancea [...]. Lycurg socotea că nu
sunt ai părinților copiii, ci țin
de obștea cetății [...]. Cercetând
pruncul, dacă era bine legat și
voinic, îl îndemnau [pe tată]
să-l crească. Dar dacă pruncul
nu era de soi și n-avea corp bine
făcut, îl trimiteau la așa-zisele
apothetai, în loc prăpăstios, pe
Muntele Taiget.
Plutarh,
Viața lui Lycurg
Lycurg a statornicit și alte
legi, diferite de cele aflate în vigoare
în celelalte cetăți grecești.
El a interzis cetățenilor liberi să
strângă averi, impunându-le o
singură preocupare: asigurarea
libertății orașelor.
• Cum interpretezi decizia
lui Lycurg?
• Tabloul de mai sus, aparținând
pictorului Abel de
Pujol (sec. XIX), îl arată pe
Lycurg prezentând cetății
urmașul la tron. Conform
textului lui Plutarh, ce se
întâmpla la nașterea copiilor
spartani?
47
Democrația ateniană a fost consolidată prin reforme legislative,
odată cu introducerea tragerii la sorți a funcțiilor publice. Oricare cetățean
putea deveni magistrat, primind chiar o remunerație pentru
munca sa. Se permitea, astfel, și celor săraci să-și îndeplinească datoria
publică. Acest sistem garanta egalitatea cetățenilor în fața legii.
La Atena, puterea era deținută
de Adunarea Poporului. Unii,
care se credeau foarte puternici,
alții – ambițioși fără măsură, lăsau
să se creadă că ar dori puterea
doar pentru ei. Împotriva
lor, cetățenii puteau vota ostracizarea.
Pentru aceasta era nevoie
ca numele unei persoane să apară
de 6000 de ori pe ostraconuri.
Persoana era izgonită din cetate
pentru zece ani.
Clistene i-a împărțit pe atenieni
în zece triburi, în loc de patru,
amestecând categoriile sociale
[...], deoarece voia să fie părtași
cât mai mulți oameni la drepturile
cetățenești. Apoi el a rânduit ca
Sfatul să fie alcătuit din cinci sute
de membri, în loc de patru sute,
câte cincizeci de fiecare trib [...].
Astfel, Constituția ajunse
mai prielnică poporului decât pe
vremea lui Solon [...]. Clistene a
statornicit noi legi, ca să atragă
mulțimea, și, printre ele, și legea
privitoare la ostracism.
Aristotel,
Constituția atenienilor
În istoria lumii grecești, două cetăți au impus
modele de putere. La Atena, la sfârșitul secolului
al VI-lea î.H., preluarea conducerii cetății de
către Adunarea Poporului a consfințit un regim
democratic.
La Sparta, un grup de privilegiați dorieni și-a
păstrat drepturile câștigate în urma cuceririi cetății.
Opoziția între cele două regimuri politice a
condus în sec. V î.H. la un conflict între cele două
cetăți, implicând toată lumea greacă.
Am învățat că... • Explică dialogurile de mai sus și reconstruiește
replicile spartanilor, folosind cuvintele
tale.
• Imaginează-ți un dialog între un spartan și
un atenian, lucrând împreună cu colegul
de bancă. Atribuiți-vă rolurile și încercați
să discutați pe teme legate de organizare a
cetății, creșterea copiilor, pregătirea militară
a cetățenilor. Notați replicile sau înregistrați-vă
și transcrieți ulterior, realizând
în clasă un panou cu acestea. Ce observați?
Spartanii erau renumiți în Antichitate pentru vorbirea lor în propoziții scurte, „laconice“, dar bogate
în conținut. Iată câteva exemple păstrate de Plutarh (Maximele spartanelor și ale spartanilor necunoscuţi):
Un locuitor al Greciei, admirând un tablou ce înfățișa un aspect al luptei dintre spartani și atenieni, s-a
oprit asupra scenei ce-i reprezenta pe spartani măcelăriţi de atenieni, spunând: „Ce viteji mai sunt atenienii!“
Un lacedemonian i-a răspuns, însă, prompt: „În pictură“.
În cetatea Spartei avea loc pedepsirea unui om. Acesta striga: „Am păcătuit fără să vreau“. Un spartan
îi răspunse atunci: „Bine! Tot fără voia ta ești și pedepsit“.
• Ce importanță are, pentru
democrație, participarea
la Adunări a unui număr
mai mare de cetățeni?
• Stabiliți trăsăturile ostracismului,
așa cum reies
din textul alăturat. De
ce este aceasta o măsură
democratică?
Klerotrion. Dispozitiv în care se fixau
plăcuțe de bronz cu numele candidaților
la tragerea la sorți pentru juriile populare.
Se află la Muzeul Agora din Atena.
Pinakia – plăcuțe de bronz cu numele
cetățeanului, numele tatălui său și
tribul, utilizate în tragerea la sorți a
funcțiilor publice
Ostracon (ciob ceramic)
cu numele lui Pericle
48
Civilizația greacă
Tracia
Războaiele Medice
Războiul peloponesiac:
Sparta
Atena
Siracusa
Sparta
Imperiul
Persan
Atena
Războaiele grecilor
[...] la intrarea și la ieșirea
din Termopile [...] este loc de
trecere pentru o singură căruță
[...]. De-a curmezișul căilor
de trecere a fost ridicat un zid
[...] să ferească Elada de puhoiul
barbarilor. [...]. Perșii [...]
luptau într-un loc cu trecere îngustă,
mânuiau lănci mai scurte
decât ale elenilor și nu aveau
cum să tragă folos de pe urma
numărului lor.
Herodot, Istorii
Philippide vestește în Agora victoria
de la Marathon. Moare, după ce
a alergat 42 de kilometri de la locul
bătăliei până la Atena.
Bătălia de la Marathon – 490 î.H.
Secolul V î.H. a fost considerat cel mai important din istoria Atenei.
Atunci polisul a atins, în vremea lui Pericle, maxima prosperitate
și strălucire intelectuală. Dar, tot atunci, Atena s-a aflat în mijlocul a
două mari conflicte. În cel dintâi, s-a înfruntat cu Persia, care stăpânea
un imperiu și dispunea de mari resurse, care îi susțineau supremația.
De cealaltă parte se găseau orașele-stat grecești, a căror putere
era mult diminuată de neînțelegeri și de conflicte.
Contrar tuturor așteptărilor, Atena și Sparta și-au arătat superioritatea,
pe rând, în mari bătălii terestre și navale. În cele din urmă,
războaiele cu perșii s-au încheiat cu victoria orașelor-stat grecești.
Beneficiarele principale și-au consolidat poziția. Atena, pe mare, și
Sparta, pe uscat, s-au așezat în fruntea a două alianțe care împărțeau
lumea greacă: Liga de la Delos și Liga peloponesiacă.
Ostilitățile au fost deschise de perși, care au atacat cu o mare armată,
transportată cu flota, pe plaja de la Marathon. Atenienii, singuri
în fața inamicului, nu dispuneau decât de 20.000 de oameni.
Solicitați, spartanii n-au răspuns cererii de ajutor.
În fruntea hopliților se afla, însă, Miltiade, un bun cunoscător al
tacticilor militare persane, și lui i s-a datorat planul de luptă. Atenienii
ocupaseră o poziție mai înaltă și au atacat fără ezitare, bucurându-se
de avantajul pantei și al armurilor mai rezistente decât ale inamicilor.
Rapiditatea intervenției i-a luat prin surprindere pe perși, șirul
arcașilor lor neputând echilibra situația, și s-a ajuns în cele din urmă
la lupte corp la corp. Într-un final, perșii, copleșiți, au fugit spre corăbii,
lăsând pe câmpul de luptă peste 6000 de morți. Armata celui
mai puternic imperiu fusese învinsă de un grup de cetățeni înarmați.
49
Secolul V î.H. a avut pentru
lumea greacă efecte contradictorii.
El a adus strălucire culturală
Atenei democratice și prosperitate
unei părți importante a lumii
grecești. În același timp, s-au
agravat neînțelegerile dintre cele
două mari puteri și alianțele lor
politice și militare, ceea ce a condus
la un război necruțător. La
sfârșitul lui nu au existat învingători
și învinși, iar orașele-stat
grecești, ruinate de conflict, și-au
pierdut independența.
Am învățat că... După ce se termină rânduirea
oamenilor pe poziție, atenienii se
aruncară în iureș năvalnic asupra
dușmanilor. Depărtarea dintre
tabere nu era mai mare de opt
stadii. Perșii, când îi văzură pe
atenieni dând năvală, se pregătiră
să-i întâmpine. Dar când băgară
de seamă cât de puțini sunt
și că totuși aleargă spre ei în goană,
fără cavalerie și fără arcași, îi
socotiră pe atenieni de-a dreptul
nebuni și cu totul pierduți. Atenienii,
însă, când se încleștară
strâns cu barbarii, se luptară în
chip vrednic de pomenit.
Herodot, Istorii
Flota persană
Marathon
Greci
Perși
BĂTĂLIA DE LA
MARATHON
Grecii
Perșii
Mlaștină
Războiul peloponesiac
Această divizare a condus la un nou conflict. În vremea lui Pericle,
strălucirea Atenei și pretențiile ei la supremație în lumea greacă au
stârnit nemulțumirea Spartei. Războiul peloponesiac a durat 30 de
ani și a început cu victoria spartanilor, care au reușit să cucerească
Atena (429 î.H.). Opt ani mai târziu, situația beligeranților se echilibrase.
După alte două decenii și nenumărate decizii păguboase, Atena
a pierdut războiul, Sparta devenind prima putere din lumea greacă.
Era, însă, o victorie de scurtă durată. Acest lung război a ruinat orașele-stat
grecești, care au devenit curând o pradă ușoară pentru regii
macedoneni.
Tucidide – istoric și strateg
al Atenei în sec. V î.H. Opera
sa, Războiul peloponesiac, este
o monografie ce
prezintă obiectiv
conflictul dintre
Sparta și Atena,
păstrând până astăzi
cele mai valoroase
informații
despre acest conflict.
[Războiul] l-au început atenienii
și peloponesienii […].
Motivul cel mai adevărat, dar
cel mai puțin mărturisit, de fapt,
care i-a silit la război a fost, cred
eu, teama lacedemonienilor de
creșterea puterii ateniene.
Pericle îi sfătui să se pregătească
de război [...]; la luptă
însă să nu iasă, ci să intre în
oraș să-l păzească; să se îngrijească
de flotă, care e tăria lor,
și să țină în frâu pe aliați, care,
spunea el, sunt izvorul puterii
lor prin contribuțiile pe care le
dau, fiindcă cele mai multe victorii
se câștigă prin bani și înțelepciune.
Tucidide,
Războiul peloponesiac
În Grecia, lacedemonienii, sfârșind războiul peloponesiac, au dobândit,
cu învoirea tuturor, hegemonia pe pământ și pe mare. [...]
Răsturnând democrațiile, Sparta voi să guverneze cetățile prin oligarhie.
I-a silit pe cei învinși să plătească biruri; și cu toate că lacedemonienii
mai înainte de vreme nu se foloseau de monedă, cetatea
lor strângea acum, anual, mai mult de o mie de talanți de pe urma
impozitului.
Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică
• Alege una dintre personalitățile menționate în lecție, documentează-te
pe internet și realizează o caracterizare a acesteia.
• Folosește harta alăturată și informațiile din lecție pentru a realiza
în caiet o axă cronologică pe care să plasezi principalele
momente ale desfășurării celor două războaie.
• Motivează tactica de luptă a grecilor contra perșilor în bătălia
de la Marathon.
• Caută în textul lui Tucidide cele două arme pe care Pericle
dorea să le folosească în lupta cu spartanii.
• Analizează situația lumii grecești la sfârșitul războaielor.
• Ce înțelegi prin oligarhie, citind textul lui Diodor?
50
Civilizația greacă
Falanga macedoneană a perfecționat
vechea falangă greacă,
alcătuită din hopliți (țărani din
Macedonia și, mai târziu, din
întreaga Grecie). Robuști și curajoși,
infanteriști înarmați cu
sulițe lungi, săbii scurte, platoșe,
coifuri și scuturi, erau dispuși
pe 16 rânduri. În mișcare, acționând
ca o singură ființă, ei alcătuiau
o trupă care se dovedea
invincibilă, atât prin forță, cât și
prin capacitatea de manevră.
Alexandru Macedon
și sinteza elenistică
În umbra cetăților grecești dezbinate și slăbite s-a ridicat, datorită
personalității excepționale a regelui său, Macedonia lui Filip al II-lea
(359-336 î.H.). El a reușit, în 20 de ani de domnie, să supună orașele
grecești și să viseze la războiul decisiv cu Imperiul Persan. În anul în
care a fost asasinat, fuseseră făcute pregătirile pentru o mare înfruntare
și 10 000 de oameni erau deja pe drum spre Asia Mică, să elibereze
cetățile grecești de sub dominația persană.
Succesorul său, Alexandru, era un tânăr de 20 de ani, care până
la acea vârstă excelase în arta războiului. Totodată, îi fusese elev filozofului
Aristotel și era un mare admirator al poemelor homerice, pe
care le știa pe de rost.
Alexandru [...] era un bărbat cu o statură foarte frumoasă, foarte
viguros, foarte ager și îndrăzneț ca nimeni altul; căuta cu patimă
orice prilej de slavă și se avânta nebunește în mijlocul primejdiei [...].
Singurul lucru care îi făcea imensă plăcere era lauda. [...] se pricepea
de minune să se înzestreze cu arme și echipament. Și mai avea darul
de a ști cum să-și îmbărbăteze oamenii, umplându-le cugetele de
nădejde și spulberând frica din ei, în momentele grele, prin exemplul
propriei îndrăzneli.
Flavius Arrianus, Expediția lui Alexandru Macedon în Asia
• Care sunt calitățile care au făcut ca Alexandru să fie considerat
unul dintre cei mai mari comandanți militari din istorie?
Noul suveran moștenea de la tatăl său nu doar un regat aflat la
apogeul puterii, ci și o armată care avea la activ câteva mari victorii,
precum și șansa de a participa în anii următori la o realizare istorică
fără egal. Filip al II-lea și Alexandru au reorganizat vechea falangă,
devenită acum o armă redutabilă. Dacă adăugăm acestora și cavaleria
grea a nobilimii macedonene, succesele militare ale tânărului rege, și
el un geniu militar incontestabil, sunt mai ușor de explicat.
[...] mergeau încet, în timp ce mulți flautiști intonau marșul străbun,
nu de dragul divinității, ci pentru ca să meargă toți în același
ritm și pentru ca rândurile lor să nu se strice, așa cum se întâmplă în
marșul marilor armate.
Tucidide, Războiul peloponesiac
După ce și-a consolidat autoritatea în Balcani, Alexandru a părăsit
Grecia în fruntea unei armate de 30 000 de infanteriști și 5 000 de
călăreți. Din acest moment, războiul său pentru cucerirea Imperiului
Persan era declanșat, dar ambițiile tânărului rege erau mult mai mari.
• Accesează pe internet adresa http://bit.ly/2lRa1Cy și observă cum
acționa falanga. În ce consta forța ei formidabilă?
Filip al II-lea, efigie pe un medalion
din secolul III d.H.
Alexandru cel Mare.
Detaliu din mozaicul reprezentând
bătălia de la Issos, descoperit în Casa
Faunului din Pompei,
acum într-un muzeu din Napoli
51
Ajuns în apropierea orașului [Babilon], își rândui armata în formație
de luptă, însă babilonienii îi ieșiră cu toții în întâmpinare, cu
preoții și demnitarii lor, fiecare aducând câte un dar; din acel moment,
orașul, cu cetățuia și cu tezaurul lui, îi aparțineau.
Flavius Arrianus, Expediția lui Alexandru Macedon în Asia
Egipt
Nil
Alexandria
Gaugamela
(331)
Issos (333)
Granicus (334)
Babilon
Gordium
Susa
Persepolis
Ecbatana
Bactria
Pella
Dunăre
Tigru
Eufrat
Marea Neagră
Marea Mediterană
Marea
Caspică
Marea
Roșie
Golful Persic
Oceanul Indian
I . Creta I . Cipru
În cea mai lungă campanie militară din istoria de până atunci,
trupele lui Alexandru Macedon au parcurs peste 20 000 de kilometri.
Misiunea era deopotrivă războinică, dar și de cunoaștere și de lărgire
a orizontului lumii până atunci știute. Din Asia Mică, unde a câștigat
două bătălii cu regele persan Darius, Alexandru a ajuns în ținuturile
feniciene și apoi în Egipt.
Marea aventură a continuat. Alexandru și-a croit drum cu sabia în
mână, despicând nodul gordian și asigurându-se astfel că va fi într-o zi
stăpânul Asiei. Apoi a cucerit fără luptă Egiptul, unde a înființat, după
propriile-i planuri, primul oraș care îi va purta numele: Alexandria.
După ce a dat bătălia decisivă cu perșii, la Gaugamela, peste Eufrat,
Alexandru a intrat triumfal în Babilon. A ocupat apoi, pe rând, capitalele
regale de la Susa și Persepolis și a pus capăt stăpânirii lui Darius.
După traversarea Munților Hinducuși, azi în Pakistan și Afganistan,
a coborât în India.
• Cum explici predarea fără luptă a cetății Babilonului? Amintește-ți
încă un eveniment important din istoria orașului.
Într-o ultimă bătălie, pe râul Hidaspes, l-a învins pe regele local Porus.
Înaintarea spre Gange n-a mai avut loc. Soldații, epuizați de o campanie
care dura de nouă ani, s-au revoltat și l-au obligat pe Alexandru
să se oprească. S-au întors la Susa. Acolo, Alexandru plănuia un imperiu
universal greco-persan, în granițele căruia ar fi dorit să amestece
populațiile marii sale stăpâniri. Capitala noii puteri s-ar fi aflat chiar
la Babilon. Însă Alexandru a murit, neașteptat, la numai 33 de ani, iar
neînțelegerile dintre generalii săi au dus la destrămarea Imperiului.
Lui Alexandru Macedon i-a revenit misiunea de a realiza, prin cuceririle sale, sinteza elenistică greco-orientală
a celor două culturi, cele mai importante ale acelor vremuri. Chiar dacă Imperiul nu a
supraviețuit, opera sa istorică a reprezentat mai târziu fundamentul civilizației romane.
Am învățat că...
În 324 î.H., la Susa, Alexandru
a unit simbolic lumea greacă
cu cea persană, prin căsătoria
soldaților greci cu femei
persane. El însuși și-a luat o a
doua soție.
Alexandru se ocupă și de
nuntă [...] ceremonia a fost făcută
după ritul persan. [...]
toate căsătoriile s-au oficiat laolaltă.
[...] apoi a dat ordin să
se întocmească o listă a tuturor
macedonenilor care se căsătoriseră
cu femei din Asia; și cu
toate că numărul lor s-a ridicat
la mai mult de zece mii, toți au
primit de la el zestre.
Flavius Arrianus,
Expediția lui Alexandru
Macedon în Asia
• Documentează-te și realizează
o prezentare a tânărului
Alexandru, din punct de vedere
al pregătirii sale intelectuale.
• Fixează pe o axă a timpului
campaniile lui Alexandru,
urmărind traseul pe harta de
mai sus.
• Cum a susținut Alexandru
costurile unei expediții atât
de îndelungate?
52
Civilizația greacă
Frumosul și cunoașterea în lumea greacă
Anii care au urmat războaielor cu perșii au însemnat un triumf al
spiritului grec în domeniul artistic și al cunoașterii științifice. Niciodată
până atunci nu s-a exprimat mai limpede concepția potrivit căreia
omul este măsura tuturor lucrurilor. În acest timp, ființa sa a fost
clar așezată în centrul lumii, devenind obiectul principal al creației.
Arhitectura și sculptura au desăvârșit concepția grecilor despre
frumusețe, respectiv armonia deplină a trupului cu sufletul. Marii artiști
s-au servit de modele, dar au și dat o viață proprie marmurei și
pietrei. În operele lor, omul este de o perfecțiune aproape nefirească.
Cunoașterea științifică a omului și a lumii a progresat. Astronomia,
matematica și medicina s-au dezvoltat și ele.
Herodot a scris povestea războaielor cu perșii, amestecând realitatea
cu mitologia. În cartea sa, Istorii, el a oferit pentru prima oară un
obiect de cercetare disciplinei pe care o studiem. Titlul lucrării sale
desemna, de fapt, o anchetă în căutarea adevărului – ceea ce fac, de
mai bine de 2 000 de ani, profesioniștii acestei științe.
Parthenonul din Atena, decorat de
Fidias, la cererea lui Pericle.
De la stânga la dreapta: grupul cavalerilor
atenieni (metope); frontonul estic,
reconstituire de K. Schwerzek;
Dionysos, statuie de pe frontonul vestic –
British Museum, Londra
• Călătoria de până acum în lumea
greacă a fost ilustrată cu
mărturii din epocă. În ce domenii
artistice s-a manifestat
creativitatea poporului grec?
• În textul de mai jos, Plutarh
vorbește despre unul dintre
liderii greci care au încurajat
arta. Despre cine este vorba?
Dar fapta care a adus cea mai mare plăcere și strălucire cetății
Atena [...] este construirea monumentelor. Toate lucrările le conducea
și le cerceta Fidias. (Plutarh, Vieți paralele)
Zeus și Atena pe frontonul estic
al Parthenonului,
reconstituire de K. Schwerzek
Athena Lemnia,
reconstituire
a statuii lui Fidias
aflată la Staatliche
Museum, Dresda
53
Moștenirea lumii grecești
Sculptura
Puține capodopere ale sculpturii grecești au mai ajuns până în zilele
noastre, iar cele pe care le vedem, de regulă, în muzee, sunt copii târzii,
realizate în epoca romană, după modele policrome care s-au pierdut.
Din lemn, piatră sau marmură, erau pictate, folosindu-se culori atât
pentru chip și restul corpului, cât și pentru veșminte și podoabe.
Sculptura greacă ne este mai bine cunoscută din epoca elenistică.
În multe orașe au funcționat ateliere specializate, care produceau lucrări
de mare valoare. S-au impus, în secolul IV î.H., Lysip, autorul
unui nou gen – portretul (Alexandru Macedon și Socrate), și Praxiteles,
la fel de celebri ca înaintașul lor, Fidias.
Descoperiri arheologice întâmplătoare au adus în muzee alte câteva
capodopere, fără autori cunoscuți, toate din secolele III-II î.H. Între
acestea, Laocoon și fiii săi, sculptură descoperită încă din secolul XVI,
Venus din Milo și Victoria din Samotrace (după numele a două insule
grecești), ambele păstrate astăzi în muzeul parizian Luvru.
Cunoașterea științifică s-a manifestat mai cu seamă în secolele
care au urmat domniei lui Alexandru Macedon.
Grație astronomiei, s-a aflat că Soarele se găsește în centrul sistemului
planetar, Pământul rotindu-se atât în jurul axei sale, cât și
în jurul acestuia (potrivit concluziilor lui Aristarh). Un alt învățat,
Poseidonius, a calculat distanța de la Pământ la Soare. Campaniile
lui Alexandru, la care au participat numeroși oameni de știință, au
îngăduit să se pună bazele geografiei științifice.
Istoria, ce nu fusese încă separată cu totul de mitologie, face primii
săi pași cu Herodot, care încearcă să afle cum a fost posibil ca
micile și atât de slabele polisuri grecești să învingă Imperiul Persan.
În același secol, alt eveniment impresionant, tratat însă fără părtinirea
vreunuia dintre participanți, Războiul Peloponesiac, a găsit în
Tucidide comentatorul cel mai avizat.
Euclid și Arhimede au formulat, în domeniile geometriei și fizicii,
principii universal valabile. Pe urmele lui Hippocrat, părintele medicinei,
autorul celebrului jurământ pe care îl rostesc și azi toți cei ce fac
o profesie din vindecarea bolnavilor, anatomia a făcut mari progrese.
Astfel, cercetarea corpului uman a reușit să diferențieze arterele de
vene și a identificat creierul ca centru al sistemului nervos.
Suprafața Pământului este, de fapt, sferică și se prezintă plană numai pentru vederea ochilor. [...]
Se poate afla cât de mare este distanța de la Ecuator la Pol [...] geograful trebuie să împrumute [cunoștințele]
de la geometru, care a măsurat întreg Pământul.
Strabon, Geografia
• Care era lumea cunoscută
grecilor în Antichitate?
(Vezi imaginile de la pagina
12.)
• Ce alte cunoștințe geografice
dețineau grecii antici,
conform fragmentului din
opera lui Strabon, de mai
jos?
• Realizează un proiect pe
tema Știința în lumea greacă,
indicând progresele în
domeniile de cunoaștere
indicate în lecție.
• În ce oraș se află monumentul
înălțat sub îndrumarea
vestitului arhitect
grec Fidias?
Zeița Atena, ca protectoare a artelor,
vizitează atelierul unui sculptor
ce lucrează la un cal de marmură.
Erehteionul - capitel în stil ionic Cunoașterea științifică
Civilizația greacă
Teatrul
Teatrul de la Epidaurus, construit în
sec. IV î.H. Acustica sa excepțională
permite celor 14.000 de spectatori
să audă tot ce se spune pe scenă.
În secolul lui Pericle, genul literar care s-a bucurat de cea mai largă
popularitate a fost cel dramatic, cu înfățișările sale de atunci, consacrate
ulterior: tragedia și comedia. În cea dintâi au fost preluate
legende sau întâmplări istorice, care implicau spectatorii și înfățișau
de regulă o poveste cu un conflict puternic. În comedie erau descriși
oameni în situații neașteptate, stârnind râsul sănătos.
Ambele atitudini, atât mila față de victimele unui destin nemilos,
cât și hazul de nestăpânit stârnit de cei care se arătau altceva decât
ce-și doresc a fi, aveau în ultimă instanță o valoare educativă. Este și
motivul pentru care
Pericle a folosit resursele
cetății pentru a o
împodobi cu temple
și statui și a încurajat
marii autori dramatici.
Creator al tragediei
ca gen dramatic,
Eschil a participat,
alături de fratele său
(care a murit în luptă),
la bătălia de la
Marathon. Evenimentele
au inspirat capodopera
sa, Perșii.
Din marginile vastului imperiu,
Din Asia întreagă alergau,
Cu spade scurte, mari mulţimi, plecate
Poruncilor lui Xerxes!
Și, așa,
S-a dus la luptă floarea vitejiei
Din Persia și se aude cum,
Subt pasul lor, pământul strămoșesc
Al Asiei din măruntaie geme!
Trec zilele și cei rămași acasă
Le numără, și zilele se scurg,
Și tremură soţiile, părinţii,
Și tot mai lung și tot mai lung e timpul!
Eschil, Perșii
Pentru urmașul său, Sofocle, voința zeilor se afla cumva în balanță
cu sentimentele și caracterul oamenilor. Expuși de multe ori
unei sorți nedrepte, ei nu ezită să o înfrunte. Este și cazul lui Oedip,
personaj principal în două dintre tragediile sale. În epocă, rivalul lui
Sofocle a fost Euripide. Ca și predecesorii săi, s-a arătat interesat de
legendele străvechi ale grecilor. Mitologia este, însă, pentru el doar
pretextul care-l apropie de caractere deosebit de puternice, mai cu
seamă feminine, precum Hecuba, Medeea sau Ifigenia.
Aristofan, cel mai mare autor de comedii, a trăit atât vremurile de
glorie ale lui Pericle, cât și anii lungi ai Războiului Peloponesiac și
ai supremației spartane. Piesele sale sunt îndreptate în mod fățiș împotriva
relelor societății în care trăiește. Autorul a ironizat corupții,
pe cei care înșelau mulțimile cu promisiuni deșarte, pe instigatorii
la război și chiar atât de lăudata democrație ateniană. Comedia era
abia la începuturile sale, dar geniul lui Aristofan a oferit urmașilor
un model de acțiune și un fel de a caracteriza satiric personajele care
a dăinuit până în zilele noastre.
Menandru – poet dramatic grec,
autor de comedii, studiază măștile
folosite de bărbați pe scenă.
Relief din sec. I î.H.
Un părinte se plânge altuia:
„Of, nefericitul de mine, nu pot
să dorm când mă gândesc la
cheltuielile feciorului meu. El
poartă plete, călărește, visează
cai scumpi, iar eu mă prăpădesc
văzând cum fiecare lună
aduce alte datorii.“
Aristofan, Norii
• Realizează o fișă de prezentare
pentru fiecare autor
menționat, precizând câteva
informații despre viața
sa, evenimentele cu care a
fost contemporan, cele mai
cunoscute creații care i-au
aparținut.
• De ce considerau grecii atât
de important teatrul, încât
Pericle oferea celor săraci intrare
gratuită la spectacole?
54
55
Jocurile Olimpice Acropola ateniană
Jocurile erau în Grecia Antică ceremonii religioase,
urmate de întreceri atletice, completate de
concursuri muzicale și poetice la care participau
doar bărbații. Fiecare oraș și le organiza pe ale sale,
cu un număr diferit de probe și la intervale distincte.
Cele mai importante aveau loc, din patru
în patru ani, vara, la Olimpia, unde erau temple și
altare, dar și un stadion și o statuie a lui Zeus.
Jocurile durau o săptămână, timp în care conflictele
din întreaga lume greacă erau suspendate.
Competiția sportivă avea 13 probe, de regulă, susținute
de atleți, dar și curse cu cai, foarte costisitoare.
Învingătorii primeau drept premiu o cunună
de lauri și o ramură din măslinul sacru de la Olimpia.
Se adăugau recompense materiale și elogii
pentru performanța obținută. De fapt, toate aceste
distincții onorau cetățenia, proveniența, unitatea
și solidaritatea grecilor.
Complexul de monumente de pe Acropola
Atenei, dintre care cele mai cunoscute sunt Parthenonul
și Erehteionul, a fost ridicat la inițiativa
lui Pericle. Arhitectul Ihtios și sculptorul Fidias au
dat o nouă înfățișare colinei.
Capodopera arhitecturii grecești, templul zeiței
Atena Parthenos are 8 coloane pe latura scurtă și 16
pe cea lungă. În interior, Fidias a ridicat, la 15metri
înălțime, pe un suport de lemn, statuia din aur și fildeș
a zeiței; aceasta era reprezentată în picioare, cu
toate însemnele sale (scutul, sulița și coiful). O realizare
deosebită este friza ce înfățișează procesiunea
Panatheenelor, fecioare care o celebrau pe Atena,
la fiecare patru ani, pe Acropole. Erehteionul, ridicat
ulterior epocii lui Pericle, poartă numele unuia
dintre fondatorii legendari ai cetății, Erehteus. Imaginea
cea mai cunoscută este cea a coloanelor, sub
forma unor femei zvelte, Cariatidele, slujitoare ale
zeiței Atena, care susțin cu trupurile lor construcția.
Parthenonul a -
vea două încăperi:
naosul, unde se
afla statuia Atenei,
din aur și fildeș, și
camera fecioarelor,
unde se păstra tezaurul
templului,
dar și al cetății.
În momentul în care Grecia
își înceta istoria proprie și stăpânirea
romană devenise inevitabilă,
moștenirea ei era dintre
cele mai importante. Cultura
și civilizația elene, preluate de
cuceritori, au fost apoi stâlpii
lumii moderne.
Realizările excepționale ale
civilizației grecești în domeniile
artistic și științific au fost o
confirmare strălucită a capacității
omului de a înțelege și de
a modela lumea după chipul și
asemănarea sa.
Am învățat că... • Stabilește în ce an considerau grecii, conform calendarului
lor, că au avut loc bătăliile de la Marathon și Termopile.
• Realizează un afiș/o prezentare în care să ilustrezi, după modelul
de mai sus, probe olimpice din Antichitate.
• Realizează un tur virtual al Acropolei (accesează pe internet
adresa: http://acropolis-virtualtour.gr/) și notează principalele
edificii aflate aici și zeitățile cărora le sunt închinate. La
sfârșitul secolului V î.H., Acropola strălucea în toată splendoarea
ei. Vizualizează reconstituiri ale acesteia și compară
impresiile cu ceea ce vedem astăzi la Atena.
• Construiește împreună cu colegii o machetă a Acropolei,
folosind o hartă a acesteia.
• Imaginați un dialog în grup între fiul cheltuitor și tatăl datornic.
Explicați atitudinea fiecăruia. Dezbateți problema
cheltuielilor și a veniturilor în familie, prezentată de Aristofan.
Alergători și luptători, ceramică, sec. IV-V î.H. Coloanele Cariatide
56
Civilizația greacă Autoevaluare
A. Notează în caiet varianta corectă de răspuns pentru fiecare dintre întrebările de mai jos:
1. În Războiul Troian, Ahile a luptat cu: a) Hercule; b) Herodot; c) Hector; d) Homer.
2. În călătoria sa, Ulise nu a vizitat: a) Britania; b) Gibraltar; c) Sicilia; d) Corsica.
3. Bătălia de la Marathon a avut loc:
a) la sfârșitul sec. al VI-lea î.H. b) la începutul sec. al V-lea î.H.
c) la sfârșitul sec. al V-lea î.H. d) la începutul sec. al IV-lea î.H.
4. Comercianții greci aduceau cu precădere omagii zeului: a) Hefaistos; b) Ares;
c) Hermes; d) Apolo.
B. Cine a fost Homer? Când se presupune că a trăit? Cum se numesc creațiile sale? Numește două personaje din fiecare operă.
Notează răspunsurile în caiet.
C. Notează în caiet cuvintele care completează spațiile punctate, astfel încât să rezulte un enunț corect.
1. Relieful Greciei era ...(a)..., iar terenurile pentru ...(b)... puține. Acestea au fost motive suficiente pentru
a-i determina pe greci să caute alte surse de hrană, inclusiv pe țărmurile Mării Negre. Cele trei ...(c)...
de pe teritoriul actual al țării noastre au fost ...(d)....
2. În războaiele cu perșii, grecii au fost înfrânți în Strâmtoarea de la ...(a)..., dar au fost învingători la
...(b)..., în apropierea Atenei. Secolul ...(c)... a fost zguduit de un alt conflict, între cele două cetăți, ...(d)...
și aliații lor, care a dus în cele din urmă la pierderea independenței ...(e)... grecești.
Vizită la muzeu
Vizitează cetatea Histria, la fața locului sau virtual,
cu ajutorul internetului (http://360.inp.org.
ro/images/histria/tour.html) și relatează, pe scurt,
experiența. Menționează în prezentarea ta unde
este situată, când a fost fondată și care este, pe
scurt, istoricul cetății. Descrie două obiective care
te-au impresionat. Ai remarcat asemănări cu alte
polisuri aparținând lumii grecești?
Dacă ai terminat, răsucește pagina, verifică răspunsurile
și calculează-ți punctajul!
1. a. muntos, b. agricultură, c. colonii, d. C. ; vezi paginile 40-41. Odiseea și Iliada Poet grec; secolele VIII-VII î.H., B. 1. c, 2. a, 3. b, 4. c. A. Răspunsuri:
Discută cu profesorul tău pentru verificare. D. Histria, Tomis, Callatis. 2. a. Termopile, b. Marathon, c. V î.H., d. Sparta și Atena, 6. polisurilor/orașelor.
22p. Se acordă D. 1. 4 x 2p. (8p.) 2. 5 x 2p. (10p.) C. 6 x 5p. (30p.) Se punctează oricare două personaje corecte. B. 1. 5p. 2. 5p. 3. 5p. 4. 5p. A. Punctaj:
7p. pentru alegerea corectă a unei valori, 10p. pentru explicație, 5p. pentru respectarea spațiului indicat.
10p. Totalul se împarte la 10 pentru a afla nota. Din oficiu:
D. Explică, în 6-8 rânduri, una dintre valorile democrației ateniene pe care consideri că o respectăm și astăzi.
57
Evaluare sumativă
A. Ordonează cronologic evenimentele de mai jos. Desenează în caiet o axă a timpului și marchează momentul/perioada
de desfășurare.
a. Intrarea lui Alexandru Macedon în Babilon;
b. Războiul Troian;
c. Bătălia de la Termopile;
d. Domnia regelui Hammurabi;
e. Bătălia de la Aigos Potamos;
f. Fidias reface Acropola Atenei.
a. Sidon
b. Babilon
c. Atena
d. Tyr
e. Theba
1. cuneiforme
2. hieroglife
3. alfabet
B. Ce tipuri de scriere erau folosite în orașele din Antichitate menționate mai jos? Stabilește legăturile între coloanele de
mai jos, notând în caiet perechile corecte:
C. Care era ocupația de bază a locuitorilor din Orientul Antic? Cum creșteau fertilitatea terenurilor cultivate? Ce unelte
foloseau? Enumeră trei produse alimentare din plante consumate de aceștia.
D . Scrie pe caiet răspunsurile
corespunzătoare cerințelor de mai jos:
1. Punctele cardinale ce corespund
cifrelor 1, 2.
2. Orașele ce corespund punctelor
notate cu A, B, C, D.
Notează o afirmație cu conținut
istoric despre fiecare
dintre acestea.
3. Apele indicate cu săgețile
a, b, c, d.
a d
b
c
E. Citește fragmentul de mai jos, aparținând istoricului Tucidide:
[...] a avut loc și bătălia de la Marathon, dintre perși și atenieni. În al zecelea an după această bătălie, iarăși
a venit barbarul, cu flota lui mare, ca să robească Elada. De aceea, fiind amenințați de o grea primejdie,
nu numai lacedemonienii, care dispuneau de o putere mai mare și au luat conducerea asupra celorlalți eleni,
aliați, dar și atenienii – în timp ce perșii năvăleau – s-au hotărât să părăsească cetatea și, luându-și avutul,
s-au îmbarcat pe corăbii, dobândind astfel experiența mării. Nu mult timp după ce au respins împreună pe
barbari [...]. Într-adevăr, această putere armată părea foarte mare, deoarece unii erau puternici pe uscat, iar
alții, cu corăbiile, pe mare. Puțină vreme a dăinuit, însă, această alianță militară, deoarece, dezbinându-se,
lacedemonienii și atenienii au luptat, alături de aliații lor, unii împotriva altora.
Comentează în scris acest fragment, incluzând și răspunsurile la întrebările de mai jos:
1. Cine s-a înfruntat în bătălia de la Marathon? Când a avut loc lupta?
2. Ce înfruntare navală este pomenită de istoric, „în al zecelea an” după bătălia de la Marathon?
3. Care sunt polisurile ce „au respins împreună pe barbari”?
4. Ce s-a întâmplat la sfârșitul conflictului? Argumentează cu un fragment din text.
58
Civilizația greacă Evaluare sumativă
agricultura; canale de irigație sau revărsarea râurilor; unelte simple, din C. a 3, b 1, c 3, d 3, e 2. B. d, b, c, f, e, a. Răspunsuri: A.
- 1) 1-E, 2-S, 2) A – Babilon, B – Alexandria, C – Atena, D – Sparta. 3) a – Ma D. lemn mai ales; pâine, bere, turte din miere și susan etc.
1. Grecii și perșii. 490 î.H. 2. Salamina; 3. Sparta și Atena; 4. Războiul peloponesiac. Ultima frază. E. rea Mediterană, b – Marea Roșie, c – Golful Persic.
10p. Seria corectă, 8p. Se acceptă o singură eroare și se acordă 4p. pentru reprezentarea corectă a axei, cu sensul de curgere a timpului, și A. Punctaj:
(20p.) 1. 2x 2p. (4p.); 2. 4x 3p. (12p.); 3. 4 x 1p. (4p.) D. 3 x 5p., enumerarea produselor: 3 x 2p. (21p.) C. 5 x 2p. (10p.) B. momentul fiecărui eveniment - 2p.
10p. Totalul se împarte la 10 pentru a afla nota. Din oficiu: 1. 2 x 2p.; 2. 5p.; 3. 2 x 3p.; 4. 7p. menționarea conflictului, 7p. argumentarea. E.
Dacă ai terminat, răsucește pagina, verifică răspunsurile și calculează-ți punctajul!
Imaginea alăturată reprezintă
pagina de titlu a Războiului
peloponesiac, opera istoricului
Tucidide, ediție tradusă în engleză
de Thomas Hobbes, în 1629.
• Utilizează alfabetul grec inclus
în manualul digital și
identifică numele personajului
care apare în dreapta.
• Ce polis este reprezentat deasupra
sa? Ce clădiri ale orașului
identifici în imagine?
• Ce formație de luptă specifică
lumii grecești identifici în
partea de jos a imaginii?
Alege un reprezentant al culturii în Orientul Antic sau în Grecia și, pornind de la numele acestuia, construiește un rebus
după modelele deja prezentate și în manualul digital, în care să folosești noțiuni întâlnite în aceste capitole.
Definește noțiunile și oferă rebusul, spre rezolvare, unui coleg. Rezolvă-l și tu pe cel realizat de el!
59
Călătoria noastră în timp și spațiu ne poartă acum spre o mică așezare udată de apele unui râu, la marginea
unei păduri, aproape de mare. Între data legendară a întemeierii Romei și principatul lui Augustus,
vreme de doar șapte secole, aici s-a hotărât soarta lumii.
Vei identifica, parcurgând acest capitol, etapele esențiale ale constituirii celui mai mare imperiu al
Antichității. Vei stabili legături între virtuțile romane, între credința nestrămutată a romanilor în patrie și
mândria de a-i fi cetățeni. Vei descoperi că acestea au inspirat dreptul, o lege care așeza ordinea în familie
și societate, și au întărit, printr-o disciplină exemplară, o armată invincibilă.
Vreme de câteva secole, lumea, care se așezase sub stăpânirea Romei, a avut parte de stabilitate și de
siguranță.
Vei dezbate, astfel, motivele care au determinat folosirea acelorași limbi (latina și greaca), de la Atlantic
și până la Golful Persic, a acelorași legi și, din secolul IV d.H., și a aceleiași credințe.
Lumea romană
753: Fondarea Romei
509: Începuturile Republicii
313: Legalizarea creștinismului
476: Sfârșitul Imperiului
264-146: Războaiele punice
48-44: Dictatura lui Cezar
98-117: Domnia lui Traian
Roman de Apus
31: Începe Principatul lui Augustus
Britania
Dacia
Hispania
Africa
Egipt
Iudeea
Asia
Tracia
Italia
Achaia
Galia
Mesopotamia
Siria
Pannonia
MAREA MEDITERANĂ
Dunărea
Tigru
Eufrat
Nil
MAREA
NEAGRĂ
OCEANUL
ATLANTIC
I. Sicilia
I. Sardinia
I. Corsica
I. Creta I. Cipru
ROMA
Imperiul Roman în sec . II d .H .
800 700 600 500 400 300 200 100 100 200 300 400 500 600 700 800
60
Lumea romană
[...] iar alții spun că, după cu- Fondarea Romei. Legendă și adevăr cerirea Troiei, câțiva au scăpat
teferi și, urcându-se pe corăbii,
aduși de vânt, au ajuns în Etruria
și au aruncat ancora la fluviul
Tibru [...]. Dăduseră [acolo] și
de pământ bun, iar locuitorii îi
primiseră cu bunăvoință.
Plutarh, Viața lui Romulus
Eneas ducându-l în spate pe Anchise.
Vas pictat cu figuri negre, 520-510 î.H.
Muzeul Luvru, Paris
Remus ar fi sărit peste noile
ziduri ridicate de Romulus cu
gândul de a-și bate joc de fratele
său; Romulus s-a mâniat și l-a
ucis, rostind aceste cuvinte: „Așa
să piară oricine va sări, de-acum
înainte, peste zidurile ridicate de
mine!“ [...] Cetatea Roma [...] a
luat numele întemeietorului.
Titus Livius,
De la fondarea Romei
Lupoaica și gemenii, decor
pe armura unui bust roman,
descoperit la Atena
Începuturile legendare ale Romei și-au găsit originea în Războiul
Troian, eveniment din care poetul grec Homer a făcut subiectul celei
mai cunoscute lucrări în Antichitatea europeană. Micul oraș-cetate
de pe malurile Tibrului, Roma, devenise în secolul I î.H. capitala unui
mare imperiu și era firesc să-și aleagă un trecut cât mai ilustru. Din
acest motiv a fost ales Eneas, o căpetenie din Războiul Troian, fugar
după înfrângerea din cetatea natală. El a ajuns, după o lungă călătorie
pe mare, cu cei care îl însoțiseră, pe coasta vestică a Italiei, la gurile
Tibrului, unde a întemeiat o nouă așezare.
Legenda spune că, după mulți ani, doi urmași ai acestuia, Romulus și
Remus, din dinastia care conducea la Alba Longa, ar fi întemeiat Roma.
Cei doi erau fiii Rheei Silvia și nepoții lui Numitor, un rege izgonit de
pe tron de fratele său. Sortiți pieirii, au fost aruncați într-un coș pe apele
Tibrului. În cele din urmă, au fost salvați, bucurându-se de protecția
tatălui lor, zeul Marte. Alăptați de o lupoaică și crescuți de un păstor, la
maturitate s-au întors în Alba Longa, redând tronul bunicului lor. Au
plecat de acolo voind să întemeieze o nouă cetate. În timpul pregătirilor
s-a iscat între ei un conflict, în cursul căruia Romulus și-a ucis fratele.
Potrivit legendei, Roma, numită astfel după ctitorul ei, a fost înființată
în 753 î.H. Cercetările arheologice au confirmat vechimea legendară
a cetății.
Africa
Marea Mediterană
LIGURII
UMBRIENII
ETRUSCII
SABINII
VOLSCII
LATINII
I. Corsica
I. Sardinia
Marea
Ionică
Marea
Tireniană
Cartagina SICULII
OSCII
I. Sicilia
Pompei
Herculaneum
Tibru
Capitoliu
Aventin
Palatin
Quirinal
Pincius
Caelius
Viminal
Esquilin
Forum
GRECI
Siracusa
ROMA
• Identifică pe hartă Roma și populațiile vecine latinilor, menționate
în lecție, cu care aceștia au intrat în conflict.
• Găsește o explicație pentru moartea lui Remus. Ce crezi că se ascunde,
de fapt, în spatele acestei crime?
61
Învinși, romanii ar fi fost
obligați să-și răscumpere libertatea
cu o cantitate de aur. Pe
când aceasta era măsurată cu o
balanță, Brennus, căpetenia galilor,
ar fi aruncat pe celălalt taler
o sabie, spunând: Vae victis!
(Vai de cei învinși!)
Pe malurile Tibrului s-a întemeiat, în secolul al VIII-lea î.H., o cetate, oraș-stat, asemănătoare
celor care existau deja în Grecia veche. Destinul acestei mici așezări avea să fie diferit. Spre deosebire
de greci, care, din cauza reliefului muntos și accidentat, erau condamnați la fărâmițare, Roma
a valorificat poziția geografică, îndeosebi fertilitatea solului și apropierea mării. Și-a dezvoltat de
timpuriu o forță armată redutabilă, în care a încorporat o bună parte a cetățenilor ei. Disciplinată și
Am învățat că...
eficace, Roma avea să-și cucerească pe rând vecinii, iar apoi lumea mediteraneană.
Astfel, se știe că cele șapte coline ale orașului au fost locuite încă din
secolul XIV î.H. și că, probabil, la origine, acolo s-ar fi aflat adunarea
într-o singură așezare a mai multor comunități vecine. Urme vechi de
conviețuire pe colina Palatinului atestă că de aici a pornit construirea
așezării, ceea ce confirmă întemeierea Romei în anul 753 î.H.
Sunt puțin cunoscuți primii 250 de ani din istoria cetății, când
aceasta a fost condusă de regi. Nu încape îndoială că în această perioadă
Roma s-a aflat sub o puternică influență din partea vecinilor
etrusci și a grecilor, care întemeiau primele colonii în Italia.
La sfârșitul secolului VI î.H. aici s-a proclamat Republica, o formă
de stat ai cărei conducători reprezentau interesele unor grupuri
sociale constituite. Astfel, noua putere le aparținea aristocraților (Senatul),
dar și oamenilor liberi. În afară rămâneau plebeii, străini de
cetate, dar forță productivă esențială a Republicii. După două secole
de conflicte politice, aceștia au obținut drepturile dorite și s-au integrat
societății romane.
Prosperitatea economică a permis constituirea unei armate, cu
care cetatea a cucerit peninsula. Deși au suferit și înfrângeri umilitoare,
la sfârșitul secolului III î.H., înaintea războaielor cu cartaginezii,
sub autoritatea Romei se găseau etruscii, samniții și grecii din sud.
Cucerirea peninsulei nu a fost ușoară și, uneori, armata romană a
suferit și înfrângeri. Memorabilă a rămas lovitura neașteptată a galilor,
care au reușit să cucerească cetatea, însă fără una dintre colinele
sale – Capitoliul.
Galii au izbutit să ajungă [...] într-o tăcere atât de desăvârșită,
încât au înșelat nu numai vigilența străjilor, [...] dar n-au trezit nici
măcar câinii. [...] Numai pe gâște n-au izbutit galii să le înșele. Cu
toată marea lipsă de provizii, aceste păsări hărăzite Junonei fuseseră
cruțate. Într-adevăr, această întâmplare a adus salvarea romanilor.
Titus Livius, De la fondarea Cetății
Încercuiți de samniți, romanii
trimit la aceștia o solie, ca să
le ceară pace dreaptă. Samniții
răspund: condițiile păcii vor fi
egale numai dacă romanii vor
ieși de pe teritoriul lor, își vor
desființa coloniile din acest ținut,
iar samniții vor trăi și se vor
bucura de condiții egale.
Titus Livius,
De la fondarea Cetății
Cu prilejul felicitărilor adresate lui Pyrrus [regele Epirului] pentru
victoria ce o obținuse, regele se arătă mulțumit de gloria faptei lui
de arme. Totuși, adăugă el, dacă va mai repurta o victorie asemănătoare,
va fi pierdut.
Cassius Dio, Istoria romană
Mai târziu, romanii au suferit o altă umilință. După ce au pierdut
o bătălie, au fost obligați să treacă pe sub un jug („furcile caudine“).
Peste toate acestea, trupele Romei au repurtat în cele din urmă
mari victorii. Și chiar și atunci când erau învinse, se bucurau de admirația
celor ce-i biruiseră.
• De ce a fost considerată umilitoare
înfrângerea de la Caudium?
Găsește argumente în
textul lui Titus Livius, din manualul
digital.
• Citește cu atenție cele trei texte
și stabilește prin ce se aseamănă
primele două înfrângeri
suferite de romani și prin ce se
deosebesc de cea de-a treia.
62
Lumea romană
Statul roman. Războaie
şi expansiune teritorială
Odată cucerită Italia, Roma urmărea să-și impună supremația în
vestul Mării Mediterane. Aici domina puternicul stat cartaginez, aflat
pe țărmul nordic al Africii. Veche colonie feniciană, această republică
își sporise mult puterea militară, terestră și navală și atinsese prosperitatea
folosind resurse din insulele Mării Mediterane și ale Mării
Tireniene.
Trei mari conflicte armate au rezolvat în favoarea Romei această
rivalitate. Cel mai disputat a fost al doilea, care l-a evidențiat pe unul
dintre marii generali ai Antichității, Hannibal.
• Analizează trăsăturile lui Hannibal, pornind de la cele două
texte antice. Ce observi?
• Ce îți atrage atenția în imaginea din stânga-sus? Din ce motive
crezi că foloseau cartaginezii în luptă elefanții?
În secolul al II-lea î.H., Roma a cucerit Macedonia
și Grecia și a devenit stăpâna Mediteranei.
Extinderea teritoriului a avut două consecințe: a
sporit numărul sclavilor și a crescut importanța generalilor
victorioși, dornici să dețină singuri
întreaga putere.
În acea perioadă s-a afirmat Iulius Cezar.
Născut într-o familie bogată, el a urcat
pe rând scara funcțiilor, până când a primit
comanda trupelor trimise împotriva galilor.
După lupte grele, care au durat mai mulți ani,
Cezar a dat bătălia decisivă la Alesia, încercuind
cartierul general al răzvrătiților, conduși
de Vercingetorix. Galia a fost cucerită
și transformată în provincie romană.
Această victorie și susținerea armatei, l-au
încurajat să nu se mai supună deciziilor Senatului.
Cezar și-a învins pe rând toți adversarii politici
și a adăugat statului noi teritorii, aflate în nordul
Africii. În cele din urmă, Senatul i-a încredințat
dictatura pe viață. Contestat de adepții Republicii,
Cezar a fost asasinat la Idele lui Martie
(ziua de 15 martie, în anul 44 î.H.).
Moștenitorul său desemnat, Octavian,
a devenit singurul stăpân al Imperiului,
fiind proclamat Princeps, „cel dintâi
dintre cetățeni“, de fapt un monarh neîncoronat.
El a păstrat, însă, din teama de
a nu avea soarta unchiului său, toate instituțiile
republicane și în primul rând Senatul,
dar le-a restrâns atribuțiile. Domnia lui
Octavian deschide perioada de maximă
strălucire a lumii romane, atât sub aspectul
expansiunii sale teritoriale, cât și
al înfloririi civilizației.
Imaginea redă bătălia decisivă
dintre armata romană și cea
cartagineză, pierdută de Hannibal.
Anterior, în trei înfruntări
succesive, el i-a învins pe romani,
jefuind Peninsula Italică.
Deși adversarii săi se temeau că
va ataca Roma și strigătul lor de
spaimă, Hannibal în fața porților
cetății!, s-a auzit adesea,
marele general a ocolit orașul.
Romanii au hotărât soarta războiului
la Zama, în Africa de
Nord, unde s-a remarcat Scipio,
supranumit apoi „Africanul“.
Jumătate de secol mai târziu,
Cartagina a fost cucerită și distrusă.
Octavian Augustus,
primul împărat roman
Bătălia de la Zama.
Gravură din sec. XVI d.H.
Când înfrunta pericolele, era cel mai cutezător dintre toți, iar în toiul
primejdiilor dovedea cea mai mare chibzuință. Niciun fel de efort nu-l
istovea, nici trupește și nici sufletește, și nimic nu putea să-l doboare.
Titus Livius, De la fondarea Cetății
[...] este foarte greu să descrii caracterul lui Hannibal [...] La Cartagina
a lăsat în urma lui imaginea unui om lacom de bani, iar la
Roma pe cea a cruzimii personificate.
Polybios, Istorii
Secolele II î.H. – I d.H.
63
Armata cu care și-a extins Roma stăpânirea era alcătuită din mari
unități, numite legiuni. Acestea aveau între 4 200 și 6 000 de ostași
și comandanți, fiind împărțite în 10 unități mai mici (cohorte), mai
ușor de manevrat pe terenuri și în condiții de luptă diverse.
Soldații erau recrutați din rândul cetățenilor și al plebeilor bogați.
O legiune avea 3 000 de infanteriști, din care 1 000–1 200 aveau
echipament ușor. Acestora li se adăugau și 300 de călăreți. La început,
fiecare legiune era condusă de un consul.
Spre sfârșitul Republicii, stagiul militar dura de regulă 20 de ani.
Armele legionarului erau: o suliță de doi metri, o sabie ascuțită și
un pumnal pentru lupta corp la corp. Casca, scutul de bronz sau de
lemn și cămașa de zale reprezentau echipamentul obișnuit de protecție.
Disciplina era respectată cu strictețe pe front și în cazărmi. Pe
măsura expansiunii Romei, forța sa armată a sporit. La sfârșitul
secolului III î.H. dispunea de 25 de legiuni și de numeroase trupe
auxiliare, recrutate din provinciile cucerite. După efectuarea serviciului
militar, provincialii erau răsplătiți cu cetățenia romană.
Armata romană
Soldați de elită ai armatei romane
• Identifică în imagine echipamentul menționat în text și vezi descrierea acestuia la Polybios, Istorii,
fragment disponibil în manualul digital.
Iulius Cezar nu a fost doar un geniu militar și politic. Două scrieri memorialistice, Războiul
cu galii și Războiul civil, povestesc cele două mari campanii care l-au făcut celebru. Cel puțin
două expresii – „Zarurile au fost aruncate“ și „Am venit, am văzut, am învins“ – au rămas
în istorie drept mărturii ale voinței sale neclintite de a-și urma destinul. Cea dintâi ne-a arătat
hotărârea lui, iar cealaltă – un comandant cu atâta faimă, încât victoria era de la sine înțeleasă.
Suporta greu chelia [...], de aceea obișnuia să-și ducă de la ceafă
spre frunte puținul păr pe care îl mai avea și, dintre toate onorurile pe
care i le-au dat Senatul și Poporul, n-a primit și folosit mai cu plăcere
altceva decât dreptul de a purta totdeauna pe cap o coroană de laur.
Suetonius, Viața lui Cezar
• Completează portretul lui Cezar, folosind textul din manualul digital,
din care face parte și fragmentul de mai sus.
• Realizează fișe biografice ale personalităților menționate în lecție
și completează-ți portofoliul.
• Ce importanță crezi că au pentru studiul istoriei secolului I î.H.
cele două scrieri memorialistice ale lui Cezar? Le putem considera
izvoare istorice? Argumentează-ți răspunsul.
• Identifică pe harta de la pagina 59 teritoriile menționate în lecție.
În secolele III î.H. – I d.H.,
pe măsura extinderii sale teritoriale,
Roma a trecut treptat
de la forma de stat republicană
la Imperiu. Rolul armatei și al
generalilor impuși de ea a devenit
foarte important. Această
perioadă a impus remarcabile
personalități, precum Iulius
Cezar și nepotul său, Octavian,
în vremea căruia civilizația clasică
latină a cunoscut un moment
de vârf. Octavian a lansat
„pacea romană“, o epocă de
prosperitate și dreptate pentru
toți locuitorii Imperiului.
Am învățat că...
64
Lumea romană
Viața cotidiană în lumea romană
Familia romană
O călătorie în viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți, la Roma, arată
bucurie și tristețe, mulțumire și revoltă, dragoste de viață și teama de
suferință și de moarte. Cadrul tradițional al vieții romanilor, cu împlinirile
și eșecurile lor, rămâne familia.
Poziția de întâietate o avea tatăl, pater familias, care exercita un
drept de viață și de moarte asupra soției, copiilor și sclavilor din casa
sa. El avea, de asemenea, dreptul de a accepta sau de a refuza copiii
născuți de soție, după cum putea adopta alții, mai cu seamă de sex
masculin, dacă nu avea un moștenitor. Mai multe familii cu un strămoș
comun, al cărui nume îl purtau toți, alcătuiau o gintă.
De la vârsta de 7 ani, copiii își urmau părinții în activitățile casnice.
Băieții erau înregistrați ca cetățeni la vârsta de 17 ani. Primeau numele
complet: prenume, nume de familie și supranume; aveau dreptul
la vot, exercitau serviciul militar și își puteau întemeia o familie.
Ceremonial de înmormântare exista doar pentru cei bogați. Săracii
și sclavii erau îngropați în noaptea imediat următoare decesului.
V.1. Așa să fie drept, cum a
lăsat persoana [decedată] prin
testament referitor la avere sau
la tutelă.
Legile celor 12 table
Legile celor 12 table, baza dreptului roman, erau afișate în For. Prevederile lor au fost aplicate până la
căderea Imperiului Roman de Apus.
1. Să nu se facă legi privitoare doar la unele persoane.
2. Dacă un judecător sau arbitru numit va primi bani, să fie pedepsit cu moartea. [...]
Tabla a IX-a
Virtuțile romane
Coeziunea cetățenilor Romei a fost susținerea principală a statului.
Din vremuri îndepărtate, locuitorii cetății au așezat întreaga lor
existență sub puterea spiritului juridic. A rezultat un cod de conduită,
întemeiat pe dreptate și egalitate, din care s-au născut, treptat, virtuțile
romane.
În familie și în societate, cei tineri erau învățați să trăiască simplu
și modest, să fie cumpătați și respectuoși. Erau educați să înțeleagă că
viața trăită fără conștiința datoriei nu era una împlinită. Să ai o familie
și copii, să te înrolezi în armată și chiar să te sacrifici pentru țară era
ceva de la sine înțeles. Nu degeaba marii poeți lăudau patria mai mult
decât viața: „Plăcut și frumos e să mori pentru patrie“, spunea Horațiu.
Mândria de a fi cetățean roman se exprima în multe feluri. Pentru
funcționari însemna cinste, devotament și gestiune corectă a bunurilor
publice, pentru meseriași – lucrul bine făcut, pentru negustori
– prețul întotdeauna corect.
Dreptul și virtuțile civice reprezintă cele mai rodnice moșteniri ale
lumii romane, stând la temelia lumii moderne.
Femeia se bucura în lumea
romană de mai multe drepturi
decât în orașele grecești. Astfel,
putea ieși singură la vizite
și la cumpărături și, împreună
cu soțul, la petreceri. În situația
despărțirii, zestrea îi era înapoiată.
Familie imperială romană (sec. V d.H.)
65
La jumătatea secolului I d.H., în timpul domniei împăratului
Titus, a avut loc un cataclism cu mare ecou în istoria Antichității.
În luna august 79 d.H., a erupt pe neașteptate vulcanul Vezuviu. Un
cutremur mare, ce avusese loc cu 17 ani înainte, și altele mai mici,
ignorate, în chiar preziua erupției, prevestiseră dezastrul.
Evenimentele din 24 august au avut trei faze principale (la orele
10.00, 10.15 și 13.00). În cursul lor a fost aruncată în aer o mare cantitate
de lavă, praf fin și o ploaie de cenușă, totul amestecat cu gaze
toxice. Pompei, o localitate din apropiere de Neapole, a fost acoperit
imediat cu un strat de lavă de 4-5metri. Câteva ore mai târziu,
aceeași materie, dar lichidă și mocirloasă, a pătruns și pe străzile
localității vecine, Herculaneum.
Cercetările arheologice au scos treptat la iveală cele două orașe
romane. Munca specialiștilor, începută în sec. al XVIII-lea, este însă
departe de a se fi încheiat.
O călătorie pe străzile dezgropate ale acestor vechi așezări este
absolut fascinantă. Putem vedea un oraș perfect conservat, cu o rețea
de străzi pavate. De-a lungul lor se întindeau hanuri și prăvălii,
cu un mare număr de monumente (temple, teatre) și cu numeroase
case de locuit. Cele ce aparțineau cetățenilor bogați erau adevărate
reședințe aristocratice, cu etaj, săli cu diverse destinații, terase și balcoane.
Multe sunt decorate cu fresce de inspirație mitologică, literară
sau istorică, ori înfățișând viața cotidiană.
Sub lava pietrificată au fost găsite numeroase corpuri omenești,
atitudinile lor în fața unui sfârșit inevitabil ne arată și cum au murit.
Unii au crezut că pot scăpa prin fugă, alții, convinși că este un nou
cutremur, au încercat să se protejeze. Pentru cei mai mulți, sfârșitul
a fost asemănător. Erupția de lavă a distrus totul în jur, iar gazele
toxice au desăvârșit dezastrul.
Tragedia de la Pompei, oricând repetabilă, ne avertizează asupra
slăbiciunii omului și a efemerității vieții. Frescele descoperite acolo
celebrează, însă, bucuria de a trăi. Dar ce s-a întâmplat acum două
milenii ne spune ceva despre fragilitatea noastră în fața forței teribile
a naturii, de cele mai multe ori imprevizibile.
Pompei
Romanii au reușit să stăpânească lumea așezând la temelia vieții lor câteva virtuți esențiale, însușite
în familie și în viața socială. Între acestea, un loc important l-au ocupat întotdeauna virtuțile civice:
respectul și dragostea de țară, spiritul sacrificiului, respectul pentru dreptate și adevăr. Toate acestea
au consacrat dreptul roman, fundamentul civilizației latine, și, în perspectivă, al lumii moderne.
• Accesează galeria de imagini atașată lecției în manualul digital și imaginează-ți o vizită în
orașul dispărut. Menționează impresiile pe care ți le lasă fiecare exponat. Poți accesa aici
http://bit.ly/2nH47nZ un film ce prezintă o reconstituire a orașului.
• Ce obișnuiau să consume romanii la masă, conform imaginii de mai sus?
• Identifică pe hartă cele două localități distruse de erupția din anul 79 d.H.
Vulcanul Vezuviu, văzut din For
Natură moartă. Frescă la Pompei
Stradă în Pompei
Am învățat că...
66
Lumea romană
Viața cotidiană în lumea romană
Jocurile
Educația
Educația la romani urmărea integrarea rapidă a fiecărui copil în
viața societății. Era necesar ca acesta să-și cunoască drepturile și îndatoririle
și să știe cum să le folosească. Spre deosebire de lumea greacă,
în cetățile Romei analfabetismul era redus. Toți copiii cetățenilor
învățau să scrie și să citească, chiar și cei mai săraci. Ultimii, de regulă,
învățau de la părinți.
Școala era organizată pe mai multe niveluri. Între 7 și 12 ani, copiii,
fete și băieți deopotrivă, învățau să scrie, să citească, să socotească și
înmagazinau mecanic diverse alte cunoștințe. Cei bogați își făceau
instrucția primară acasă, cu un pedagog renumit sau cu unul recrutat
dintre sclavii familiei.
De la 12 la 17 ani, pentru o parte din absolvenții ciclului primar
urma școala de gramatică, unde se audiau cursuri intensive de limba
latină și de greacă și se studiau autorii consacrați din cele două
literaturi. Elevii citeau sau recitau texte, studiau figurile de stil, luau
lecții de oratorie. Numai în mod cu totul excepțional, elevii erau
instruiți în domeniul științelor exacte, ca matematica, sau umaniste,
precum istoria.
De la 17 ani în sus, tinerii care doreau o carieră politică urmau
școala de retorică, de regulă în limba greacă. Specialiștii, juriști în
primul rând, dar și medici și arhitecți, se formau în școli speciale.
Diferențiate pe grupe de vârstă, jocurile Antichității romane erau
foarte asemănătoare cu cele de azi. Și atunci, copiii erau interesați să socializeze
cu alții de aceeași vârstă. Erau populare jocurile de grup, de-a
v-ați ascunselea, mersul pe picioroange, saltul peste coardă sau cele cu
mingea. Mai târziu, tinerii participau la întreceri cu care de lemn, iar
unele surse ne spun că în locul cailor călăreau capre sau gâște. Duelul
cu săbii de lemn era o plăcere și pentru copii, și pentru adulți.
Exercițiile sportive se bucurau de succes, iar înotul era foarte practicat.
Jocurile de calcul, dintre care unul era asemănător șahului, erau
și ele răspândite.
La romani, jocurile erau o sărbătoare a bucuriei de a trăi și nu
aveau, ca astăzi, scopuri productive sau educative.
Profesor și trei discipoli într-o școală
romană. Relief din sec. II d.H.
[...] întreb: „Îți faci studiile?“
„Da“, mi-a răspuns. „Unde?“ „La
Mediolanum.“ „De ce nu aici?“
Tatăl lui spuse: „Pentru că aici
nu avem profesori. [...] ce bine ar
fi dacă ați aduce profesori atât de
vestiți, încât [copiii] din orașele
vecine să vină aici la studii...“
Pliniu cel Tânăr, Scrisori
Studiile lui trebuie să pășească
dincolo de pragul casei, acum
trebuie căutat un retor latin, a
cărui școală să se impună prin
severitate, respect și mai ales
prin moralitate.
Pliniu cel Tânăr, Scrisori
• Află unde s-a născut Pliniu
cel Tânăr și caută pe harta din
atlas și localitatea menționată
în text. La vârsta ta, ai parcurge
această distanță (40 de
kilometri, cu căruța) pentru
a merge la școală? Argumentează
răspunsul.
• Cum alegeau părinții din Antichitate
o școală pentru copilul
lor? Ce înseamnă „moralitate“?
• Privește cu atenție basorelieful
reprezentând copii jucându-se
cu nuci. Ce replici i-ai
atribui fiecăruia?
© Foto: Wikipedia/Shakko
67
La Roma s-a acordat o mare atenție educației, cei mai mulți dintre cetățeni fiind alfabetizați.
Atât copiii, cât și adulții se relaxau participând la jocuri, potrivit vârstei și interesului lor. Copiii
practicau jocuri de socializare, iar adulții se distrau la spectacole de teatru și de circ, unde luptele de
gladiatori se bucurau de cel mai mare succes.
Descoperirile arheologice de la Pompei ne oferă o imagine a lumii
urbane în anii de început ai Imperiului, însă Colosseumul din Roma
rămâne cel mai important monument rămas până în ziua de azi, chiar
dacă într-o stare deteriorată. Construcția, care a necesitat 10 ani, s-a
desfășurat în timpul domniei lui Vespasian (69-79) și a urmașului său,
Titus (79-81), care a mai ridicat la Roma un arc de triumf și terme.
Clădirea era un amfiteatru de mari proporții. În lumea romană,
asemenea edificii erau construite în aproape toate orașele, peste 230
mândrindu-se că le aveau.
Colosseumul găzduia cea mai populară distracție a vremii, luptele
de gladiatori. Evoluția numerică a grupurilor care se luptau în
arenă a crescut odată cu trecerea timpului, de la 200–300 la 5 000,
după războaiele dacice, în vremea lui Traian.
Participanții erau recrutați din rândul prizonierilor de război,
al sclavilor, al condamnaților de drept comun sau la moarte, ori al
cetățenilor înglodați în datorii care sperau, în caz de succes, să se
redreseze. Gladiatorii erau instruiți în școli speciale (Spartacus, cunoscutul
erou trac, organizatorul unei mari răscoale, era instructor
la Capua) și se deosebeau după armele cu care luptau. În dotarea lor
se afla, de regulă, sabia scurtă, gladius, de la care le venea și numele,
dar și tridentul (o furcă cu trei dinți); se apărau folosindu-se de cască
și de armură, sau, cei care intrau în ultima categorie, cu o plasă.
Colosseumul și gladiatorii
Spectacole de circ cu animale sălbatice
Zidul exterior, înalt de
48,5metri, cât un bloc cu 18
etaje, era executat din travertin
și din beton. De jos în sus, se
așezau unele peste altele patru
inele circulare, cu bolți sprijinite
de coloane, care lăsau loc
pentru 80 de intrări. Găzduia
luptele cu gladiatori, dar arena
a servit ocazional și pentru
curse de care și chiar pentru
bătălii navale regizate, după ce
în prealabil spațiul arenei era
umplut cu apă. Renovat în mai
multe rânduri, aflat și în prezent
într-un amplu proces de restaurare,
Colosseumul dăinuie de
2000 de ani, mărturie a geniului
inginerilor și al arhitecților care
l-au înălțat. Se confirmă astfel
și acea vorbă care leagă veșnicia
amfiteatrului de eternitatea
Romei și pe a amândurora de
eternitatea lumii.
A fost foarte atent cu poporul în orice ocazie, încât, fiind anunțat
un spectacol de gladiatori, a declarat că se va desfășura nu
după voia sa, ci după a spectatorilor. [...] Ba chiar adesea nu-și
ascundea preferința pentru gladiatorii traci [...].
Suetonius, Viața lui Titus
• Citește textul de mai sus. Cum putea interveni împăratul în
desfășurarea luptei de gladiatori? Ce urmărea, lăsând spectacolul
la dispoziția publicului?
• Accesează în manualul digital imaginile referitoare la luptele
de gladiatori. Identifică armele pe care le foloseau.
• Alcătuiește o fișă de prezentare pentru un personaj menționat
în lecție și adaugă materialul în portofoliul tău.
• Care este părerea ta despre luptele de gladiatori, spectacol
sângeros, dar foarte popular în Antichitate? Argumentează
răspunsul în scris.
Am învățat că...
68
Lumea romană
Zeii romanilor
Templele
Credințele religioase străvechi ale romanilor i-au făcut pe aceștia
să accepte, la început, spirite protectoare în viața de zi cu zi.
În vremea Romei Republicane, în casa fiecărui cetățean erau amenajate
mici altare. Acolo era celebrat mai întâi Ianus, reprezentat cu
două fețe, pentru că supraveghea intrările și ieșirile, chiar la poarta
imobilului. Larii protejau proprietățile familiei, iar Penații aveau în
grijă proviziile.
În public se acorda atenție altor zei. Un popor atât de legat de disciplina
militară și de conflictele armate îl respecta în mod deosebit pe
zeul războiului, Marte. Urmau Jupiter și Junona, un cuplu în care el
era stăpânul luminii, al fulgerelor și al tunetelor, iar ea – protectoarea
căsniciei. Minerva îi ocrotea pe meseriași, iar Venus – grădinile.
Spre deosebire de greci, romanii nu au dat, la început, nicio înfățișare
sau personalitate divinităților lor, mulțumindu-se să le câștige
bunăvoința doar pentru că i-au numit și le-au atribuit funcții. Ceremoniile
religioase, cu caracter public, consacrate de regulă mai multor
zei, erau organizate de pontifi, recrutați de cele mai multe ori dintre
oamenii cei mai învățați. Foarte ascultați erau augurii și haruspicii, care
preziceau viitorul.
Templul roman a absorbit influențe grecești. Avea dimensiuni reduse,
formă dreptunghiulară și era înălțat pe un podium. În față erau câteva
coloane, zeul celebrat aflându-se în încăperea principală. Cel mai
cunoscut, pentru că a dăinuit până în zilele noastre, este Panteonul.
Era dedicat tuturor zeilor, avea o formă circulară, cu 16 coloane și o
splendidă cupolă, interiorul fiind placat cu marmură colorată. Se mai
păstrează la Roma și templul zeiței Fortuna și al Vestei, zeița căminului.
În ultimii ani ai Republicii, cultele grecești și orientale au invadat lumea
romană. Dintre cele din urmă au devenit foarte populare cele care
ofereau speranța salvării într-o viață de după moarte. Divinizarea lui
Cezar și, ulterior, a lui Octavian au stimulat cultul imperial în secolele
care au urmat.
Împărat roman, în timpul unei
ceremonii religioase desfășurate
în fața templului lui Jupiter
[...] lui Remus i s-au arătat
semnele prevestitoare, și anume
șase vulturi; dar numai ce
s-a anunțat această prevestire,
că lui Romulus i se arătară de
două ori mai mulți vulturi.
Titus Livius,
De la fondarea Cetății
Un stejar consacrat lui Marte
creștea brusc ori de câte ori
Vespasia năștea, dând la iveală
o nouă ramură [...] a treia semăna
cu un arbore. Din acest
motiv, o prevestire a haruspiciilor
[...] anunța [...] un împărat.
Suetonius, Viața lui Vespasian
• De ce aveau romanii un respect
deosebit pentru Marte?
• Explică prezența împăratului
la o ceremonie dedicată lui
Jupiter.
• Care era rolul augurilor și al
haruspiciilor? Folosește textele
de sus pentru a răspunde.
69
Creștinismul
Creștinismul este o religie bazată pe învățătura lui Iisus Hristos. Izvoare
istorice demne de crezare, inclusiv cele care provin de la Flavius
Iosephus, un evreu romanizat, și istoricii romani Tacitus și Suetonius,
ne spun că Hristos a fost un personaj istoric real. Aceste surse afirmă
că s-a născut în provincia romană a Palestinei, la Bethleem. El a vorbit
și a lucrat în numele, cu autoritatea și cu puterea divinității pe care
creștinii o numesc Dumnezeu. A explicat scopul vieții omului și rolul
umanității, în funcție de apropierea și de puterea de înțelegere a unor
oameni, pe care i-a numit apostoli, ucenici și credincioși.
Autoritățile romane și cei care le susțineau au fost neliniștiți de
predicile sale. În cele din urmă, Iisus Hristos a fost inculpat, judecat,
condamnat și crucificat.
O lungă perioadă, cei care au acceptat învățăturile lui Hristos au
fost prigoniți, cele mai cumplite represiuni fiind cele din timpul împăraților
romani Nero, Domițian, Traian și Dioclețian (sec. I-III d.H.).
Creștinismul începe, așadar, cu Iisus Hristos. Viața sa, felul în
care au fost primite învățăturile sale, moartea și Învierea, sunt fundamentele
pe care s-au bazat, încă de la început, comunitățile creștine.
Misiunea lui Iisus a fost să anunțe venirea împărăției Domnului,
fără a se referi la o țară sau la un teritoriu, ci la o acțiune divină,
care are în vedere toți oamenii. Credința și iubirea de Dumnezeu,
dar și iubirea de aproape, devin astfel principalele porunci ale creștinismului.
Creștinismul l-a învățat pe omul antic mila și iubirea de Dumnezeu
și de aproapele său, solidaritatea, toleranța și demnitatea ființei
umane, indiferent de statutul social. Învierea Mântuitorului era dovada
că există și o lume de dincolo, incomparabil mai bună, la care au
acces toți cei care cred în ea.
[...] obișnuiau să se adune într-o zi anumită în zori, să înalțe cântare
lui Hristos ca unui zeu, că se legau prin jurământ nu pentru vreo
nelegiuire, ci să nu făptuiască vreun furt, tâlhărie sau adulter, să nu-și
calce cuvântul dat, să nu tăgăduiască în fața justiției dacă au primit
ceva spre păstrare. După toate acestea, obiceiul era să se despartă și să
se adune din nou, pentru a lua masa în comun, o hrană nevinovată.
Traian către Plinius, Scrisori
Evoluția credințelor religioase ale romanilor a urmat un drum lung. La început au fost zeii familiei
și ai căminului. S-au adăugat apoi câteva divinități celebrate public, împreună cu străvechi rituri, care
încercau să deslușească viitorul. Mai târziu au fost acceptate cultele grecești și cele orientale, precum și
cultul imperial, din secolul I d.H.
Respins inițial, deoarece propovăduia toleranța și se opunea războiului, creștinismul a fost în cele din
urmă acceptat, după aproape patru secole de persecuții.
Anastasis, reprezentare simbolică
a Învierii lui Iisus Hristos. Sec. IV
Pâine și pește, frescă din
Catacombele de la Roma
• Ce reprezintă, pentru creștini,
peștele și pâinea?
• Ce implica ritualul creștin la
începuturile sale? Sunt valabile
și astăzi principiile după
care se orientau primii adepți
ai noii religii?
Am învățat că...
70
Lumea romană
Statul roman
Expansiunea teritorială în secolul II d.H.
La sfârșitul secolului I d.H., împărat a ajuns generalul Traian, primul
provincial (era născut în Peninsula Iberică) promovat în cea mai
înaltă poziție în statul roman. Reputat militar, el și-a început domnia
inspectând trupele de la Rin și Dunăre, două regiuni frecvent atacate
și nesigure. În cei 20 de ani de domnie, Traian s-a aflat aproape tot
timpul în campanie, cu rezultate care aveau să asigure, în vremea sa,
maxima întindere a stăpânirilor Romei. Acestea însumau 3 300 000
km2
și circa 55 de milioane de locuitori, de la țărmurile Atlanticului
până la Eufrat și de la Rin până la Nil.
Războaie lungi, cu adversari puternici și bine instruiți, aveau să se
încheie în cele din urmă cu victoria sa. La Dunăre, dacii au fost învinși,
iar teritoriile lor supuse în parte autorității imperiale. La celălalt
capăt al lumii romane, în Orient, împăratul Traian a reușit pentru
scurtă vreme să ocupe Armenia și străvechea Mesopotamie și să-și
aducă legiunile până la Golful Persic. Aici s-a îmbolnăvit grav și a
murit pe drumul de întoarcere acasă, la Roma.
Domnia lui Traian a inaugurat un secol de aur în istoria imperială.
Succesorilor li se făcea urarea de a fi fericiți ca Augustus (Octavian)
și buni ca Traian. Marele împărat a știut să utilizeze resursele uriașei
sale stăpâniri pentru a înălța o sumă de mari construcții atât la Roma,
cât și în provinciile cucerite. Genialul arhitect Apolodor din Damasc
a proiectat podul peste Dunăre, la Drobeta, monumentul comemorativ
Tropaeum Traiani (de la Adamclisi) și Forul lui Traian, la Roma.
Forul roman
Traian a ridicat la Roma, alături de forurile înaintașilor săi, unul
nou, care era menit să le întreacă în dimensiuni și strălucire. Denumirea
de for era atribuită unui ansamblu de construcții ridicate între
colina Palatin și dealul Capitoliului, unde se constituise treptat un
centru politic, religios și comercial, dar și rezidențial, pentru înalții
demnitari.
În For fuseseră înălțate mai multe temple (cel mai vechi fiindu-i
dedicat lui Saturn), câteva basilici, spații unde se desfășurau activități
publice, precum curia sau un complex de afaceri și bancar. Aici
se aflau sediul Senatului și câteva arcuri de triumf.
La data inaugurării sale (113 d.H.), Forul lui Traian reprezenta
cea mai vastă intervenție făcută vreodată în oraș. Realizat după un
proiect al lui Apolodor din Damasc, se deschidea cu un grandios arc
de triumf, de unde se putea contempla o piață largă, în incinta căreia
fuseseră amplasate două biblioteci. În mijloc a fost înălțată Columna,
și ulterior, în vremea lui Hadrian, un templu.
©Foto: Classical Numismatic Group, www.cngcoins.com
Monedă de aur emisă de împăratul
Traian în anul 115 d.H.,
cu prilejul inaugurării forului
său. Împăratul este reprezentat
purtând cununa de lauri.
Pe verso, arcul de triumf de la
intrare. Mai jos – Columna și
ruinele Forului.
Scenă de luptă de pe Columna lui Traian.
În stânga – arcași și legionari romani
• Amintește-ți din anul anterior
de studiu: ce reprezintă
basoreliefurile de pe Columna
lui Traian?
• Identifică pe o schiță a forului,
pe internet, edificiile construite
aici.
• Stabilește și analizează motivele
care au determinat Roma
să cucerească atâtea teritorii.
71
Decăderea Imperiului Roman, secolele IV-V d.H.
În secolele care au urmat domniei lui Traian, în Imperiul Roman
s-au produs schimbări importante. Creștinismul s-a impus treptat, cu
zeci de mii de adepți, din răsăritul Mediteranei și până în Spania, din
Asia Mică în Italia și Grecia, apoi în nordul Africii.
Legalizarea creștinismului și organizarea sa în cuprinsul Imperiului
au coincis cu declanșarea marilor migrații. Veniți din răsăritul asiatic
și din nordul european, migratorii au avut în timp o forță de presiune
devastatoare. Puterea imperială s-a împărțit, pentru a putea astfel să
apere și să administreze mai bine teritoriile și populația statului.
Cu toate acestea, forța copleșitoare a barbarilor a fost de nestăvilit,
și, în mai puțin de un secol, armata romană a suferit înfrângerea dezastruoasă
de la Adrianopole (în anul 378) și două raiduri de pradă
devastatoare la Roma, în 416 – vizigoții și în 455 – vandalii.
[Genseric], venind la Roma, [...] a transportat pe navele sale o
cantitate mare de aur și alte comori imperiale, nu a cruțat nici bronz
sau orice altceva. El a intrat chiar și în Templul lui Jupiter și a luat
jumătate din acoperișul din bronz.
[Teritoriile de la marginea Imperiului] erau cu desăvârșire goale
de locuitori [...] pe unii i-a nimicit războiul, iar pe alții boala și foametea,
cele două însoțitoare ale războiului.
Procopius din Cezareea, Istoria secretă
Imperiul a fost obligat să facă două concesii barbarilor. Aceștia au
fost acceptați în Imperiu și au fost cooptați în armată, unii ajungând
chiar generali. Înfloritoarea civilizație urbană decade și Roma își pierde
strălucirea și o mare parte dintre locuitori. După martiriul apostolilor
Petru și Pavel se constituie aici episcopatul roman, care își va
întinde ulterior autoritatea asupra întregului Occident.
La sfârșitul secolului al IV-lea, în anul 395, Imperiul se împarte
definitiv. Partea apuseană, cu centrul teoretic la Roma, mai cuprinde
încă vestul Europei, Italia și nord-vestul Africii. În cei 80 de ani care au
urmat, pe ruinele stăpânirii romane s-au instalat populații germanice,
care au constituit noi state. În anul 476 a fost detronat ultimul împărat
roman, Romulus Augustulus, un adolescent care nu mai avea nicio putere.
Prin aceasta se consfințește prăbușirea Imperiului Apusean. Imperiul
Răsăritean s-a menținut încă un mileniu, până la 1453, când a căzut
sub loviturile turcilor osmanlâi, conduși de Mehmed al II-lea.
În anul 313 d.H., creștinismul
a fost acceptat oficial, practicanții
săi având aceleași drepturi ca
cei ai cultelor păgâne. În timpul
domniei împăratului Theodosius
(391 d.H.) a devenit singura religie
recunoscută în Imperiu.
Roma: Arcul de Triumf al împăratului
Constantin cel Mare
Pictură din secolul XIX, Karl Briullov –
Jefuirea Romei de către
vandalii lui Genseric, 455 d.H.
Două secole după Traian,
Imperiul s-a menținut în limitele
sale teritoriale. Începând
din secolul al IV-lea, invazia
barbarilor a obligat puterea imperială
să renunțe la o parte din
provinciile sale.
Grave înfrângeri militare,
precum și raidurile de jaf asupra
Romei au grăbit prăbușirea părții
apusene a Imperiului, unde
s-au constituit state barbare.
• Identifică pe hartă (p. 59) întinderea maximă a Imperiului Roman
din vremea lui Traian. Ce provincii au fost abandonate în secolele
III-IV? Alege una și realizează o fișă de prezentare în portofoliu.
• Caută în dicționar sensul verbului „a vandaliza“. Cum explici, pe
baza textelor și a informațiilor din lecție, originea acestuia?
• Cum au influențat creștinismul și invaziile barbare decăderea Imperiului
Roman?
Am învățat că...
72
Lumea romană
Romanizarea
La începuturile epocii creștine, Roma era stăpâna
lumii. Secole de-a rândul purtase lungi războaie
de cucerire, cu mari sacrificii de vieți omenești,
suferite nu numai de partea învinșilor. Prizonierii
de război deveniseră sclavi și așezări altădată înfloritoare
fuseseră distruse. Mari bogății trecuseră în
mâna cuceritorilor.
Odată încheiate toate acestea, Roma începea o
altă lucrare. Cei care acceptaseră să se supună deveneau
parte dintr-o mare operă de cultură și civilizație.
Pretutindeni unde au ajuns legiunile sale, Roma
a impus, după modelul său, o intensă și profundă
urbanizare. Orașele cucerite au fost dotate cu amenajări speciale, iar acolo unde nu existau (cazul Daciei),
au fost ridicate din temelii.
Misiunea integratoare și de civilizare a Romei a presupus construirea de drumuri și de poduri. Acestea
au ușurat, în mijlocul unei naturi sălbatice, legăturile economice și comerciale, transporturile militare și
circulația oamenilor și a ideilor în Imperiu. Pe Columna Traiană, romanii sunt reprezentați mai puțin în
actele de violență ale războaielor cu dacii, și mai mult construind edificii civile și militare, semne ale unei
civilizații superioare.
[Vei găsi în Dacia] schimbarea
albiei unor râuri noi, poduri
aruncate peste fluvii, tabere cocoțate
în munți prăpăstioși.
Pliniu cel Tânăr, Scrisori
[...] acești oameni, care până
de curând prețuiau limba romanilor,
începeau să se pasioneze
acum pentru elocvența acestora.
[...] toga era la modă. [...] începură
să aibă galerii, băi și să prindă
gust pentru ospețe alese. [...] considerau
aceasta drept civilizație.
Tacitus, Despre viața și
caracterul lui Agricola
Traian construi peste Istru un pod de piatră, pentru care nu știu
cum să-l admir îndeajuns. [...] Stâlpii din piatră în patru muchii
[...] sunt uniți printr-o boltă.
Cassius Dio, Istoria romană
Romanii au adus în teritoriile cucerite un mod de viață, instituții
proprii, în primul rând justiția și administrația, precum și cultura lor,
în bună măsură preluată din marea moștenire greacă. Așezându-și
întreaga existență sub semnul justiției, romanii au inventat dreptul,
supunându-l logicii, adică unui mod de a judeca corect, așezând faptele
și ideile într-o ordine rațională.
Sistemul administrativ roman a fost extrem de eficient, căci reușea
să rezolve aproape toate problemele legate de aprovizionarea cu
produse de primă necesitate.
În cuprinsul Imperiului s-au constituit o mulțime de centre culturale,
s-au întemeiat școli pentru studierea limbii latine și biblioteci.
În urma adâncirii romanizării și a dispariției treptate a diferențelor
dintre romani și provinciali, în anul 212 d.H., împăratul Caracala a
acordat cetățenia romană tuturor locuitorilor Imperiului.
Astfel, romanizarea își arăta întreaga complexitate. Dincolo de violența
războaielor de cucerire, Roma a exercitat o misiune civilizatoare
remarcabilă.
În câteva secole, populațiile autohtone și-au însușit limba și cultura
latină, care le aduceau avantajul de a fi la ei acasă pretutindeni. Mai
târziu, în Evul Mediu, după ce Imperiul divizat s-a prăbușit în partea
sa occidentală, din această sinteză etnică s-au născut popoarele latinității:
francezii, spaniolii, italienii și românii.
Ruinele orașului roman Timgad (Africa)
Amfiteatrul roman de la Nîmes, Franța
73
Orașul era spațiu de locuit, dar îndeplinea și alte funcții. Aici se
aflau instituțiile care conduceau provincia, de regulă grupate într-un
forum, și tot aici, în vecinătate, se aflau garnizoanele legiunilor care
o apărau (castrele).
Nevoile spirituale ale cetățenilor erau servite de temple, iar amfiteatre
încăpătoare găzduiau luptele de gladiatori. Confortul locuitorilor
era asigurat de o rețea de apeducte, care transportau apa,
uneori de la mari distanțe, pentru a putea fi folosită la terme. Aici
romanii se puteau întâlni, bărbații separat de femei; existau și spații
pentru exerciții fizice, numite palestre. Termele ofereau serviciile
unor băi publice, însă erau și locuri de reuniune pentru oameni de
afaceri, politicieni și intelectuali.
Oraşul şi monumentele publice
• Realizează un proiect despre capodoperele lui Apolodor din
Damasc realizate în Dacia. Folosește imagini, dar și sursele
menționate în manualul digital.
• Tiberius, unul dintre împărații romani din sec. I d.H., a refuzat
să mărească impozitele în provincii, afirmând, conform lui
Suetonius, că „un bun păstor își tunde oile, nu le jupoaie“. Cum
a influențat această decizie opera de construcție din Imperiu?
• Alege una dintre provinciile romane și realizează împreună
cu 2-3 colegi o prezentare care să cuprindă mărturii ale romanizării
acesteia.
• Caută informații despre una dintre marile construcții ale romanității
și explică durabilitatea ei.
Cele mai impozante terme
au fost ridicate de Caracala
(sus, reconstituire), la începutul
secolului III d.H., și puteau
primi simultan 1600 de
persoane. Piscina și instalațiile
cu apă caldă erau de proporții
impresionante. 252 de coloane
și nenumărate mozaicuri împodobeau
edificiul. Un parc
cu fântâni, temple și alei era
ridicat în vecinătate. Se spune
că s-au folosit pentru construcție
17 milioane de cărămizi și
6300 m3
de marmură. La Roma
funcționau pe atunci alte 15
terme și 850 de băi în aer liber.
Romanizarea a însemnat
urbanizare, comunicare între
provincii, administrație și justiție
eficiente. În același timp, a
însemnat impunerea modelului
cultural greco-latin în toată
Europa de astăzi.
Cetățenia romană a fost
acordată tuturor locuitorilor
Imperiului.
Am învățat că...
Apeductele erau conducte lungi de apă, uneori de peste 100 de kilometri, care aprovizionau toate marile
orașe. Deseori, apa trebuia adusă de la mari distanțe, cu diferențe de înălțime între locul de captare
și cel de folosire. Soluția o reprezentau apeductele și tunelurile, instalații înalte, de mai mulți metri, sau
subterane. Roma era aprovizionată de 14 asemenea construcții, una singură măsurând 91 de kilometri.
Apeductul de la Segovia, Spania
74
Lumea romană
Geții și dacii
Rânduieli, obiceiuri,
credinţe
În vreme ce Roma cucerea lumea,
lângă Carpați și Dunăre trăia
un popor de agricultori și de meseriași.
Herodot i-a numit „geți“ și
le-a lăudat vitejia și credința în zei.
Mai târziu, câțiva cărturari latini
i-au amintit, ca locuitori ai aceleiași
zone, și pe „daci“.
Purtau nume diferite, dar reprezentau
un singur popor, căci
aveau aceeași origine și locuiau
în teritoriul numit generic Dacia,
prin care erau desemnate
ținuturile nord-dunărene. Deși
sursele sunt foarte sărace, știm că
își orânduiau viața într-un mod
similar celorlalte popoare din vechime,
fiind agricultori, păstori și
meșteșugari pricepuți, nu doar în
prelucrarea bronzului și a fierului,
ci și în olărit.
Expresia cea mai înaltă a civilizației
geto-dace o constituie numeroasele
lor cetăți, de regulă așezate
pe înălțimi. Cel mai cunoscut
ansamblu este cel descoperit de
arheologi în Munții Orăștiei.
Viața cotidiană a geto-dacilor
este greu de reconstituit și,
din acest motiv, obiceiurile lor
ne sunt doar în parte cunoscute.
Știm că-i preocupa tratarea bolilor,
pentru care foloseau plante
medicinale. Se pricepeau, de asemenea,
să măsoare timpul, unul
dintre sanctuarele de la Sarmizegetusa
fiind un presupus calendar
cu 360 de zile, după modele
orientale.
Dovezile indirecte, reprezentând
străvechi moșteniri prezente
în folclorul nostru, sunt mult
mai numeroase. Astfel, portul
dac, așa cum apare pe Columnă,
seamănă cu îmbrăcămintea tradițională
românească, folosită la
ocazii deosebite și azi. Din aceleași
timpuri îndepărtate, și din
aceleași surse, au ajuns până la
noi hora sau dansul foarte ritmat
al călușarilor.
Credințele strămoșilor noștri
sunt destul de puțin cunoscute.
De la Herodot știm că geții, „care
se cred nemuritori“, se închinau
lui Zamolxis, zeul lor suprem,
stăpân atât al Cerului, cât și al
Pământului. În secolele II-I î.H.
și ulterior apar în panteonul
geto-dac și alte divinități.
În secolele II î.H. și I d.H., dacii
au reușit să constituie o forță
politică și militară impresionantă,
care n-a putut fi doborâtă de Imperiul
Roman decât la capătul a
trei războaie grele și după numeroase
alte sacrificii.
Geții sunt cei care se întind spre Pont și spre
Răsărit, iar dacii cei care locuiesc în partea opusă,
spre Germania și spre izvoarele Istrului. [...] Neamul
geților, care se înălțase atât de mult sub Burebista,
a decăzut [...] ei sunt încă în stare și astăzi
să trimită la luptă patruzeci de mii de oameni. [...]
Ei numeau Danubius partea superioară a fluviului
și cea dinspre izvoare până la cataracte. Ținuturile
de aici se află, în cea mai mare parte, în stăpânirea
dacilor. Partea inferioară a fluviului, până la Pont,
de-a lungul căreia trăiesc geții, ei o numesc Istros.
Dacii au aceeași limbă cu geții.
Strabon, Geografia
• Localizează pe hartă, conform descrierii
lui Strabon, spațiul locuit de geți și de daci.
• Indică pe hartă cataractele Dunării și fluviul,
în amonte numit Danubius, iar în
aval numit Istru.
• Citește în manualul digital secțiunea „Izvoare
istorice“ a lecției. Ce informații ne
oferă Diodor din Sicilia despre viața cotidiană
a strămoșilor noștri? Ce asemănări
observi între descrierea sa și viața în satul
românesc de astăzi?
Discul de piatră, considerat calendar, și sanctuarul rotund de la Sarmizegetusa Regia,
capitala statului dac și ultima cetate cucerită de romani în cea de-a treia campanie
75
Burebista și Decebal
Războaiele daco-romane
Călătoria noastră prin lumea geto-dacă a ajuns în cele din urmă și
la două mari personalități, precum și la punctul cel mai înalt al istoriei
strămoșilor noștri îndepărtați.
Burebista (82-44 î.H.) a reușit să creeze o puternică uniune de triburi
și să-i aducă sub autoritatea sa nu doar pe geți și pe daci, ci și pe
celți, pe grecii din Dobrogea și alte seminții din vecinătatea Daciei. El
a devenit pentru scurtă vreme „cel dintâi și cel mai puternic rege din
Tracia“. În aceste condiții, conflictul cu Roma nu mai putea fi evitat,
dar moartea lui Cezar și a căpeteniei gete au amânat ostilitățile.
Un urmaș al său, Decebal, nu a ezitat să înfrunte Imperiul Roman,
aflat la apogeul puterii sale, cu prețul a trei războaie sângeroase. Înfrânți,
geto-dacii au ieșit din istorie, dar romanizarea, care n-a întârziat,
a marcat nașterea poporului român.
Dispariția lui Burebista a fărâmițat teritoriile stăpânite de el. La
sfârșitul secolului I d.H., în zona Transilvaniei și a Olteniei, s-a consolidat
un nou centru statal, avându-l în frunte pe regele Decebal. Așa
cum sunt prezentate evenimentele, rezultă că inițiativa războaielor cu
romanii a avut-o căpetenia dacă.
În timpul primului război, o victorie și o înfrângere s-au înscris în
dreptul lui Decebal, precum și o pace, pe care regele dac nu a întârziat
să o încalce.
După alți 10 ani, timp în care Imperiul a trecut sub conducerea lui
Traian, situația s-a schimbat mult în dezavantajul regelui dac. Noul
împărat se gândea nu doar la marile bogății ale viitoarei provincii, ci
și la avantajele strategice pe care i le-ar fi adus o frontieră stabilă pe
Dunăre și în vecinătatea Carpaților.
După două bătălii grele, la Tapae și la Adamclisi, ambele câștigate
de romani, soarta Daciei părea pecetluită. Traian a amânat campania
decisivă pentru a construi podul de la Drobeta. Înfruntarea a avut loc
la Sarmizegetusa (106 d.H.), Decebal s-a sinucis și Traian a încorporat
ținuturile care îi aparținuseră, în Transilvania, Oltenia și o parte a
Munteniei, unde va instala autoritățile unei noi provincii.
Geto-dacii au creat între
Carpați, Dunăre și Marea Neagră
o civilizație proprie. Au
constituit o putere care a reușit
să reziste vreme îndelungată
Imperiului Roman. Romanizarea
rapidă și profundă a populațiilor
autohtone a pus bazele
formării poporului român.
Am învățat că...
• Motivează ultima formulare din citatul de mai sus și, cu ajutorul
ei, stabilește trăsăturile poporului dac.
• Cum explici atitudinea lui Decebal față de romani? De ce i-a
provocat? De ce n-a respectat pacea? Dezbateți în grup acest
subiect. Alcătuiește un text de 5-10 rânduri despre viața lui
Decebal.
• Observă dacii din scena de mai
sus, de pe Columna lui Traian.
Ce asemănări remarci între
vestimentația lor și portul românesc
tradițional de azi?
• Identifică pe harta atașată
lecției din manualul digital
localitățile menționate în
text. Ce observi?
• Realizează, la alegere, fișa
unui personaj prezentat în
lecție, incluzând o imagine și
un scurt istoric. Adaugă fișa
la portofoliu.
Alungat din reședința sa, izgonit chiar din viață, [Decebal] nu și-a
pierdut speranța.
Pliniu cel Tânăr, Scrisori
76
Civilizația greacă Autoevaluare
A. Citește enunțurile de mai jos și notează în caiet, pentru fiecare dintre variante, A, dacă ești de părere că enunțul este
adevărat, și F, dacă tu crezi că enunțul este fals.
1. Pentru a cuceri Peninsula Italică, romanii i-au înfrânt pe cartaginezii conduși de Hannibal.
2. Unitățile mai mici ale unei legiuni romane se numeau cohorte.
3. Dacia a fost cucerită de romani după două confruntări între Traian și Decebal.
4. Apeductele erau construcții necesare pentru a extrage minereuri.
B. Corectează enunțurile pe care le-ai marcat mai sus cu F, astfel încât ele să devină adevărate.
C. Scrie pe caiet răspunsurile
corespunzătoare cerințelor de mai jos:
1. Orașele ce corespund punctelor
notate cu A, B, C. Notează
o afirmație cu conținut
istoric despre fiecare
dintre acestea.
2. Apele indicate cu săgețile
a, b.
3. Provinciile romane care se
aflau în regiunile i, ii, iii.
Asalt de idei (brainstorming)
Virtuțile care au definit societatea romană în epoca ei de strălucire, în Antichitate, s-au păstrat, fiind
transmise ca moștenire, în modul în care trăiesc și își organizează viața popoarele europene în zilele
noastre. Simplitatea, modestia, respectul, onoarea, cinstea, corectitudinea, datoria erau valori ce ghidau
atunci, ca și acum, viața socială. Alegeți câte una dintre valorile enumerate și căutați cât mai multe
exemple care să le ilustreze în timpurile noastre. Profesorul va nota pe tablă ideile; până nu se încheie
lista de exemple, nimeni nu discută cele notate. Când exercițiul este încheiat, selectați acele exemple
care definesc modul în care interacționați în clasă în fiecare zi și discutați-le.
Puteți repeta exercițiul pentru fiecare dintre valorile enumerate.
- 1. A. Cartagina, B. Roma, C. Con C. Peninsula Italică – Marea Mediterană; a traversa râurile – a aduce apa în orașe. B. 1. F, 2. A, 3. A, 4. F. Răspunsuri: A.
Discută cu profesorul tău pentru verificare. D. stantinopol. 2. a. Marea Neagră, b. Oceanul Atlantic. 3. i. Galia, ii. Spania, iii. Dacia.
A. 1. 5p. 2. 5p. 3. 5p. 4. 5p. (20p.) B. 2 x 5p. (10p.) C. 1. 3x5p. (15p.) 2. 2x5p. (10p.) 3. 3x5p. (15p.) D. (20p.) Punctaj:
Se acordă 3p. pentru fiecare valoare enumerată, 3p. pentru fiecare argumentare, 2p. pentru respectarea spațiului indicat.
Din oficiu: 10p. Totalul se împarte la 10 pentru a afla nota.
Dacă ai terminat, răsucește pagina, verifică răspunsurile și calculează-ți punctajul!
D. Una dintre virtuțile poporului roman era cinstea, ce se manifesta în forme diferite, în funcție de domeniul de activitate
al fiecăruia. Explică, în 6-8 rânduri, ce înseamnă astăzi cinstea pentru un elev. Enumeră trei situații în care un elev își
demonstrează cinstea.
77
Călătoria ta prin istorie continuă... La finalul acestui capitol, vei descrie secolele de frământare pe care
le-a cunoscut lumea, sub presiunea prăbușirii Imperiului Roman și a înlocuirii lui trecătoare cu dezordinea
barbară. Mai departe, vei explica cum, în noile condiții, nevoia de hrană, dar și cea de apărare au
impus o formă nouă de proprietate asupra pământului.
Vei compara consecințele acestei noi situații și vei analiza modul în care au apărut noi relații sociale,
bazate pe solidaritate și loialitate. În final, vei dezbate cum, în jurul anului 1000, slăbirea presiunii barbare,
sporirea numărului de locuitori și înmulțirea orașelor au creat premisele pentru un avânt tehnologic,
economic și artistic. Astfel, au fost puse bazele unei Renașteri care avea să schimbe treptat lumea.
Europa medievală
400 500 600 700 800 900 1000 1100 1200 1300 1400 1500
sec. VI–X: Formarea popoarelor europene sec. X–XIII: Apariția și consolidarea relațiilor
de vasalitate-suzeranitate
622: Apariția islamului
1054: Marea Schismă
1155: Prima universitate, la Bologna
1215: Marea Cartă a Libertăților
1099–1270: Epoca cruciadelor
1066: Cucerirea Angliei de către normanzi
800: Imperiul Carolingian
sec. XI–XIII: Urbanizarea
Europei Occidentale
Întemeierea statelor
românești
1337–1453: Războiul de
100 de Ani
Marea
Nordului
Oceanul
Atlantic
Marea
Mediterană
Marea
Baltică
Marea Adriatică
Marea
Egee
Marea
Neagră
REGATUL
ANGLOSAXON
Arabi
CALIFATUL
DE CORDOBA
IMPERIUL
BIZANTIN
REGATUL
FRANȚEI
CORSICA
SARDINIA
SICILIA
IMPERIUL
ROMANO-GERMAN
Roma
Constantinopol
CNEZATUL
KIEVULUI REGATUL
POLONIEI
REGATUL
UNGARIEI
ȚARATUL
BULGAR
Români
Europa în anul 1000
78
Europa medievală
Apariţia islamului.
Credinţa musulmană.
Expansiunea militară
Pentru a căuta rădăcinile islamului, călătoria noastră atinge pământurile
aride ale Peninsulei Arabiei. În acest ținut accidentat și muntos,
presărat ici-colo cu câteva oaze, populația majoritară era alcătuită din
păstori nomazi, dar și din locuitorii orașelor Mecca și Medina.
La Mecca, centru comercial și religios deopotrivă, s-a născut Mahomed.
Întemeietorul islamului, el a convertit la o nouă religie întreaga
Arabie. Orașul Mecca se afla la intersecția marilor drumuri de
caravane, care legau Mediterana de Oceanul Indian.
Populația orașului creștea foarte mult și în vremea marilor pelerinaje,
precum și datorită negustorilor și cămătarilor care soseau aici.
În interiorul sanctuarului Kaa'ba, este depusă Piatra Sfântă, o relicvă
divinizată de toți arabii, încă înainte de zorii islamului, a cărei origine
se presupune că ar fi în Grădina Raiului.
Allah este unul singur. Nu există niciun zeu în afară de Allah. Scopul
lui este de a uni toți oamenii într-un singur popor. (Coranul)
Mahomed s-a născut între
anii 570 și 580. Până spre 40 de
ani, viața lui este puțin cunoscută.
La acea vârstă, viitorului
profet i s-ar fi arătat Dumnezeu,
care i-ar fi încredințat mesajul
unei noi credințe. Predicarea
acestei religii i-a nemulțumit
pe locuitorii Meccăi. Mahomed
s-a retras în exilul de la Medina
(Hegira), unde a pus bazele legii
musulmane (charia) în 622 d.H.,
inspirată de Coran (cartea revelațiilor
profetului), precum și
ale statului islamic. În următorii
10 ani a reușit să convertească
întreaga Arabie și să deschidă
porțile unei mari expansiuni.
• În ce an se află astăzi, conform
calendarului lor, musulmanii?
• Citește fragmentul alăturat
din Coran. Comentează-l
apoi, referindu-te la realitățile
actuale.
Pagină din Coran, cartea revelațiilor
profetului Mahomed
Ierusalim
INDIA
Oceanul Indian
Marea Mediterană
Medina
Mecca
Cairo
Damasc
Bagdad
Roma
Cordoba
Constantinopol
Nil
Dunărea
Tigru
Eufrat
Indus
IMPERIUL
CAROLINGIAN
MARELE CALIFAT ARAB
IMPERIUL
BIZANTIN
Aachen
Marea Neagră
Marea
Caspică
Succesorii profetului, califii, au reunit în exercitarea funcțiilor lor
prerogativele unui lider religios și pe acelea ale unui șef de stat. Cuceririle
care au urmat au însemnat în primul rând o extindere a noii
credințe musulmane la proporții universale.
Imperiul constituit în secolul care a urmat morții lui Mahomed a
cuprins o vastă arie teritorială. Aceasta se întindea din Asia Centrală,
nordul Africii și până în Spania. Centrele de putere ale acestei noi stăpâniri
aveau să se mute, pe rând, de la Medina la Damasc, în Siria, iar
de acolo, mai târziu, la Bagdad, în Irak, și chiar la Cordoba, în Spania.
Rapiditatea cu care s-a extins pe harta lumii această nouă forță politică
i-a surprins pe contemporani. Succesele militare ale noii puteri
se datorează fanatismului religios, dar și slăbiciunii celor pe care i-au
supus, de multe ori, pe cale pașnică.
79
Expansiunea culturală a islamului
De pe urma unei case ai cât să nu mori de foame,
De pe urma palmierului, cât să-ți fie destul
Dar un adevărat izvor de câștig ai
doar în semănături și în creșterea vitelor.
Din operele lui Al Gahih
Doar munca și credința îl scapă
Pe cel ce vremurile îl sufocă.
Nu-i șiretlic să alunge boala de moarte
Și să-i schimbe locul.
Abu-al-Atahya, primul poet–filozof arab
Marile orașe ale islamului au cunoscut în secolele VII-IX o înflorire
remarcabilă. Prosperitatea lor s-a asociat cu un înalt nivel de civilizație.
Opera culturală arabă a fost puternic influențată de modelele
grecești și asiatice, deoarece statul se afla în vecinătatea Imperiului
Roman de Răsărit și a celui Iranian.
Din dorința de a interpreta Coranul, cărturarii arabi au pus în circulație
un mare număr de opere ale Antichității clasice. Prin Spania,
le-au adus și în Occident, aflat pe atunci într-o perioadă de declin și întuneric.
Este vremea în care islamul a prins avânt, construindu-se mari
moschei la Damasc și la Cordoba, decorate cu splendide arabescuri.
Cel mai vechi monument arab rămâne, însă, Domul Stâncii din Ierusalim,
construit pe locul Templului lui Solomon. Acolo, în interior,
se află piatra pe care Avraam și-ar fi sacrificat fiul și locul unde Mahomed
și-ar fi început călătoria spre Cer. Capodoperelor arhitectonice
li se adaugă și importante opere științifice și literare. Personalitățile
cel mai des invocate sunt medicul și filozoful Avicenna, care a trăit
în Iranul musulman între 980 și 1037, și medicul, juristul și filozoful
Averroes, care a lucrat la Cordoba și în nordul Africii (1126–1198).
În spațiul european este foarte cunoscut ciclul de povestiri O mie
și una de nopți, de inspirație indiană și persană, și catrenele lui Omar
Khayam (1048-1131), și acestea de inspirație persană. Primele cuprind
minunatele povești ale Șeherezadei, precum cele despre Aladin
și Ali Baba, cu ajutorul cărora fata l-a impresionat pe regele persan
și în felul acesta și-a salvat viața. Omar Khayam a fost cunoscut în
timpul vieții ca matematician, astronom și filozof. Renumele pentru
posteritate i l-au asigurat, însă, cele 178 de catrene, numite Rubayate,
care s-au bucurat de o largă circulație până în zilele noastre. Aici savantul
se arată a fi un om liber, însă frământat de conștientizarea neputinței
omului care se luptă cu un destin zdrobitor.
Arabescuri aflate în palatul
Alhambra din Granada, unul
dintre cele mai importante monumente
de arhitectură islamică.
Acesta și Marea Moschee
din Cordoba sunt cele mai grăitoare
dovezi ale prezenței musulmane
în Spania.
În Peninsula Arabia, într-un ținut arid și
muntos, Mahomed a pus bazele religiei islamice.
Într-un timp relativ scurt, islamul și-a câștigat un
număr impresionant de adepți. Statul fondat de
Mahomed, un Califat, cu o putere atât religioasă,
cât și militară, a cucerit apoi vaste teritorii în Africa,
Asia și chiar în Europa. Civilizația islamică are
și meritul de a fi adus în Europa Occidentală capodoperele
culturii grecești și latine.
Am învățat că... • Citește câteva povești din seria O mie și una
de nopți și realizează o scurtă prezentare despre
viața de zi cu zi a oamenilor din Orient,
adunând informațiile pe parcursul lecturii.
• Realizează un afiș despre una dintre capodoperele
arhitecturii arabe menționate în lecție.
Adaugă pe acesta o hartă pe care să marchezi
poziția ei geografică, fotografii, informații
despre construcție.
• Identifică, folosind harta, zonele geografice
care au făcut parte din statul arab.
• Identifică valorile esențiale
ale vieții ce reies din textele
de mai jos. Alcătuiește un
scurt comentariu explicativ
pentru fiecare.
80
Europa medievală
Formarea popoarelor europene
Formarea popoarelor europene a fost înlesnită de amplele mișcări
migratoare care au dominat istoria continentului nostru în mileniul
I d.H. Motivele rămân încă necunoscute. Ar putea fi vorba despre:
• o schimbare climatică, care a redus capacitatea populațiilor de a
găsi hrană suficientă într-un singur loc;
• slăbirea puterii Imperiului Roman;
• mișcarea înainte a unora, urmată de dislocarea tuturor celorlalte.
Sunt acceptate următoarele mari valuri migratoare, deosebite cronologic:
germanii, care presaseră Imperiul încă înainte de Hristos și
slavii. Lor li se pot adăuga populațiile venite din zonele îndepărtate
ale Asiei, precum hunii lui Attila (sec. V d.H.) și turcii. În secolul al
XIII-lea au sosit în Europa mongolii.
Din rândul germanilor se remarcă goții și, apoi, francii, care s-au
instalat în Gallia romană. Din secolul al VII-lea intră în scenă slavii,
porniți din Răsăritul Europei. Se vor extinde spre vest și, de acolo, la
nord de Dunăre și în Balcani. Lor li s-au alăturat vikingii, de origine
germanică, care în secolul al VIII-lea au invadat Insula Britanică și
Franța. Ulterior, ungurii (rude cu finlandezii de azi, dar și cu turcii
din stepele asiatice) s-au așezat în bazinul dunărean.
La sfârșitul primului mileniu creștin, nou-veniții se amestecaseră
deja cu localnicii. Se nășteau astfel popoarele europene de azi, care își
marcau existența prin apariția unor noi state, cu alte frontiere decât
cele cunoscute în Antichitate. Lumea fusese dominată de marile civilizații
mediteraneene, cea greacă și cea latină, opuse Nordului barbar.
În Evul Mediu se afirmă Vestul latin și, cu o puternică amprentă
germanică, și Estul, Imperiul răsăritean grec, cu o componentă slavă
foarte importantă.
Stabilirea tuturor acestor
populații, de regulă la marginile
vechiului Imperiu Roman,
a dat naștere treptat actualelor
popoare ale Europei. Astăzi se
deosebesc trei mari grupuri,
după felul limbilor vorbite:
• Latinofonii, din care fac parte
francezii, spaniolii, portughezii,
italienii și românii.
• Slavii se împart, în funcție
de teritoriul pe care s-au stabilit,
în apuseni (polonezi,
cehi, slovaci), răsăriteni (ruși,
ucrainieni, bieloruși) și sudici
(sârbi și croați).
• Germanicii, din care fac parte
germanii și englezii.
Marea Mediterană
Oceanul Atlantic
Marea
Nordului SLAVI
ANGLOSAXONI
FRANCI
Francezi
Români
Englezi
Slovaci
Sârbi
Cehi
Croați
Polonezi
Italieni
Spanioli
Marea Neagră
Marea
Caspică
Ruși
Bieloruși
Ucrainieni
Germani
Portughezi
VANDALI
HUNI
Unguri
I. Sicilia
I. Creta
I. Sardinia
I-le Baleare
I. Corsica
ASIA MICĂ
Valurile de migratori care au invadat
Europa au trecut și pe teritoriul de azi
al țării noastre. Tezaurul descoperit la
Pietroasele în 1837 aparține, probabil,
unei căpetenii germanice.
• Ce utilizare crezi că aveau
obiectele de mai sus?
• Documentează-te și identifică
alte tezaure celebre descoperite
pe teritoriul țării
noastre.
• Localizează pe hartă populațiile menționate în text.
81
Etnogeneza românească
Împrejurările istorice în care s-a format poporul român au fost
greu de deslușit. S-a spus la un moment dat că au reprezentat un miracol,
o minune și o enigmă – un secret de nepătruns. Motivele acestor
afirmații se leagă de situația specială în care s-au aflat teritoriile
vechii Dacii și locuitorii lor, după ce au fost părăsite de romani.
Șase secole de istorie a locuitorilor de la nord de Dunăre sunt puțin
consemnate în izvoarele scrise din vremurile respective. Primele
texte păstrate în limba română datează abia din secolul al XVI-lea.
Cercetările arheologice, cu deosebire cele din ultimii 50 de ani,
atestă o viețuire neîntreruptă în acest spațiu. Aceasta confirmă existența
unei populații autohtone, alături de mărturii care atestă prezența
succesivă a mai multor valuri migratoare.
În bună măsură creștină, populația și-a păstrat apartenența la romanitate.
Este acceptat, astfel, faptul că formarea poporului român a
fost urmarea directă a cuceririi Daciei de către Traian și a romanizării
populațiilor aflate între Carpați, Dunăre și mare. Acest proces complex
a început înaintea conflictelor din secolele I-II d.H. și a continuat în tot
spațiul românesc, chiar și după ce s-au retras romanii (sec. III d.H.).
Așezarea slavilor în Balcani a separat populațiile autohtone de la
nord de Dunăre de romanitatea răsăriteană. A izolat astfel, în această
regiune, o insulă de latinitate, din care se va forma, în secolele VIII-X,
poporul român.
Dovadă incontestabilă a continuității daco-romane și a străvechii
autohtonii este faptul că 60% din cuvintele vocabularului de bază al
limbii române sunt de origine latină. Ele acoperă sfera categoriilor
esențiale ale vieții, iar terminologia creștină este și ea majoritar latină.
În țara Ultrasilvană, [...] stăpânirea o ținea un oarecare blac Gelu.
[…] Locuitorii acelui pământ sunt [...] Blasi și Sclaui, [...] nu au alte
arme, nici arcuri și săgeți, și ducele lor, Gelu, [...] are multe de îndurat
de la cumani și pecenegi.
Cronica notarului Anonymus
• Localizează pe hartă Carpații, Dunărea și Marea Neagră și identifică
spațiul istoric locuit de români.
• Explică, folosind argumente întâlnite în anul anterior de studiu,
procesul de formare a poporului român.
• Cum motivezi persistența creștinismului la nord de Dunăre
până în zorii mileniului doi, având în vedere că pe atunci nu
exista o ierarhie bisericească?
• Ce populații menționează Anonymus în Transilvania? Ce origini
are voievodul Gelu? Cu cine conviețuiesc românii? Ce populații
au sosit aici?
La începutul mileniului
al II-lea, constituirea unor state
pe ruinele vechiului Imperiu
Roman atesta încheierea procesului
de formare a unor noi
popoare europene. Printre acestea
s-a aflat și poporul român,
format între secolele VIII-X,
printr-o sinteză etnică și lingvistică,
fundamental latină, dar
și cu participare slavă.
Mențiunea voievodului vlah
Gelu, în Cronica notarului
Anonymus, marchează actul de
naștere, în sursele scrise, al poporului
român.
Am învățat că...
În absența unei organizări
statale și a unei ierarhii religioase
funcționale, mărturiile
materiale sunt singurele dovezi
ale prezenței și persistenței religiei
creștine la nord de Dunăre
și în dreapta fluviului. Printre
acestea se numără și Donariul
descoperit la Biertan, lângă Sibiu,
care include o inscripție în
limba latină pe un candelabru,
care nu s-a păstrat.
• Ce demonstrează existența,
în Transilvania, a unei inscripții
în limba latină, datată
în secolului al IV-lea?
82
Europa medievală
Europa creștină în mileniul I
În jurul anului 1000, alcătuirea politică și religioasă a Europei se
modificase radical. Până la jumătatea mileniului, partea sudică și
cea apuseană a continentului fuseseră dominate de o singură putere.
După domnia lui Constantin cel Mare (306-337), o singură religie era
preponderentă: creștinismul.
Evenimentul din anul 476 a distrus vechea unitate a lumii și a trasat
o frontieră prezentă și azi între Vestul și Estul continentului. Imperiul
Roman și-a asigurat supraviețuirea, păstrându-și a doua capitală,
Constantinopolul, și teritoriile sale răsăritene. A devenit treptat
o monarhie autoritară creștină. În părțile apusene, pe ruinele vechilor
stăpâniri romane, s-au constituit mai multe regate germanice (barbare).
Instalate în mijlocul unor populații romanizate și creștine, aceste
noi formațiuni au preluat instituțiile vechiului stat, și, implicit, religia
sa predominantă. Convertirea la creștinism s-a făcut, de regulă, de
sus în jos, regele fiind primul care a primit noua credință.
În secolele care au urmat sinodului întemeietor de la Niceea
(325 d.H.), creștinismul s-a organizat în mai multe episcopii. Deținătorii
funcțiilor de conducere au fost multă vreme egali în prerogative
și importanță.
Situația s-a schimbat în timp, iar în sânul creștinătății a apărut un
conflict. Cauza sa au fost pretențiile de întâietate ale Episcopului de
Roma și ale Patriarhului de Constantinopol. În 1054, cele două Biserici
creștine s-au despărțit. Una și-a atribuit calitatea catolică (universală),
iar cealaltă pe cea ortodoxă (a dreptei credințe), pentru că se
considera întru totul conformă cu litera și spiritul Bibliei.
Istoria Imperiului Răsăritean (Bizantin) a continuat încă un mileniu
(476-1453). În acest răstimp, statul a cunoscut epoci de strălucite
victorii militare în vremea împăraților Justinian (sec. VI) și Vasile
al II-lea Macedoneanul (sec. XI).
De cele mai multe ori, a fost, însă, obligat să se apere, reușind cu
greu și cu multe sacrificii să-și păstreze teritoriile și capitala. Această
pendulare permanentă între gloria izbânzilor și umilința înfrângerilor
a dat curții imperiale bizantine o trăsătură specifică.
Biserica Răsăriteană era subordonată puterii împăratului, spre
deosebire de cea Apuseană, unde Papa a profitat de slăbiciunea noilor
state și și-a impus autoritatea.
Bizanțul se afla la răscrucea marilor drumuri comerciale care legau
Asia de Europa. Din acest motiv, a cunoscut lungi epoci de prosperitate,
în cursul cărora a înflorit o civilizație remarcabilă.
Arhitectura religioasă a strălucit prin capodopere precum biserica
Sfânta Sofia din Constantinopol, ridicată în secolul al VI-lea, în
vremea lui Justinian.
Bazilica San Vitale din Ravenna.
Monument reprezentativ al arhitecturii
și artei bizantine din Europa
Occidentală (sec. VI)
• Ce asemănări observi între
bazilica din Ravenna și o
moschee?
Imperiul Bizantin
Francii, sub conducerea lui
Clovis, au jefuit o episcopie la
Soissons. Printre obiectele cele
mai de preț era și un frumos
vas, pe care regele ar fi dorit să-l
restituie episcopului. Un soldat
l-a distrus. După un an, Clovis
l-a ucis, aducându-i aminte de
gestul său cu vasul.
83
Călătoria noastră în timp și în spațiu continuă în prima jumătate
a mileniului I, pe teritoriul Franței de azi. În vecinătate se așezase,
încă din timpuri îndepărtate, o populaţie germanică - francii. Războinici
încercați, erau cunoscuți pentru îndrăzneala și curajul lor. Ei
au știut să se pună în slujba Imperiului Roman de Apus, în ultimii
săi ani, și au înaintat astfel, încet, dar sigur, în nordul Galiei romane.
Francii erau conduși de căpetenii ridicate din elita militară. În jurul
anului 480, „regele“ lor devenise Clovis. În timpul domniei sale
de 30 de ani, a dat Franței de mai târziu cea mai mare parte a teritoriului
său. În 496, Clovis s-a botezat creștin în biserica din Reims și
a fost urmat de toți războinicii săi. Gestul regelui franc îl apropia de
vechea aristocrație galo-romană și făcea din biserica creștină o mare
proprietară de pământuri. Urmașii lui, Merovingienii, au acționat
fie sporind moștenirea străbunului, fie fărâmițând-o. În cele din
urmă, au cedat puterea unor funcționari regali, majordomii, care
aveau să pună bazele unei noi dinastii. Carol, descendentul primului
rege din această familie, a reușit să înfăptuiască cel dintâi imperiu
creștin în Occident.
Cuceririle sale au fost însoțite de o stăruitoare acțiune de convertire
la creștinism a populațiilor supuse. Pentru aceasta, în anul
800, el a fost încoronat împărat de Papă, la Roma. Astfel, Biserica se
asocia cu noua putere, legitimată și prin voința lui Dumnezeu.
Deși nu știa să citească și să scrie, Carol a adunat în timpul vieții
o mulțime de cunoștințe diverse și avea un mare respect pentru
oamenii învățați. După moartea sa, partea apuseană a Imperiului
a devenit mai târziu Franța. Din ce a rămas, s-a constituit după un
secol și jumătate Imperiul Romano-German.
Creştinarea francilor. Carol cel Mare
Saxonia
Bretania
Marca
Spaniei
Bavaria
Lombardia Burgundia
Roma
Aachen
arabi
arabi
Marea Mediterană
IMPERIUL CAROLINGIAN
Aquitania
În jurul anului 1000, Biserica creștină s-a despărțit,
catolicii urmându-l pe Papă, iar ortodocșii,
pe patriarhul de la Constantinopol. Imperiul carolingian
a refăcut, pentru o scurtă perioadă, unitatea
lumii romane în Europa Occidentală.
Imperiul Bizantin a supraviețuit până la jumătatea
secolului al XV-lea, lăsând amintirea unei civilizații
înfloritoare.
Am învățat că...
Monedă de argint, folosită în tot
Imperiul Carolingian, reprezentându-l
pe împărat. Subdiviziunea sa era
obolul.
• Cum explici gestul lui Clovis de la Soissons?
• Caută pe harta coloniilor grecești de la Marea
Neagră numele așezării care se afla pe malul
Bosforului. Ce observi?
• Ce importanță crezi că a avut pentru Imperiu
baterea unei monede unice, dinarul carolingian?
Identifică asemănări între moneda carolingiană
și actuala monedă unică europeană.
• Dacă imperiul lui Carol cel Mare ar fi refăcut
astăzi, ce state europene ar cuprinde granițele
sale?
[...] un arbore de aramă, dar aurit, era așezat în fața tronului împăratului [bizantin], pe ramurile sale
fiind așezate păsări de aramă aurită. Tronul împărătesc era în așa fel alcătuit, încât ți se părea la început
neînsemnat, apoi tot mai mult și deodată ți se părea măreț. Niște lei auriți, lovind pământul cu coada,
scoteau un răget din gura deschisă, în vreme ce limbile lor se mișcau.
Liutprand de Cremona, Relație despre misiunea la Constantinopol
84
Europa medievală
Viaţa cotidiană în Evul Mediu
Vreme de secole, lumea medievală a funcționat după reguli impuse de o conviețuire străveche. Oamenii
acelor vremuri duceau o viață grea, fiind loviți de epidemii, de foamete, de ravagiile războaielor și amenințați
de catastrofe naturale. Totodată, erau lipsiți și de lumina spirituală oferită de cărți – se hrăneau cu noțiuni
religioase amestecate cu credințe păgâne.
În ciuda acestor condiții grele, toți s-au bucurat de viață, așa cum o puteau trăi. Totodată, se temeau de
moarte, creștinii păstrând speranța într-o lume mai bună, „dincolo“. Tocmai această credință este cea care
ne apropie de oamenii acelor timpuri și ne ajută să-i înțelegem.
Femeile au jucat un rol important
și în Evul Mediu. Au
condus regate – uneori singure,
alteori împreună cu soții lor – și
au scris cărți. În lumea diversă
a orașului medieval, s-au bucurat
de o oarecare independență,
conducând chiar afaceri importante.
Femeile muncitoare țeseau
lâna, lucrau în industria de prelucrare
a pielii sau chiar în metalurgie;
ele își găseau loc și în
practicarea disciplinelor științifice,
inclusiv a medicinei.
Familia
În mileniul al doilea, implicarea din ce în ce mai puternică a Bisericii
în viața societății are drept consecință și reglementarea căsătoriei
creștine. Consimțământul ambelor părți devine obligatoriu. Căsătoria
trebuia să fie unică și de nedesfăcut, asemenea legăturii dintre
Iisus și Biserică.
Dintr-un mare număr de nou-născuți într-o familie, puțini supraviețuiau
până la vârsta adultă. La botez, copiii primeau un singur
nume, care îi însoțea toată viața. Acestuia i se putea adăuga un supranume,
de regulă o poreclă legată de numele meșteșugului specific
familiei sau de cel al localității de proveniență.
Educația copiilor depindea de mediul în care se născuseră. De la
7 ani, orășenii urmau școala primară. Din vremea lui Carol cel Mare
și până în secolul al XII-lea, instruirea copiilor s-a diversificat. Biserica
a deschis școli mănăstirești și altele, superioare (episcopale). În
orașe au fost înființate primele universități (cea dintâi, la Bologna,
sec. XII). Nobilii se ocupau și de instrucția militară a fiilor.
Educația fetelor era orientată mai curând spre latura practică a
vieții. La țară predominau activitățile destinate agriculturii și conducerii
gospodăriei. În familiile nobile, educația cuprindea lecturile
literare, arta broderiei, dansul și chiar participarea la vânătoare, distracția
preferată a celor bogați.
Desemnând tații, căsătoria
susține o altă filiație în afara celei
materne, singura evidentă. Ea
distinge astfel între toate uniunile
legale și atribuie copiilor care
se nasc înăuntrul lor statutul de
moștenitori, adică pe acela care
le permite să transmită de la
străbunii lor un nume și toate
drepturile. Căsătoria așezată pe
relații de paternitate fondează
societatea în întregul ei. Ea este
cheia de boltă a edificiului social.
Georges Duby,
Cavalerul, femeia și preotul
Culesul strugurilor la castelul Saumur
(Anjou). Nobilul și țăranul – două
înfățișări distincte ale lumii medievale
Lecție de geometrie susținută
de o profesoară
85
[Mireasa] poartă în jurul capului
un mic voal prins într-un
cerc de aur; pe spate și-a aruncat
o haină a cărei agrafă este un topaz.
[...] el și-a pus, ca și ea, un
cerc de aur în jurul tâmplelor.
În pragul bisericii stă episcopul,
îmbrăcat și împodobit [...]. El
binecuvântează inelul [...]. „Să
trăiți împreună întru Domnul.“
[...] „Soră, [...] prin acest inel mă
căsătoresc cu tine.“ [...] „Sire, zice
ea, îți sunt sortită ție, la bine și
la rău.“
Text medieval din sec. XIII
[...] acest așezământ nu este nici bun, nici suficient,
nici profitabil copiilor din aceste școli. [...]
de sărbătoarea Sfântului Nicolae, [profesorul] i-a
lăsat pe copii să se joace, pentru suma de 12 denari.
[...] Vă cerem să-l desemnați pe Guillaume
Chanu, cleric, care ne place mult, pentru că e de la
noi de-acasă și pentru că suntem siguri că va face
școală în profitul copiilor.
Plângerea părinților unor elevi, 4 aprilie 1336
Alimentația
Diferențele de avere deosebeau în mod semnificativ masa țăranului
de cea a nobilului. Cei dintâi se hrăneau mai ales cu cereale, dar
și cu legume, de la varză și mazăre la ceapă. Consumul de carne era
ocazional (porcul, mai cu seamă de Crăciun, iar găina, din când în
când, în oala de supă, duminica). Condimentele și plantele aromatice
completau bucătăria, ale cărei meniuri erau puțin diversificate.
Nobilii puneau pe masă carne, vânat cu deosebire, dar și pește
și păsări din ogradă. Salatele și celelalte garnituri însoțeau friptura,
iar desertul se prepara cu miere și cu pastă de fructe. Legumele și
fructele proaspete nu erau consumate ca atare.
Sărbătorile
Înclinația spre petrecere și relaxare a fost la fel de puternică și în
Evul Mediu, ca în toate celelalte epoci. Sărbătorile religioase, marile
momente agrare (semănat, cules) sau cele petrecute în familie (nuntă,
botez, onomastici) erau ocaziile cele mai potrivite.
Nobilii preferau turnirul și vânătoarea. Turnirul reprezenta o înfruntare
între două echipe de cavaleri sau între doi concurenți. Îmbrăcați
în armuri grele, foloseau ca arme de atac lancea și spada.
Orașul, un spațiu al libertății, îngăduia locuitorilor săi să se distreze.
Cu prilejul marilor petreceri populare ale carnavalului, tinerii cântau și
dansau, se lăsau în voia plăcerilor sau se distrau privind bufonii.
Sărbătorile și petrecerile exprimau dragostea de viață într-o lume
controlată de autorități necruțătoare. Oamenii trăiau la limita mijloacelor
de existență și se temeau, firesc, de moarte.
Diferențele sociale între nobilimea deținătoare de proprietăți
și țărani au fost copleșitoare în Evul Mediu. Foametea era aproape
permanentă în familiile țăranilor, în vreme ce masa celor bogați era
îmbelșugată. Copiii de nobili aveau privilegiul de a merge la școală,
în vreme ce la sate analfabetismul era aproape general. Însă bucuria
de a trăi o împărtășeau cu toții, prin sărbători specifice, atât nobilii,
cât și țăranii și orășenii. La fel și teama de moarte.
Am învățat că...
• Identifică personajele care participă la banchet:
mirele, mireasa, invitații, servitorii. Compară tabloul
cu nunțile tradiționale de azi. Ce observi?
• Privește imaginea cu turnirul din manualul digital
și descrie echipamentul participanților la
turnir. Ce rol au personajele prezente în partea
de sus a imaginii?
• Citește fragmentul de mai sus și identifică elementele
păstrate până azi în ceremonialul de
căsătorie.
• Citește textul de mai sus și
compară situația din școala
medievală cu cea din
școala de azi.
• Organizați în clasă o dezbatere
în care o echipă să
susțină opinia copiilor și
cealaltă pe cea a părinților.
86
Europa medievală
Viaţa cotidiană în Evul Mediu
Satul pare a fi o așezare veche de când lumea.
În realitate, s-a constatat că în Evul Mediu, după o
lungă perioadă de destrămare, oamenii s-au adunat
greu, preferând să trăiască în grupuri familiale răspândite
ici-colo. În acei ani, ei lucrau pământul și
se mulțumeau cu ce puteau obține doar prin truda
proprie.
Abia în vremea Imperiului Carolingian, mai ales
în secolele X-XI, satele au început să se aglomereze.
Seniorii (nobilii) erau interesați să aducă pe proprietățile
lor forța de muncă necesară pentru a le valorifica.
Astfel, lumea rurală s-a constituit atât din
cei care o stăpâneau și o organizau, cât și din ceilalți,
care erau siliți să muncească în folosul stăpânilor.
Nobilul impunea și legea, pe care însă avea datoria să
n-o aplice în mod abuziv. Cei care lucrau pentru el se
aflau și sub protecția sa.
Ritmul vieții cotidiene la sat era dat de succesiunea
muncilor agricole. Ele coincideau cu mersul
anotimpurilor. Suprafețele arabile s-au extins prin
defrișări, sporind producția de alimente. Hrana era,
însă, tot insuficientă, în condițiile creșterii rapide a
populației.
Casele erau făcute din lemn sau chirpici, fără
fundație. Aveau o singură încăpere și mobilierul redus
la strictul necesar, câteva bănci de lemn și scaune,
o masă și, în cazuri fericite, un pat. De multe ori,
o saltea de paie așezată pe jos era suficientă. Într-un
colț era lada de zestre, unde se așezau sarea (fără de
care nu s-ar fi putut găti hrana zilnică) și pâinea. În
curtea țărănească erau și câteva anexe, precum și
un atelier unde se pregăteau bunuri casnice: țesăturile
din care se făceau haine, uneltele agricole sau
vasele din bucătărie.
Obligațiile țăranilor pe domeniul seniorului:
Trebuie să cosească fânul [...] și să-l așeze în
mijlocul câmpurilor. [...] Dacă pământurile lor
sunt supuse dijmei, nu vor duce deja snopii; se vor
duce să cheme pe zeciuitor, pe care îl aduc cu mare
durere. Dacă țăranul greșeste socoteala, zeciuitorul
îl face de rușine și ia o mare amendă [...]. După
aceea, partea seniorului [...] merge la hambarul
zeciuielii. [...] Să plătească censul [...]. După aceasta
datorează robota. [...] Trebuie să semene și să
grăpeze fiecare câte un acru în partea sa. [...] După
care sunt supuși monopolului cuptorului, care este
cel mai rău. Când femeia țăranului se duce aici
[...], deși plătește și coptura sa, și plăcinta, și turta
cu usturoi, [...] brutarul se strâmbă și jură [...] pe
Dumnezeu că acel cuptor va fi prost încins și pâine
bună nu va mânca, totul va fi crud și rău făcut.
Estout du Bois,
despre obligațiile țăranilor din Verson
• Ce obligații au țăranii de pe domeniul feudal?
Folosește dicționarul de la sfârșitul manualului
și explică termenii cens și robotă.
• Identifică pe schema domeniului feudal din pagina
următoare unde se desfășoară momentele
menționate în Calendarul muncilor agricole.
Calendarul muncilor agricole
Ianuarie, februarie: țăranul se odihnește.
Martie: fertilizează solul.
Aprilie: toaletează arborii și vița-de-vie, scoate
animalele la păscut.
Mai: ultimele momente de odihnă înaintea muncilor
grele; se tund oile.
Iunie: pe solul lăsat în pârloagă, familia țărănească
lucrează cu un plug simplu, tras de doi boi mici.
Iulie: se plivesc buruienile.
August: secerișul.
Septembrie: se culeg fructele; însămânțările de
toamnă.
Octombrie: culesul viei și făcutul vinului.
Noiembrie: pregătirea pentru anotimpul rece.
Decembrie: sărbătorirea Nașterii lui Iisus Hristos.
• Citește calendarul
de mai jos și identifică
momentul reprezentat
imaginea
alăturată. Realizează
un calendar al țăranului
de azi și compară-l
cu cel medieval.
Ce observi?
Aşezările, proprietatea, dependenţa
87
După secolul al X-lea, seniorii și-au ridicat reședințe.
Sedii ale puterii și fortificații erau construite
ca să-i apere de eventuale atacuri, toate laolaltă alcătuind
castelul medieval.
La început, castelul a fost ridicat din lemn și din
pământ bătătorit, apoi din piatră. Acesta ocupa o
poziție înaltă, care îi permitea să domine o suprafață
apreciabilă. Turnul principal avea destinația de
scaun de judecată și de loc de întâlnire cu vasalii.
La etajul superior erau locuințele familiei, iar la
parter se stocau diverse bunuri. În curtea castelului
se puteau afla o capelă, depozite, ateliere, locuințe
ale servitorilor și grajduri. Inițial, confortul castelanilor
a fost minim. Sălile foarte înalte nu se încălzeau
niciodată suficient și erau sărăcăcios mobilate.
Ferestrele strâmte lăsau greu să pătrundă lumina,
interioarele fiind mereu mohorâte și amenințătoare.
În timp, apartamentele senioriale au câștigat în
confort, acoperindu-se cu tapiserii și mobilier.
Secole de-a rândul, aceste construcții masive au
sugerat imaginea unei forțe atât de copleșitoare, încât
supunerea necondiționată era obligatorie.
În Evul Mediu, ca și în lumea antică, au funcționat două tipuri de așezări: satul și orașul.
Satul a continuat să fie populat de producători liberi și aserviți, a căror activitate se desfășura
preponderent în domeniul agrar (cultivatori de cereale și crescători de animale). Proprietatea
era deținută de nobili, în regimul vasalității feudale. La rândul lor, nobilii luau sub protecția lor
țărani și le încredințau loturi în folosință, primind în schimb produse și prestații în muncă sau
Am învățat că...
bani.
În Evul Mediu, monarhii și au
apropiat nobilii, încredințându-le
mari suprafețe de pământ,
domeniile feudale. Deveniți astfel
vasalii regelui, dețineau domeniul,
cu condiția să-i fie credincioși
conducătorului și să-l
ajute în situații de conflict. Valorificarea
suprafețelor dobândite
se făcea cu forța de muncă a țăranilor,
lipsiți de pământ și obligați
să lucreze pentru nobili.
Se constituiau astfel două
categorii de suprafețe: rezerva
feudală și loturile țăranilor dependenți.
Rezerva încorpora
terenurile de cultură, pășunile,
iazurile și castelul. Se adăugau
moara și cuptorul de pâine,
aparținând exclusiv seniorului.
Tot ce se realiza pe rezervă aparținea
stăpânului locului.
Țăranii fără pământ primeau
loturi în folosință, atât cât putea
lucra fiecare împreună cu familia.
Pentru acestea, ei datorau
nobilului și bisericii zeciuiala,
iar celui dintâi și censul.
Domeniul feudal
LOTURILE
ȚĂRANILOR
PĂDUREA
(rezervă feudală)
Teascul –
aparține seniorului
SAT
Donjon
CASTEL
Pod cu trecere taxată
Moara – aparține seniorului
Cuptorul –
aparține seniorului
LOTURILE DIN
REZERVA
FEUDALĂ
• Identifică pe schema de mai sus elemente care compun un domeniu
feudal. Reconstituie-l cu ajutorul unei machete.
• Cum explici drepturile seniorului (exprimate prin taxe) asupra
tuturor utilităților de pe domeniu?
88
Europa medievală
Viaţa cotidiană în Evul Mediu
Economia şi tehnologia
Încheierea epocii marilor migrații a coincis în Occidentul European
cu o perioadă de avânt economic. A avut de câștigat agricultura,
a renăscut viața urbană și s-au intensificat relațiile de schimb. Tot
atunci s-au înregistrat mari progrese tehnologice. În multe ramuri
economice au fost utilizate noi mijloace, îmbunătățindu-le pe cele
vechi, sau inventând altele noi.
Creșterea numărului de locuitori a determinat creșterea suprafețelor
arabile, prin asanări, îndiguiri și defrișări. Noile nevoi de hrană au
pus în mișcare întreaga societate și, pe măsura expansiunii teritoriale,
au apărut așezări noi.
Pe lângă cultura cerealelor, s-au dezvoltat și viticultura, legumicultura
și creșterea animalelor. Aceste activități au satisfăcut și nevoile
alimentare ale orașelor aflate în preajmă.
Dezvoltarea agriculturii are loc odată cu o îmbunătățire a uneltelor
și a procedeelor de cultură agrară. Istoricii au vorbit despre o nouă
„epocă a fierului“, judecând după numărul mare de unelte metalice
produse și folosite atât în mediul rural, cât și în orașe.
Energia eoliană, dar și căderile de ape au început să fie utilizate
pentru a eficientiza lucrările, iar morile de vânt și cele de apă erau
folosite pretutindeni unde clima și relieful permiteau.
Potcoava, tot mai răspândită, precum și un nou mod de înhămare
și înjugare a animalelor (pe grumaz, nu pe coarne) sunt alte invenții
utile. Se extinde utilizarea asolamentului, la fiecare doi sau trei ani.
Acest avânt tehnologic nu a adus o bunăstare generală și, cu toate
progresele înregistrate, nu s-a putut ține pasul cu creșterea numărului
de locuitori. În Occident, populația s-a dublat în câteva secole.
Numărul locuitorilor a fost afectat după anul 1300 de lungi perioade
de foamete, de epidemii – precum Marea Epidemie de Ciumă – și de
urmările catastrofale ale Războiului de 100 de Ani.
• Cum se desfășurau muncile agricole cu noile unelte și tehnologii?
• Unul dintre inconvenientele morilor de vânt era acela că orientarea dată de constructor nu coincidea
mereu cu direcția vântului. Cum crezi că au fost modificate morile de vânt pentru a se rezolva această
problemă? Studiază o turbină eoliană din zilele noastre pentru a afla răspunsul.
Moară de vânt cu pânze. Forța vântului
era utilizată la început pentru măcinarea
cerealelor, apoi pentru baterea
postavului, tăiatul lemnelor, mărunțirea
minereului pentru extragerea metalelor.
„Moartea Neagră“, cum a fost
supranumită epidemia de ciumă
de la mijlocul secolului al XIV-lea,
a cauzat moartea a peste o treime
din populația Europei de la acel
moment. Mai sus – miniatură de epocă,
reprezentând înhumarea victimelor
ciumei la Tournai, Belgia.
89
Avântul economiei agrare a coincis cu renașterea vieții urbane.
Vechile orașe au renăscut și, în același timp, au luat ființă localități
noi, pe malurile râurilor ori la intersecția marilor drumuri. Așezările
aveau în principal o funcție economică, fiind centre ale schimburilor
comerciale.
Producția de mărfuri s-a organizat și ea, odată ce meseriașii și-au
constituit asociații proprii, numite bresle, după specializări recunoscute:
țesători, fierari, dulgheri, zidari, croitori etc.
Factorul esențial al progresului datorat civilizației urbane a fost extinderea
folosirii monedei. Primele care au emis monedă au fost orașele
italiene Genova, Veneția și Florența. În secolul al XIII-lea, aceste
mari așezări urbane băteau monede de aur, pe care le susțineau cu
profitul lor comercial.
Cea mai importantă urmare a acestei schimbări a fost înlocuirea
treptată a economiei care producea doar strictul necesar vieții de zi
cu zi cu o economie de schimb, al cărei scop principal era obținerea
profitului.
Secole de-a rândul, proprietatea asupra pământului și originea
prin naștere fuseseră valorile esențiale ale societății. Treptat, relațiile
personale au lăsat loc relațiilor economice, determinate de avere.
Invenția care a devenit și semnul acestei lumi noi a fost orologiul
mecanic. În Italia, pentru prima oară în Europa, de la jumătatea secolului
al XIV-lea, au fost anunțate public toate cele 24 de ore ale zilei.
Astfel, ceasul, instalat de regulă în turnul primăriei, a structurat programul
locuitorilor urbei, ceea ce nu se mai întâmplase până atunci.
După anul 1000, în contextul
unei creșteri demografice
excepționale, a apărut o mare
nevoie de bunuri, mai cu seamă
alimentare, ceea ce a avut drept
efect un progres general al tehnologiilor.
A avut de câștigat în
primul rând agricultura, prin
utilizarea asolamentelor, prin
extinderea folosirii plugului
cu brăzdar de fier și a înjugării
animalelor de povară, sau prin
folosirea morilor de apă și de
vânt. Marile construcții n-ar
fi fost posibile fără numeroase
inovații tehnice și fără un mare
număr de meșteri specializați.
Am învățat că...
Populația Europei în Evul Mediu
• Citește graficul de mai sus. Sunt indicate limitele probabile ale
numărului de locuitori. (Exemplu: anul 700, între 10 și 15 milioane).
Din ce motive a crescut populația? Stabilește cele mai
importante consecințe ale creșterii populației în jurul anului
1000. De ce nu s-a putut menține acest număr?
• Ce produse se comercializau în piețele Evului Mediu? Folosește
imaginea din dreapta-sus pentru a răspunde.
• Cum s-a schimbat programul oamenilor odată cu apariția orologiului
mecanic? Imaginează-ți cum decurgea, în Evul Mediu,
o zi din viața unui țăran care nu avea ceas, precum și o zi din
viața unui orășean care putea urmări trecerea timpului.
Marea epidemie
de ciumă
(1347 – 1352)
Piață la începutul sec. XV în Paris
Turnul cu ceas al Primăriei din Florența
90
Europa medievală
Oraşul medieval – spaţiu al libertăţii
Văzând [...] avantajele locului, ducele a început să construiască
acolo un oraș, pe care l-a numit Lübeke. [...] Imediat, [așezarea a
fost populată] și a început să reclădească bisericile și zidurile cetății.
[...] Și el a stabilit o monedă și o vamă și a acordat privilegii
orășenești foarte largi.
Cronica Slavilor – Întemeierea orașului Lübeck (1143-1159)
Călători în timp, să ne amestecăm pentru o clipă în mulțimea și în aglomerația de pe străzile și din
piețele unui oraș medieval. Împinși de colo-colo de trecători și de curiozitatea noastră, vom ajunge în
fața celor mai impunătoare clădiri publice: primăria, sediul autorității locale, și biserica. Vom merge apoi
pe străzile înguste și lungi, unde se înghesuie perete în perete zeci de case, spre a adăposti o populație în
creștere. În fine, vom zăbovi și în fața zidurilor care mărginesc așezarea.
Să nu ne închipuim că viața într-un oraș, acum 500 de ani, era ușoară. Trăiau aici bogați și săraci, intelectuali
și analfabeți, meseriași și oameni fără căpătâi, oameni cinstiți și virtuoși, dar și hoți și criminali.
Toți căutau libertatea de a trăi și de a munci, de a câștiga pe măsura nevoilor și a efortului depus.
Oraşele italiene
şi oraşele germane
Aflate în cuprinsul Imperiului
German, a cărui putere era
în declin, orașele din nordul Peninsulei
Italice și cele din nordul
Germaniei au luptat pentru drepturile
lor, cu arme mai cu seamă
economice. Cele dintâi, grupate
în Liga Lombardă, au acumulat
din comerț mari resurse financiare.
Atunci când autoritățile le-au
respins cererile, n-au ezitat să le
impună cu arma în mână. Victorioase,
s-au proclamat comune,
conducându-se singure.
În nordul continentului, orașele
germane s-au unit într-o
asociație (Hansa), sub conducerea
Lübekului. Hansa cuprindea
70 de orașe și controla comerțul
din Anglia până în nordul și estul
Europei. În secolele XIV-XV,
această asociație a devenit o mare
putere economică, dar și un stat,
practic independent, înăuntrul
Imperiului German. Produsele
vândute de negustorii italieni și
germani își găseau o piață potrivită
în târgurile franceze din ținutul
Champagne.
În ceea ce privește veniturile orașului [Genova], e lege ca [aristocrații] să aibă grijă să dispună, precum
ar crede ei mai bine; despre pace și război e lege, însă, ca poporul, întrunindu-se în adunare publică, să hotărască
ce ar crede el mai bine, [când] hotărârea este însă luată, îl însărcinează pe conducător să o execute.
Laonic Chalcocondil, Expuneri istorice
Florența, sec. XV. În spate, Podul Vechi, cel
mai vechi pod locuit și păstrat în Europa
Lübeck, vedere din sec. XV
• Descrie pe scurt etapele întemeierii
unui oraș, justificând
importanța monedei și
a vămii. Explică felul în care
era condus un oraș.
• Observă și descrie un oraș
medieval, după modelul
Lübeckului. De ce aveau
nevoie de ziduri orașele
medievale?
91
Universităţile
Creșterea economică și progresele civilizației urbane au favorizat
înființarea universităților, îndeobște numite școli superioare. În Italia,
în secolul al XII-lea, numărul celor veniți să studieze în orașele
peninsulei era foarte ridicat. Cei mai mulți studiau „artele liberale“.
Acestea erau șapte la număr, repartizate în două cicluri; printre ele se
numărau gramatica, aritmetica, astronomia, geometria și muzica. Se
puteau adăuga discipline opționale (teologia, medicina sau dreptul).
Școlile urbane aveau mulți elevi străini, limba de studiu fiind latina.
Prima universitate s-a înființat la Bologna, în nordul Italiei. Aici
s-a declanșat și un conflict între studenții veniți din afara orașului
și autorități, pentru recunoașterea unor drepturi. Pentru a avea mai
mult succes, revoltații s-au constituit într-o asociație, o „universitate“
(după modelul breslelor meșteșugărești), și au reușit să se impună
inclusiv în fața profesorilor. În 1155, împăratul german Frederic
le-a recunoscut (profesorilor și studenților) statutul special. Această
decizie constituie certificatul de naștere al celei dintâi universități
din istorie.
Înscrierea unor cursanți
la Universitatea din Bologna,
cea mai veche universitate din lume
Miniatură ce ilustrează un magistru
și discipolii săi (sec. XV)
Văd o adunare de studenți [...] de toate vârstele: [...] învață, mai
întâi ascultând flexiunile cuvintelor, compunerea și derivarea lor
[...]. Alții trasează cu o mână pricepută, pe pergament, diverse figuri
de culori diferite. [...] câțiva sunt cufundați în calcule. Alții, lovind o
coardă atârnată pe un lemn, scot melodii variate. Alții explică anumite
figuri geometrice. Alții fac sesizabile, cu ajutorul anumitor instrumente,
cursul și poziția astrelor și revoluția cerurilor.
O școală de secol XII – Hugues de Saint Victor,
De Vanitate Mundi
De dragul științei, ei au devenit pribegi. Din bogați, săraci. Pe ei înșiși
se nesocotesc, viața și-o expun tuturor primejdiilor și adesea pătimesc
fără pricină. Prin această lege, hotărâm așadar ca de-aici încolo
nimeni să nu mai aibă îndrăzneala de a nedreptăți vreun om al școlii.
Frederic al II-lea Barbarossa
Avântul general al lumii medievale a însemnat un progres remarcabil în ceea ce privește numărul
orașelor, dar și creșterea ponderii lor în activitatea economică a lumii medievale. Au apărut
sau au fost restaurate pe locul unor așezări vechi numeroase noi orașe, ceea ce a stimulat producția
de bunuri, activitățile comerciale și utilizarea monedei.
Orașele italiene și cele germane, grupate în Hansă, au acționat în mod independent, fie răzvrătindu-se
împotriva autorității centrale, fie ignorând-o întru totul.
• Identifică disciplinele pentru care se pregăteau studenții menționați în primul text.
• Descrie studentul medieval, așa cum apare în actul imperial de mai sus. Cum ai explica faptul că
împăratul german a decis să-i protejeze pe studenți și pe profesori? Compară tânărul studios din
secolul XII cu cel de azi. Ce observi?
• În spiritul cărei valori făceau sacrificii studenții din Evul Mediu? Am învățat că...
92
Europa medievală
Viaţa cotidiană în Evul Mediu
Credința
Începând cu secolul al XI-lea, de la un capăt la celălalt al Europei,
majoritatea covârșitoare a locuitorilor continentului credeau în Dumnezeu
și în Învierea lui Hristos. Numai că, în multe locuri, această convingere
nu era însoțită de cunoașterea textelor sfinte, ci mai degrabă de
vechi credințe păgâne, de pe vremea în care strămoșii acestora trăiau în
lumea barbară sau în granițele vechiului Imperiu Roman.
Biserica creștină se organizase și dispunea de structuri de putere și
de importante proprietăți, dar toate acestea depindeau, în mare măsură,
de bunăvoința seniorilor laici. Întreținută de o putere atât de autoritară,
Biserica tindea să-i copieze metehnele. Rezultatul a fost îndepărtarea
clerului de valorile fundamentale ale creștinismului.
Mai multe împrejurări excepționale au favorizat acțiunea de reformare
a Bisericii în Apusul Europei. În jurul anului 1000, un nou
avânt economic a fost interpretat ca un semn al bunăvoinței divine,
Dumnezeu întorcându-și iar fața spre credincioșii săi.
Succesele economice n-au fost urmate imediat de o întărire a autorității
statului. Biserica, mult mai bine organizată, a preluat imediat
inițiativa.
Biserica
Reformele inițiate de abațiile de la Cluny și Citeaux au afirmat eliberarea
Bisericii de sub autoritatea episcopilor și a seniorilor laici.
Reforma Papei Grigore al VII-lea a condamnat corupția clerului
și a afirmat superioritatea acestuia asupra tuturor celorlalți monarhi
catolici. La final, printr-o înțelegere cu împăratul german, Papei îi revenea
puterea în relația cu Dumnezeu, iar împăratului – puterea de a
dispune de toate cele de pe Pământ. Episcopii primeau astfel o dublă
învestitură.
Călugării de la Citeaux (cistercienii) au întors Biserica la valorile
primordiale ale creștinismului: rugăciunea lungă, munca în folosul
comunității, sărăcia, hrana simplă, puținătatea hainelor și lipsa completă
de confort. Tăcerea, supunerea și umilința erau alte modalități
de a-i desăvârși spiritual pe cei care aleseseră această viață.
Secolele X-XI au coincis în istoria Bisericii occidentale cu construirea
unui mare număr de monumente religioase, în stilul romanic.
Această denumire subliniază doar ceea ce aceste edificii moșteneau de
la vechiul imperiu. A fost astfel preluat planul bazilicii, un loc unde se
desfășurau întruniri publice. Baza clădirii era un patrulater. Structura
conținea o parte centrală, care semăna cu o navă (naos). Spre extremități
se aflau corul și locul unde se aduna clerul, precum și altarul.
Ruinele abației cisterciene
de la Cârța (Sibiu)
Biserica romanică din Poitiers
Matilda de Toscana și abatele de Cluny
mediază conflictul de la Canossa
• Ce lipsește din fațada bisericii de la Cârța (imaginea de sus)?
Pentru a răspunde, vezi imaginea de pe pagina alăturată.
• Privește imaginea din stânga. Ce formă au arcadele romanice?
93
Catedralele
Călătoria noastră prin lumea medievală a ajuns acum în fața catedralelor.
Ca turist în Europa, ești atras de piața centrală a oricărui
oraș occidental, unde, de secole, au fost amplasate aceste construcții.
Admiri înălțimea turnurilor și numărul mare al sculpturilor care decorează
fațadele, iar portalul te transportă într-o clipă în altă lume.
Când pășești înăuntru, impresiile sunt la fel de copleșitoare.
Într-o zi senină, lumina pătrunde prin vitraliile enorme, iar bolțile
în arc frânt creează o iluzie complicată, cerul fiind în egală măsură
aproape și departe. Ai crezut că intri într-o încăpere, dar, de fapt, te
miști într-un spațiu nu doar înalt, ci și foarte întins, în care te poți
rătăci cu ușurință. Treci pe lângă grupuri statuare, altădată colorate,
înfățișând personaje biblice, un mod de alfabetizare religioasă a maselor
neștiutoare de carte. Ajungi apoi lângă altare și locuri de rugăciune
sau morminte, având deasupra imaginea în piatră, în mărime
naturală, a celor decedați.
Toată această extraordinară explozie de imaginație și de forță
constructivă a fost posibilă în secolele XII-XIII. Cei dintâi constructori
au lucrat la biserica Saint-Denis, lângă Paris, necropola regilor
Franței (1140). Un secol mai târziu (1260), cele mai multe erau
deja înălțate, dar o bună parte n-au fost terminate nici până în zilele
noastre. Această epocă a catedralelor ne arată puterea excepțională a
Bisericii și a alianțelor ei cu regii din Franța și din Anglia, precum și
cu orașele. Realizarea lor uimitoare dă măsura valorii renașterii urbane,
atât sub aspectul resurselor, cât și sub cel al tehnologiilor și al
calificării forței de muncă. Peste toate, însă, aceste construcții complicate
și minuțioase, care aspiră la perfecțiune, n-ar fi fost posibile
fără o trăire creștină de mare intensitate.
Rozetă cu vitraliu – interior de catedrală
Biserica clericilor era prea strâmtă și prea întunecoasă. Mulțimea
care începea să se afirme [...] își cerea propria ei Biserică. Ea simțea că
posedă curajul și știința necesare pentru a construi pe măsura ei, ea
voia ca această funcție superioară să treacă în întregime [...] din mâinile
călugărului închis în mănăstire, în mâinile poporului viu. Nu va
mai fi bolta scundă sub care oamenii sărmani [...] veneau cu teamă,
la ora slujbei, să audă, în întuneric, vocea Bisericii. Va fi casa comună,
[...] sonoră și luminoasă în care valul de oameni va putea năvăli
la orice oră, nava uriașă în stare să cuprindă întregul oraș.
Elie Faure, Istoria artei
După anul 1000, Biserica creștină apuseană a simțit nevoia să se întoarcă la valorile sale de început:
smerenie, sărăcie, toleranță, rugăciune, muncă în folosul comunității. Papalitatea și-a continuat lupta cu
Imperiul (German), reușind să obțină supremația spirituală în ceea ce privește desemnarea episcopilor.
În secolele X-XII, construirea de biserici s-a încadrat în două stiluri: romanic și gotic.
• Alege una dintre țările europene
și desenează, pe o coală
mare de hârtie, o schiță a
hărții acesteia, indicând cu
aproximație poziția marilor
orașe. Documentează-te
pe internet și marchează
pe hartă numele și poziția
celor mai cunoscute catedrale.
Dacă poți, imprimă
și decupează imagini cu
acestea și lipește-le la locul
potrivit. Adaugă planșa în
portofoliu.
• Citește fragmentul alăturat
și identifică motivele pentru
care s-au construit catedrale.
Cunoști o catedrală a
cărei construcție a început
și se desfășoară în prezent?
• Identifică împreună cu colegii
opere literare în care apare
Catedrala Notre-Dame
din Paris ca loc de desfășurare
a evenimentelor.
• Numește două elemente care
definesc stilul gotic.
Am învățat că...
94
Europa medievală
Cavalerism și onoare
Seniorul îl acoperă cu o cămașă de zale mai strălucitoare decât
douăzeci de făclii, cu un coif decorat cu pietre prețioase roșii
și-i încinge sabia de oțel [...]. Nașul ridică mâna, îl lovește puternic
în ceafă și-i zice: „Mergi, nepoate, fie ca Domnul să-ți dea îndrăzneala,
forța și vitejia, credința față de senior și victoria asupra necredincioșilor.“
[...] Apoi, de multe doamne văzut și privit [...], dă
o lovitură [...]. Priviți-l, el are superioritate asupra altora, precum
șoimul asupra păsărilor.
Jurământul lui Vivian
Un cavaler trebuie să arate astfel: să poarte arme bune și să încalece
un cal bun; altfel nu face nici două parale.
Cântecul lui Roland
Călătoria noastră prin lumea medievală ne-a arătat o societate
fărâmițată și înfricoșată. Lungile secole ale invaziei barbarilor și neputința
de a-i rezista au dat naștere treptat convingerii că singura
salvare era protecția oferită de cei puternici. Mai târziu, statul carolingian
a făcut din aceasta o lege și a încredințat puterea și pământul
nobililor, în schimbul loialității (garantată prin jurământul de credință).
Numai că, după prăbușirea Imperiului, aceștia își păstraseră
bunurile, iar autoritatea lor în creștere îi făcea aproape independenți.
Pentru a se susține, la rândul lor, nobilii aveau nevoie de o forță
armată, iar aceasta a fost furnizată de cavaleri. Ei alcătuiau o oaste
călare, la ordinele celui care o patrona.
Istoria cavalerismului a cunoscut mai multe etape. Inițial, țăranii
au constituit o forță redutabilă, participând la multe bătălii, formând
armata seniorului domeniului feudal pe care trăiau. Aceștia și-au
însușit treptat modul de viață al nobililor și astfel a apărut cavalerul-curtean.
În cele din urmă, armata de cavaleri a devenit aristocratică.
Această elită militară și-a însușit un cod al onoarei, bazat pe
corectitudine, respectarea cuvântul dat, curaj și sacrificiu de sine.
Biserica și-a impus influența în rândul cavalerilor și le-a încredințat
misiunea de a lupta în favoarea celor neajutorați și pentru Dumnezeu.
Apariția armelor de foc a grăbit însă sfârșitul cavalerismului.
În secolul al XV-lea, cavalerii erau deja doar eroii unor legende
care le glorificau calitățile. Partea lor întunecată, excesele și abuzurile,
războaiele de jaf și crimele au fost treptat uitate. Un secol mai
târziu, nostalgicul cavaler Don Quijote, un cunoscut erou literar, a
devenit obiect de batjocură.
Moartea cavalerului-erou Roland,
la Roncevaux, în 778.
Codul onoarei cavalerilor medievali
este enunțat prima dată în poemul
Cântecul lui Roland.
Niciodată nu va fi atins de
mine un om neînarmat, căci în
toate zilele îmi va fi reproșat.
Raoul de Cambray
Nu-i place lui Dumnezeu
să fie vreodată zis de vreun
om în viață că pentru păgâni
eu am sunat din cornul meu.
[...] În dulcea Franță eu mi-aș
fi pierdut renumele. [...] Prefer
să mor decât să cad în rușine.
Cântecul lui Roland
• Analizează textele de mai sus și alcătuiește portretul unui cavaler. De ce avea nevoie de un „cal
bun“? Imaginea de mai sus ilustrează echipamentul unui cavaler în secolul al XV-lea. Ce cuprinde
acesta?
• Cum definești onoarea despre care se vorbește în Cântecul lui Roland? Ce alte atribute are cavalerismul?
Găsește exemple pentru fiecare. Tu te consideri cavaler? De ce?
• Documentează-te asupra legendei regelui Arthur. Ce informații despre cavalerism ne oferă aceasta?
95
Cruciadele
Cruciadele au fost războaiele purtate în numele credinței creștine,
de regulă împotriva islamului agresiv. Acesta ocupase, sau amenința
să o facă, locurile sfinte de la Ierusalim. Inițiativa cruciadelor a
avut-o Papa, care a chemat la război atât masele de credincioși, cât și
pe suveranii Europei și armatele lor de cavaleri. Au susținut conflictul,
din interese economice, orașele italiene și, din motive politice,
Imperiul Bizantin. Istoria medievală a reținut opt astfel de expediții
(sec. XI-XIII).
În cea dintâi cruciadă s-au succedat două valuri – unul popular,
repede sfârșit într-o catastrofă, și altul cavaleresc. Cel din urmă a
reușit, în 1099, cucerirea Ierusalimului. A fost, însă, un succes de
scurtă durată. În 1187, Cetatea Sfântă a fost pierdută în fața sultanului
arab Salladin.
Cruciada a treia i-a adunat pe cei mai importanți suverani ai timpului,
printre ei aflându-se și regele-cavaler Richard Inimă de Leu,
dar a eșuat. Nici cea de-a patra, care s-a oprit la Constantinopol,
ocupând și jefuind orașul, n-a avut mai mult succes.
Un tragic episod se pare că a marcat „Cruciada Copiilor“ din
1212, care a atras, de fapt, oameni sărmani. Aceasta s-a soldat cu
un eșec, participanții fiind capturați de pirați sau murind într-un
naufragiu.
În cele din urmă, Ierusalimul n-a mai putut fi recucerit, dar Mediterana
a revenit creștinilor. Orașele italiene au dezvoltat schimburi
comerciale și au adus în Occident modul de viață oriental, dominat
de confort și de bunăstare.
Instituția cavalerismului s-a dezvoltat din nevoia nobililor de a avea la dispoziție o forță armată care
să-i apere de puterea regală sau de vecinii hrăpăreți. În timp, cavalerii și-au însușit modul de viață al
nobililor și s-au așezat și sub autoritatea Bisericii.
La sfârșitul secolului XI, papalitatea a inițiat cruciadele, cu scopul recuceririi locurilor sfinte. Apelul
la cavaleri a fost absolut firesc. La sfârșitul secolului al XV-lea, folosirea armelor de foc a însemnat sfârșitul
armatelor de cavaleri ale lumii medievale.
[...] vă rog – nu eu, ci Dumnezeu
– [...] să convingeți pe
toți, de orice rang, cavaleri și
pedeștri, bogați și săraci, prin
legi numeroase, să se străduiască
să ajute la alungarea acelui
neam blestemat din ținuturile
noastre creștine, înainte să fie
prea târziu.
Vorbesc celor prezenți, trimit
vorbă celor care nu sunt aici,
mai mult, Hristos poruncește.
Iertarea păcatelor va fi garantată
celor ce merg acolo.
Chemarea la cruciadă
a Papei Urban al II-lea (1096)
• De unde provine numele de
cruciați? Cum erau echipați?
• Ce motiv invoca Papa pentru
plecarea în cruciadă? Care
era răsplata promisă participanților?
• Identifică pe hartă Ierusalimul
și descrie traseul cruciadelor.
Oceanul
Atlantic
Marea Neagră
Ierusalim
Cordoba Florența
Regatele latine
Imperiul
Bizantin
creștini catolici
musulmani
creștini ortodocși
păgâni
Alexandria
Cruciada a III-a
Cruciada I
Cruciada a IV-a
Cruciada copiilor
Legendă
Veneția
Granada
Roma
Toulouse
Genova
Marea
Mediterană
Am învățat că...
96
Europa medievală
Statele medievale
În primele secole ale mileniului al II-lea, Europa Occidentală era
dominată de trei puteri: în est se proclamase încă din secolul al X-lea
Imperiul Romano-German, care păstra atât amintirea stăpânirii romane
și a moștenirii lui Carol cel Mare, cât și amprenta germană.
În insula britanică, după invaziile pustiitoare ale vikingilor, ambițiosul
duce al Normandiei, Wilhelm, a cucerit țara după marea bătălie
de la Hastings (1066).
În Franța, monarhia s-a consolidat și, treptat, a luat amploare un
conflict dinastic cu Anglia, care a culminat cu lungul și întortocheatul
Război de 100 de Ani (sec. XIV-XV).
• Urmărește
pe graficul
alăturat evoluția
puterii
regale în cele
trei mari state
apusene.
Ce asemănări
și ce
deosebiri
observi?
Marea
Ionică
Marea
Tireniană
Oceanul Atlantic
Marea
Nordului
Marea Adriatică
FRANȚA
ANGLIA
SPANIA
I. Sicilia
I. Sardinia
I. Corsica
I. Irlanda
Londra
Paris
Veneția
Roma
Genova
IMPERIUL
ROMANO-GERMAN
STATUL
PAPAL
Turci
Arabi
CHAMPAGNE
Marsilia
Lűbeck
Florența
Poitiers
Tamisa
Sena
Loara
Ron
Rin
Palermo
Frederic Barbarossa, împărat
care a acționat pentru întărirea
puterii centrale în Germania.
Richard Inimă de Leu, rege-cavaler
englez, s-a implicat în cea de-a treia
cruciadă și în luptele pentru supunerea
nobililor răzvrătiți.
Filip al IV-lea cel Frumos a consolidat
autoritatea regală în Franța. A mărit
resursele statului și a convocat prima
adunare a Stărilor Generale.
97
Imperiul Romano-German
Partea răsăriteană a vechilor stăpâniri carolingiene a devenit în a
doua jumătate a secolului al X-lea Imperiul Romano-German, principala
putere occidentală până în secolul al XIII-lea. În același timp,
sporise autoritatea Bisericii Catolice, condusă de Papă, fapt care
a generat un conflict. Neînțelegerile au pornit de la drepturile de
învestitură a episcopilor. Acești conducători ai Bisericii depindeau
ierarhic de Papă, dar, pentru că în același timp erau și mari proprietari
de pământ, aveau nevoie și de recunoașterea împăratului.
Multă vreme, cele două părți nu au putut cădea de acord asupra
felului în care să-și împartă autoritatea. Abia în 1122, după multe înfruntări,
s-a ajuns la un compromis, prin care titlul spiritual era încredințat
de Papă, iar cel referitor la bunurile materiale, de Împărat.
Papii nu au renunțat și, în anii următori, au contestat stăpânirea
Imperiului German asupra Italiei. Conducătorii germani au trecut
de mai multe ori Alpii cu armata, iar Frederic al II-lea (1212-1250)
a stat, pentru mai multă vreme, la Palermo, în Sicilia, devenită capitala
vremelnică a Imperiului.
După moartea sa, într-o perioadă de 25 de ani, Imperiul s-a prăbușit
în anarhie, iar statul s-a fărâmițat într-o mulțime de mici principate
independente. Alegerea ca împărat a lui Rudolf de Habsburg (1273)
a însemnat sfârșitul oricăror ambiții imperiale. Noul suveran nu avea
nicio autoritate asupra principilor ce conduceau, de fapt, țara. El se preocupa
doar de domeniul său austriac, pe care se străduia să-l extindă.
Un secol mai târziu, destrămarea Imperiului este un fapt împlinit.
Henric, rege nu prin uzurpare, ci prin sfânta ungere de către Dumnezeu,
către Hildebrand, în prezent nu papă, ci fals călugăr. [...] tu
nu te-ai ferit [...] să te ridici împotriva puterii regale date nouă de
Dumnezeu, îndrăznind să ne ameninți că ne vei lipsi de aceasta. Ca
și cum ne-am fi primit regatul de la tine!
Henric al IV-lea către Papa Grigore al VII-lea,
24 ianuarie 1076
[...] pentru creșterea și apărarea bisericii tale, [...] îl lipsesc pe regele
Henric, fiul împăratului Henric, care s-a răsculat împotriva bisericii
tale cu o nemaiauzită îndrăzneală, de cârmuirea întregului regat
al Germaniei și Italiei, și dezleg pe toți creștinii de ascultarea pe care
i-au jurat-o sau pot să i-o jure și interzic oricui a-l sluji ca pe un rege.
Excomunicarea lui Henric al IV-lea, 14 februarie 1076
Din propria sa hotărâre a venit, însoțit de puțini, fără niciun semn
de dușmănie sau de nechibzuință, la castelul Canossa, unde ne găseam
noi. Acolo, depunând toate însemnele regalității, plin de umilință,
desculț și îmbrăcat cu o haină de lână, stătu trei zile în fața porții
castelului și nu conteni să ne implore, cu multă plângere, ajutorul și
mângâierea îndurării apostolice.
Scrisoarea Papei către principii germani, 1077
Hotărâm, cu deplinătatea
puterii, că acel ce va fi ales [...],
îndată după alegere, trebuie să
întărească principilor electori
toate privilegiile, drepturile, libertățile
și daniile.
Bula de Aur
a lui Carol al IV-lea, 1356
Gravura reprezintă penitența lui
Henric al IV-lea la Canossa.
• Reproducerea de mai sus,
din secolul al XVI-lea, are o
nepotrivire. Citește textul reprezentând
un fragment din
scrisoarea papei Grigore al
VII-lea (1077) și descoperă
neconcordanțele între imagine
și sursa scrisă.
• Conflictul dintre rege și Papă
a luat, în secolul al XI-lea,
forma excomunicării. Citește
fragmentele alăturate și descoperă:
– Ce motive avea împăratul
romano-german să îl sfideze
pe Papă?
– Ce urmări au deciziile Papei
pentru administrarea
politică a imperiului?
– Cum se încheie conflictul?
• Stabilește care erau raporturile
dintre împărat și
principi după acceptarea
acestui act. Cine conducea,
în realitate, spațiul german
în secolul al XIV-lea?
98
Europa medievală
Statele medievale
Franța
La începutul mileniului al II-lea, Franța își păstrase
teritoriile, dar autoritatea regală și pământul
erau demult împărțite cu marii seniori. Aceștia
depuseseră jurământ de credință suveranului, dar
pe domeniile lor ei făceau legea, ei strângeau impozitele,
ei adunau trupe pentru interesele lor și ale
regatului.
Patru secole mai târziu, situația era cu totul alta.
Dinastia Capețiană, începută cu regi neputincioși
și resemnați, avea acum în frunte monarhi responsabili
și autoritari. Șansa excepțională a acestui stat
fusese reglementarea succesiunii la tron în favoarea
primului născut de sex masculin, regulă respectată
cu sfințenie secole de-a rândul.
Întărirea autorității regale s-a produs pe calea
alianței cu Biserica și cu marile orașe. Astfel, monarhia
a reușit să supună forța anarhică a nobilimii.
Profitând de slăbiciunea regilor Angliei, regii Franței
au smuls treptat coroanei britanice numeroasele
posesiuni ale Ducelui de Normandia din Franța.
În cele din urmă, cu concursul marilor cărturari ai
vremii, într-o veritabilă Epocă de Aur, în secolele
XIII-XIV, a fost organizată justiția. S-a constituit și
o adunare reprezentativă pentru cele trei stări, clerul,
nobilimea și orașele, cu scopul de a aproba impozitele
(Adunarea Stărilor Generale).
După înfrângerea de la Poitiers (1356), în Franța puterea a fost
preluată de Stările Generale. Adunarea era alcătuită din:
[...] toți prelații sfintei biserici, episcopi și abați, toți nobilii, seniori
și cavaleri, starostele negustorilor și al burghezilor din Paris și sfatul
orașelor din regatul Franței. [...] Au vrut să știe ce a devenit bogăția
care a fost ridicată din zeciuială, în dări, în subsidii, în baterea monedei
și în celelalte dări [...]. Au stabilit oameni dintre ei și în numele lor
pentru a ridica toate dările, impozitele, subsidiile și toate drepturile
aparținând regelui și regatului.
Jean Froissart,
Cronicile
Poitiers (1356)
Toulouse
Anglia
Paris
Crécy (1346)
Orléans
Reims
NORMANDIA
CHAMPAGNE
Bordeaux
• Identifică-l în imagine pe regele Franței, luat prizonier în bătălia de la Poitiers.
• Cine plătea impozite în statul francez? Erau reprezentați contribuabilii în Stările Generale?
• Cum influența convocarea Stărilor Generale puterea regelui Franței?
Miniatură ce ilustrează cronica bătăliei
de la Poitiers
Franța în timpul Războiului de 100 de Ani
Franța
Anglia
Teritorii recucerite de Franța
99
Anglia
Atacurile repetate ale vikingilor în perioada migrațiilor au avut consecințe
și asupra Franței. Una dintre căpetenii a ocupat o parte a coastei
de vest și a pus acolo bazele Ducatului Normandiei. În anii primilor
Capețieni, nu a fost greu ca acestei stăpâniri să i se adauge altele, constituindu-se
treptat cel mai mare domeniu supus coroanei franceze.
În 1066, Ducele Normandiei a ajuns rege în Anglia, ceea ce a dat
naștere unei rivalități cu monarhia franceză, care a durat patru secole.
Wilhelm, învingătorul de la Hastings, a confiscat pământurile nobilimii
anglo-saxone și le-a împărțit vasalilor săi. Urmașul său, Henric
al II-lea, era deja stăpânul unui veritabil imperiu, așezat în Anglia și
în Franța, unde petrecea cea mai mare parte a timpului.
Întărirea autorității centrale a avut de suferit sub succesorii săi, mai
cu seamă în vremea lui Ioan fără Țară (1199-1216). Acesta a pierdut cea
mai mare parte a posesiunilor franceze. În ultimul an al domniei, el a
acceptat Marea Cartă a Libertăților. Prin acest act regal, monarhia și-a
reînnoit raporturile cu marea nobilime și cu cetățenii liberi ai Londrei.
Erau condamnate abuzurile Coroanei și se stabilea chiar dreptul la ridicare
armată contra regelui. O adunare reprezentativă hotăra impozitele.
Conflictul dinastic franco-englez a generat lungul Război de 100
de Ani (1337-1453). La început, Franța a pierdut două bătălii. Mai
târziu, alte victorii engleze au condus la contopirea celor două state,
sub autoritatea regelui Angliei. Dar Franța a avut o șansă excepțională.
Printr-un joc al destinului, cele două coroane au fost așezate pe capul
unui moștenitor-copil, manevrat de tot felul de interese ale celor
din jurul său.
Afirmarea eroinei populare Ioana D’Arc a întors cursul războiului
și a dat în cele din urmă câștig de cauză Franței.
Imperiul Romano-German,
Anglia și Franța au avut trasee
diferite în ceea ce privește întărirea
autorității centrale. În Imperiul
German a mers spre declin
și fărâmițare. În Anglia și Franța
s-a consolidat treptat, conferind
regelui importante prerogative.
Am învățat că...
Turnul Londrei, la începutul secolului
al XV-lea. În spate, podul peste Tamisa
Tapiseria de la Bayeux ilustrează bătălia
de la Hastings și cucerirea Angliei. Mai
sus, un detaliu cu Wilhelm Cuceritorul
Prin Carta noastră de față, am confirmat pe veci libertatea Bisericii engleze. [...] Am mai îngăduit tuturor
oamenilor liberi din regatul nostru toate libertățile scrise mai jos. [...] Niciun om liber să nu fie prins
sau închis sau lipsit de bunurile sale ori pus în afara legii sau exilat sau vătămat într-un alt chip, [...] decât
în temeiul unei judecăți legiuite a egalilor săi și potrivit legii țării. [...] Și orașul Londra să-și păstreze toate
libertățile vechi și scutirile de vamă, atât pe uscat, cât și pe ape. [...] Baronii să aleagă douăzeci și cinci
dintre baronii regatului nostru, pe cei ce vor, aceștia să fie datori și să-și dea toată silința de a păzi, a ține și
a face să se păzească pacea și libertățile pe care le întărim prin Carta noastră de față.
Marea Cartă a Libertăților, 1215
• Cui acordă regele Angliei libertăți prin Marea Cartă? Cum influențează
acestea puterea regală?
• Ce drepturi primesc oamenii liberi în Anglia secolului al
XIII-lea? Compară aceste drepturi cu cele pe care le au, în
prezent, cetățenii români. Ce observi?
• Alege una dintre personalitățile menționate în lecție și alcătuiește
o fișă de prezentare. Organizează împreună cu colegii
o expoziție și parcurge și informațiile culese de ei, apoi adaugă
fișa în portofoliu.
100
Europa medievală
Lumea românească şi statele medievale
în secolele XIV-XV
În secolele XI-XII, românii ocupau un întins teritoriu, la nord și
la est de Dunăre, în regiunea Carpaților și spre Marea Neagră. Erau
organizați în comunități autonome, sate, conduse de juzi și cneji.
Acestea alcătuiau mici țări, conduse de voievozi.
Activitățile agrare și pastorale asigurau hrana locuitorilor. În timpul
invaziilor barbare, aceștia au supraviețuit folosind armele, înțelegerile
pașnice sau retragerea în zonele montane împădurite. Situația s-a
schimbat după constituirea statului medieval maghiar, care a început
să se extindă spre răsărit și sud-est, după creștinarea populației sale, în
jurul anului 1000.
Timp de două secole, coroana maghiară și-a impus progresiv
suveranitatea asupra teritoriilor românești, unele organizate în formațiuni
mai mari – voievodate. Desființarea autonomiei Țării Făgărașului
la sfârșitul secolului al XIII-lea a creat condițiile favorabile
formării primului stat românesc la sud de Carpați. A avut loc atunci
un transfer de populație românească, peste munți, unde legendarul
Negru Vodă și-a mutat scaunul de domnie.
După 1310, Basarab a unit toate celelalte formațiuni statale de la
sud de Carpați în jurul voievodatului său și astfel a întemeiat Țara Românească.
Bătălia de la Posada (1330) a consfințit neatârnarea țării.
În 1359 a luat ființă Mitropolia Ortodoxă, prin crearea acesteia fiind
recunoscută apartenența Țării Românești la creștinătatea răsăriteană.
Al doilea stat românesc, Moldova, s-a format în două etape: un
vasal al regelui maghiar, voievodul Dragoș, a întemeiat un stat supus
Coroanei. Ulterior, odată cu înscăunarea ca domn a lui Bogdan
(1359), Moldova și-a afirmat neatârnarea. Mitropolia Ortodoxă a
fost înființată și aici la începutul secolului al XV-lea.
După întemeiere, Țările Române au înfruntat Imperiul Otoman,
reușind să-și păstreze dreptul de a se conduce singure, cu condiția
plătirii tributului.
[...] în Anul Domnului 1330,
regele [...] s-a dus în persoană,
în luna lui septembrie, prin
Severin în țara voievodului românilor,
Basarab, țară care nu
poate fi locuită de un popor neobișnuit
cu ea, ca să alunge din
această țară pe Basarab, sau cel
puțin să dea în posesiune țara
unuia dintre curtenii săi, cu
toate că voievodul plătise întotdeauna
cu credința cuvenită
maiestății sale regelui.
Cronica pictată de la Viena
• Citește textul din Cronica pictată
de la Viena. La ce eveniment
face referire? Ce tip de
relație exista între rege și voievodul
român?
• Folosește harta și informațiile
din anul anterior de studiu
și realizează împreună cu
un coleg un proiect pe tema
Lupta pentru neatârnare a
Țărilor Române în secolele
XIV-XV, pornind de la bătăliile
cunoscute și voievozii
care le-au purtat. Accesează
manualul digital pentru mai
multe informații.
MOLDOVA
ȚARA ROMÂNEASCĂ
Turnu
1330
1394
1475
Vlad Țepeș - gravură din sec. XV
101
Târgovişte și Suceava
Țările Române medievale și-au așezat reședințele în regiuni asemănătoare.
Suceava (pe la 1386) a fost construită într-o zonă de
podiș, pe apa care-i poartă numele, iar Târgoviște, la 1396, într-o
regiune de câmpie, scăldată de râul Ialomița și bine adăpostită de
munții din jur. Cele două localități se găseau în mijlocul unor rețele
de drumuri: Suceava, în centrul Moldovei de Nord; Târgoviște
controla, prin poziția sa, traseele comerciale spre Brașov, Buzău sau
Dunăre, la care se pot adăuga cele care legau Europa Centrală de
zona Balcanilor.
Amintirea Sucevei se leagă de câțiva domnitori: Petru Mușat, Alexandru
cel Bun și Ștefan cel Mare. Lor li se datorează construirea în
mai multe etape a Cetății de Scaun. Suceava a fost la început o reședință
domnească, protejată de un lanț de fortificații. Cetatea își întărește
apărarea în vremea lui Ștefan, care o consolidează și o extinde.
După două atacuri care au dovedit că nu poate fi cucerită (turcii
– 1476, polonezii – 1497), dar care au produs avarii, cetatea a fost renovată.
Ca în orice capitală domnească, aici, la Biserica Mirăuților, a
fost sediul Mitropoliei Ortodoxe a Moldovei, și tot aici au fost depuse
la 1415 moaștele Sfântului Ioan cel Nou, patronul spiritual al țării.
Târgoviște a devenit capitala Țării Românești în timpul domniei
lui Mircea cel Bătrân, care a ridicat aici o reședință domnească. Partea
de la suprafață avea dimensiuni modeste, era dreptunghiulară și
înălțată din cărămidă. La subsol erau pivnițe, construite din lespezi
de piatră. Clădirea a suferit multe refaceri ulterioare și a atins forma
definitivă mult mai târziu. Din secolul al XV-lea, probabil de pe vremea
lui Vlad Țepeș, datează Turnul Chindiei, cu rol de supraveghere
și apărare, înalt de 27 de metri. Construcția se afla în vecinătatea
Curții Domnești. Tot atunci a fost ridicată și vechea biserică a Mitropoliei
Muntene, care își avea aici sediul.
Statele medievale românești au apărut în cursul secolului al XIV-lea, prin unificarea voievodatelor
în Țara Românească și prin extinderea voievodatului condus de Dragoș până la Mare, în
Moldova. Cele două state și-au afirmat neatârnarea față de coroana maghiară și, susținute de o
politică de alianțe, au participat, încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea, la lupta antiotomană. Cele
două reședințe domnești, Târgoviște și Suceava, s-au constituit odată cu statul, Suceava beneficiind
de fortificațiile unei cetăți încă din vremea lui Petru Mușat.
Io, Dan, mare voievod și
domn singur stăpânitor.
Dă domnia mea această poruncă
a domniei mele, târgoviștenilor:
iată, că sloboade domnia
mea de toate și de vamă,
să nu dați nicăieri, numai la
Târgoviște, apoi iar să umblați
și pe la Severin și prin toate târgurile
și la Brăila și prin toată
țara domniei mele, nicăieri să
nu dați.
1424, noiembrie 10
• Localizează pe hartă cele două reședințe domnești menționate.
• Compară cele două imagini de mai sus și identifică două diferențe.
• Citește textul alăturat și identifică: autorul documentului,
destinatarul, scopul alcătuirii acestuia. Identifică pe hartă
localitățile menționate. De ce era importantă scutirea de vamă?
• Realizează, la alegere, un afiș pentru una dintre reședințe,
prezentând pe scurt monumentele medievale păstrate până azi.
Adaugă fotografii sau desenează cel puțin unul dintre obiective.
Cetatea Sucevei, după restaurare.
Vedere către poartă și șanțul
de apărare
Biserica Domnească și ruinele Curții de
la Târgoviște, văzute din Turnul Chindiei
Am învățat că...
102
Europa medievală
Diversitatea culturală în lumea
românească
Cucerirea maghiară a Transilvaniei a permis dezvoltarea unei
mari diversități culturale. Românii, majoritari, au continuat să trăiască
în sate. Și-au folosit în continuare limba și au cultivat tradițiile
strămoșești. În același timp, ei au rămas creștini ortodocși.
Conducătorii maghiari au recurs la populații străine, colonizate aici
în condiții avantajoase, pentru a exploata și apăra teritoriul. Au venit
mai întâi nobili maghiari, de regulă beneficiari ai pământurilor confiscate
de la nobilii sau de la proprietarii liberi români. Apoi au sosit
coloniști germani, numiți sași (de la regiunea Saxoniei), și secuii.
Sașii erau agricultori, meseriași și comercianți și au adăugat satului
românesc străvechi, care și-a continuat existența, propriile sate, dar și
orașele Evului Mediu transilvan. Secuii, o populație sub arme, erau
mai cu seamă crescători de animale. Sașii au fost așezați în Țara Bârsei
și în părțile Bistriței (Transilvane), iar secuii în Harghita și Covasna.
Cucerirea maghiară a Transilvaniei a dezvoltat o mare diversitate,
mai întâi administrativ-teritorială. Coroana maghiară a impus comitatele
(conduse de un comite, vasal al regelui) și scaunele. În consecință,
Transilvania era condusă de un voievod, preluat din vechea
organizare românească, dar era împărțită în șapte comitate. Orașele
săsești erau conduse de un primar și de un consiliu, dar împărțeau
puterea cu autoritățile.
Diversitatea etnică a impus și diversitatea religioasă și socială.
Nou-veniții se aflau sub autoritatea Papei, în ritul creștin occidental,
catolic.
La sfârșitul secolului al XIII-lea, românii se bucurau de aceleași
drepturi ca reprezentanții ungurilor, sașilor și secuilor, în calitate de
membri ai unei adunări de stări a țării. Printr-un decret regal din
1366, românii au fost excluși de la aceste drepturi, din motive religioase
(cei mai mulți refuzau să treacă la catolicism), autoritatea
în stat fiind recunoscută doar nobililor maghiari și secui, precum și
burgheziei înstărite din orașele săsești.
Maghiarii au adus țării principalele instituții, sașii – civilizația urbană,
iar secuii au asigurat apărarea frontierelor. Valorificarea roadelor
pământului li s-a datorat tuturor: români, sași, secui și unguri.
Fragment dintr-un act emis
după întrunirea Adunării Generale
a Transilvaniei, desfășurată
la Alba Iulia, 11 martie 1291:
Noi, Andrei, din mila lui
Dumnezeu regele Ungariei, [...]
am ținut noi împreună cu toți
nobilii, sașii, secuii și românii
din părțile Transilvaniei o
adunare la Alba Iulia, pentru
îndreptarea stării acestora, cu
sfatul tuturor prelaților și baronilor
regatului nostru, care se
aflau cu noi în acea vreme [...].
• Cine participa, alături de rege,
la luarea deciziilor în
Transilvania?
• Care era statutul românilor în
secolul al XIII-lea?
• Ce privilegii le-au fost reconfirmate
sașilor prin decretul
regal din 1224? Ce obligații
aveau? Ce consecințe avea fiecare
dintre acestea?
• Realizează o fișă de prezentare
a unui oraș medieval transilvănean,
incluzând un scurt
istoric și principalele monumente
păstrate aici.
Strada Sforii, cea mai îngustă stradă
păstrată în centrul medieval al
Brașovului, funcționa ca un culoar de
trecere, lățimea sa având sub 1,5metri.
[...] le-am înnoit [sașilor] libertatea de mai înainte. Însă în așa fel
ca tot poporul începând de la Orăștie până la Baraolt [...] să se socotească
sub un jude, [...] să fie datori a plăti pe an cinci sute de mărci
de argint. [...] Vor trimite cinci sute de ostași în expedițiile regale [...].
Apoi le-am mai îngăduit să aibă o singură pecete [...] negustorii lor
să poată merge și întoarce liberi și fără vamă oriunde în regatul nostru,[...]
toate târgurile lor să se țină fără să plătească vămi.
Bula de Aur a sașilor, 1224
103
Brașov
Vechimea așezării a fost cercetată de arheologi și au fost descoperite
relicve geto-dace. În secolul al XIII-lea s-au stabilit aici sașii,
care au fortificat-o și au dezvoltat importante activități meșteșugărești
și comerciale. Din vechea cetate s-au mai păstrat câteva turnuri
de apărare, cum ar fi al țesătorilor și al postăvarilor. În centru se află
Casa Sfatului, ridicată în secolul al XIII-lea, sediul vechi al primăriei.
Turnul clădirii se păstrează și azi.
Cel mai valoros monument medieval este, însă, Biserica Neagră,
numită așa pentru că a rezistat unui incendiu. Construcția clădirii a
durat un secol. Ca dimensiuni, lungime și lățime, este cea mai mare
din Transilvania. Inițial gotică și catolică, biserica a suferit, prin refaceri
ulterioare, numeroase alte influențe.
În secolul al XV-lea, Brașovul a devenit centrul economic cel mai
important al Transilvaniei. Mărfurile produse aici erau vândute în Țările
Române și în Europa Centrală. Orașul a fost și un important centru
cultural. Avea școli pentru sași, iar în Schei a funcționat o școală
românească și, pentru credincioșii ortodocși, o biserică din lemn.
Cluj
Rădăcinile așezării se pierd în vremurile cuceririi romane, când
și-a păstrat vechea denumire dacă, Napoca. În secolul al XIII-lea,
„Clus“ era centrul unui comitat maghiar, iar la 1316 primea titlul
de oraș. A cunoscut un avânt remarcabil în anii domniei regelui
maghiar Matia Corvin, născut aici în 1443. Amploarea activităților
economice și soliditatea cetății au adus la Cluj numeroși laici și clerici,
care și-au construit reședințe importante.
Cel mai impozant monument religios gotic din spațiul românesc
este Biserica Sfântul Mihail, din centrul orașului. Din construcția
inițială au ajuns până la noi doar vitraliile și urmele picturilor originale.
În imediata vecinătate a actualei Universități se află statuia
călare a Sfântului Gheorghe, copia unui original aflat la Praga, realizată
de doi artiști clujeni, Martin și Gheorghe, la 1373.
Cucerirea maghiară a Transilvaniei a împiedicat formarea unui stat al românilor, dincolo de
munți. Pe de altă parte, pentru apărarea și valorificarea economică a acestor teritorii, cuceritorii
s-au văzut siliți să colonizeze populații străine, sașii și secuii. În consecință, civilizația Transilvaniei
medievale poartă amprenta unei mari diversități. Sașii au întemeiat noi așezări, mai ales orașe, secuii
au excelat ca forță armată, iar românii, împreună cu aceștia, au valorificat roadele pământului.
• Desenează, după o hartă geografică, o schiță a Transilvaniei și
marchează pe aceasta cele șapte cetăți ale Evului Mediu: Bistriţa,
Brașov, Cluj, Mediaș, Orăștie, Sibiu și Sighișoara. Documentează-te
și află care era numele acestora în secolul al
XV-lea, apoi completează harta. Adaugă câte o mică imagine
reprezentativă pentru fiecare și pune proiectul în portofoliu.
Biserica românească Sfântul Nicolae
din Scheii Brașovului
Din secolele XIV-XV s-au păstrat la Cluj
mai multe rânduri de fortificații, cu
ziduri puternice și turnuri de apărare.
Bastionul croitorilor, mult renovat,
este și azi la dispoziția vizitatorilor.
Am învățat că...
104
Civilizația greacă Autoevaluare
A. Stabilește relațiile între personalitățile din prima coloană, statele menționate în a doua coloană și evenimentele din
ultima. Scrie seria pe care o consideri corectă din punct de vedere istoric.
1. Mahomed
2. Henric al IV-lea
3. Ioan Fără Țară
4. Filip al IV-lea cel Frumos
a. Franța
b. Anglia
c. Imperiul Romano-German
d. Imperiul Bizantin
e. Califatul arab
I. Marea Cartă a Libertăților
II. Convocarea Stărilor Generale
III. Hegira
IV. Marea Schismă
V. Excomunicare
B. Transcrie pe caiet enunțurile de mai jos și continuă-le astfel încât să rezulte afirmații cu conținut istoric:
1. În Europa, prima universitate .... .
2. În secolul al XIII-lea, la conducerea Transilvaniei participau ... .
3. Papa a promis cruciaților ... .
4. În Evul Mediu, ceasul mecanic ... .
C. Răspunde la următoarele întrebări:
Cine a întemeiat statul medieval Țara Românească? Dar Moldova?
Care erau statele medievale ce doreau să-și impună dominația asupra Țărilor Române?
Menționează doi domnitori români și confruntările pe care aceștia le-au avut cu Imperiul Otoman.
D. Imaginează-ți că ești un țăran care se mută cu familia pe domeniul unui senior. Prezintă în 10-15 rânduri întâlnirea cu
acesta și înțelegerile pe care le faci pentru a primi o locuință și pământ în folosință.
Care sunt obligațiile tale?
Ce ai voie să folosești de pe domeniu și ce nu?
Ce datorie are seniorul față de tine?
Dacă ai terminat, răsucește pagina, verifică răspunsurile și calculează-ți punctajul!
- 1. atestată în sec. XII, 2. românii, unguri, sașii și secuii. 3. iertarea păcatelor. 4. a schimbat modul de orga B. 1-e-III, 2-c-V, 3-b-I, 4-a-II. A. Răspunsuri:
Discută cu profesorul pentru evaluare. D. Caută informațiile în lecția de la pagina 100. C. nizare a unei zile.
4 x 5p. (20p.) B. 4 x 2 x 2p. (16p.) Se punctează și asocierea corectă între coloanele 1 și 3, chiar dacă asocierea cu coloana 2 este greșită. A. Punctaj:
Pentru fiecare dintre cele 5 idei se acordă 2p. pentru menționare și 3p. pentru explicare/argumentare. Încadrarea în spațiu: 5p. (30p.) D. C. 8 x 3p. (24p.)
10p. Totalul se împarte la 10 pentru a afla nota. Din oficiu:
Populația migratoare
Populația care
locuia deja în zona
respectivă
Poporul nou format Limba vorbită în
prezent și originea ei
Numele actual
al statului respectiv
Francii Gali romanizați Francez Franceză (latină) Franța
... ... ... ... ...
Completează în caiet tabelul următor, adăugând minimum trei populații migratoare, și urmărește formarea
popoarelor europene, după modelul dat:
Pânza de păianjen
Alege din clasă trei colegi
împreună cu care să formezi un
grup de cercetare. Desenați pe o
coală mare de hârtie o pânză de
păianjen, apoi împarte sarcinile
de lucru în grupul pe care ți l-ai
format. Trebuie să completați
casetele de pe pânză cu invenții
sau alte realizări tehnologice ale
oamenilor care au trăit în Evul
Mediu.
• Documentați-vă pe internet
sau colaborați cu alți
colegi interesați de tema
voastră. Veți fi uimiți câte
veți descoperi!
• Notați secolul pentru fiecare
dintre acestea.
• E important să nu depășiți
secolul al XV-lea!
105
Aprofundare și dezvoltare Civilizația greacă
• Privește schița domeniului feudal de la pagina 87 și alcătuiește un rebus pe baza acesteia. Poți alege
orice model dintre cele prezentate până acum, folosind termenii utilizați pentru descrierea domeniului.
Numerotează termenii și definește-i! Testează rebusul prezentându-l unui coleg, apoi rezolvă-l și tu pe
al lui!
• În imaginea alăturată se află
Catedrala Notre-Dame din Paris.
Identifică stilul arhitectural
în care este construită și argumentează
alegerea ta folosind
elementele din imagine.
Cercetează și află care este
rolul celor două turnuri și al
arcadelor care sprijină zidurile.
• Alcătuiește o fișă pentru portofoliu,
dedicată acestei catedrale,
și include imagini ale acesteia,
din diferite unghiuri și din interior.
OCHELARII
sec. al XIII-lea
106
Civilizația greacă Evaluare sumativă
A. Ordonează cronologic evenimentele de mai jos. Desenează în caiet o axă a timpului și marchează momentul/perioada
de desfășurare.
a. Atestarea primei universități în Europa, la Bologna.
b. Cucerirea Angliei de către normanzi, conduși de Wilhelm I.
c. Detronarea ultimului împărat roman, Romulus Augustulus.
d. Acceptarea religiei creștine în Imperiul Roman.
e. Construirea podului peste Dunăre, la Drobeta, în timpul împăratului Traian.
f. Excomunicarea lui Henric al IV-lea și umilința îndurată la Canossa de împăratul german.
g. Victoria lui Ștefan cel Mare, la Vaslui, împotriva Imperiului Otoman.
B. Alcătuiește pe caiet un text în care să folosești următorii termeni: asolament, înjugare, brăzdar de fier, proprietate.
Afirmațiile, cu conținut istoric, se vor referi la realitățile Evului Mediu.
C. Graficul de mai jos reprezintă creșterea și descreșterea teritorială a Imperiului Roman în primele secole creștine,
valoarea 5 reprezentând maxima întindere teritorială. Analizează situația și răspunde la întrebările următoare:
• În ce secol atinge Imperiul Roman
maxima întindere teritorială?
Poți numi un împărat roman
din acest secol?
• Ce se întâmplă în anul 395,
când graficul se bifurcă?
• Dar în 476?
• Prezintă pe scurt istoria Imperiului
Roman, urmărind în
continuare graficul.
D. Ce influență a avut Iulius Cezar asupra istoriei Imperiului Roman? Analizează, în 6-10 rânduri, textele de mai jos și
identifică urmările acțiunilor sale asupra evoluției statului.
Alegerea magistraților, cu excepția consulilor, a împărțit-o cu poporul; jumătate din magistrați erau aleși
de popor, cealaltă jumătate era desemnată de el însuși.
Suetonius, Viața lui Cezar
Cezar își îndemna, de asemenea, soldații să-i apere de dușmani reputația și demnitatea, el fiind unul sub
a cărui comandă de general au servit vreme de nouă ani [...]. Soldații [...] au răspuns cu hotărâre că erau
gata să-și apere generalul de jignirile aduse [...].
Cezar, Războiul civil
Antoniu puse o diademă pe o coroană de laur, încercă să o așeze pe capul lui Cezar, ca și cum lui i se cădea
a fi rege. Cezar se apără și își feri capul; poporul aplaudă vesel. [...] Oamenii aceia, care de fapt se împăcau
foarte bine cu puterea regală, îi urau totuși numele, căci li se părea lor că [acesta] înseamnă prăbușirea libertăţii.

Plutarh, Vieți paralele
1 100 200 300 395 476 527
0
1
2
3
4
5
6
107
Dacă ai terminat, răsucește pagina, verifică răspunsurile și calculează-ți punctajul!
Secolul C. Verifică corectitudinea enunțurilor împreună cu profesorul. Vezi și dicționarul de la finalul manualului. B. e, d, c, b, f, a, g. A. Răspunsuri:
II, Traian. Imperiul este împărțit. Este detronat ultimul împărat al Imperiului Roman de Apus și statul dispare. Își continuă existența Imperiul Roman de
Amestecul în alegerea magistraților, transformarea armatei statului în D. Răsărit/Bizantin, care, sub conducerea lui Iustinian, începe să-și extindă teritoriul.
armată proprie, asumarea în fapt a funcției regale; au desființat Republica și au pregătit introducerea Imperiului, ca formă de conducere.
(20p.) Seria corectă, 16p. Se acceptă o singură eroare și se acordă 8p. Pentru reprezentarea corectă a axei, cu sensul de curgere a timpului A. Punctaj:
(30p.) Identificarea ideii transmise de fiecare text – 3 x 7p. Stabilirea neconcordanței D. 5 x 4p. (20p.) C. 4 x 5p. (20p.) B. și momentul fiecărui eveniment – 4p.
cu organizarea Republicii și pregătirea Imperiului - 5p. Respectarea limitei de spațiu indicate - 4p.
10p. Totalul se împarte la 10 pentru a afla nota. Din oficiu:
Vizită la muzeu
Foarte multe dintre obiectivele turistice de la noi din țară sau
din Europa pun la dispoziția publicului o modalitate rapidă de
a călători în spațiu. Alege din lista disponibilă online, la adresa:
http://www.cimec.ro/muzee/muzee-cu-turvirtual.html, un obiectiv
despre care ați discutat la orele de istorie în acest semestru, vizitează-l
pe internet (sau, dacă este posibil, vizitează-l în realitate),
apoi prezintă experiența ta după următorul plan:
• numele și situarea geografică a obiectivului;
• motivul construirii;
• istoricul, pe scurt;
• aspecte deosebite/unicat întâlnite acolo;
• starea cercetării și a conservării monumentului de către specialiști;
• recomandările tale pentru vizitatori. Turnul Cizmarilor – zidul de incintă
al Sighișoarei
Compară și decide!
• Compară Imperiul lui Traian cu Imperiul lui
Carol cel Mare.
• Desenează în caiet o balanță și stabilește asemănările
și deosebirile dintre acestea.
• În ce parte se va înclina balanța?
ASEMĂNĂRI DEOSEBIRI
Hansa: lemn, lână, postavuri,
pește, blănuri
Comerțul mediteranean italian:
grâu, vin, fructe, mirodenii, sare,
mătăsuri și alte țesături, blănuri
Târgurile
din
Champagne
• Realizează un tabel în care să înregistrezi mărfurile
comercializate în târgurile din Champagne,
proveniența și destinația acestora.
Cercetează și află!
108
Evaluare finală
A. Stabilește, pentru fiecare dintre seriile de mai jos, primul eveniment care a avut loc:
1.
a. Războiul troian;
b. Fondarea Romei;
c. Domnia regelui Hammurabi.
2.
a. Bătălia de la Marathon;
b. Domnia lui Burebista;
c. Histria bate monedă de argint.
3.
a. Încoronarea lui Carol cel Mare de către papă;
b. Domnia lui Iustinian;
c. Creștinarea francilor conduși de Clovis.
4.
a. Marea Cartă a Libertăților;
b. Cruciada copiilor;
c. Bătălia de la Posada.
B. Realizează în caiet o axă a timpului pe care să marchezi anii corespunzători tuturor evenimentelor menționate
la punctul A. Folosește notațiile 1a, 2c, 4b, după cum este cazul, pentru a le identifica, după exemplul de mai jos.
1b 3a
C. Alcătuiește pe caiet enunțuri cu conținut istoric din care să rezulte sensul următorilor termeni: zigurat, templu, dinar,
senior, cruciat, schismă.
D. A patra cruciadă a avut ca rezultat cucerirea Constantinopolului de către cavalerii occidentali.
Parcurge textul de mai jos, privește imaginea alăturată și răspunde la întrebări:
Priviră îndelung Constantinopolul cei care nu-l
văzuseră niciodată, căci ei nu puteau să-și închipuie
că poate exista în lume un oraș atât de bogat, când
au văzut zidurile înalte și turnurile puternice cu care
era închis de jur-împrejur și acele palate superbe și
acele înalte biserici din care erau atâtea că nimeni
n-ar crede dacă n-ar vedea cu ochii lui. De asemenea,
și lungimea și lărgimea orașului, care se afla în
fruntea celorlalte.
Geoffroy de Villehardouin,
Cucerirea Constantinopolului
1. Când a fost cucerită capitala Imperiului Bizantin?
2. Unde este situat, geografic, orașul? Descrie atacul, pe baza imaginii.
3. Ce impresie le-a făcut cruciaților? De ce s-au arătat atât de uimiți?
4. Care erau relațiile dintre Biserica răsăriteană și cea apuseană la sfârșitul secolului XII? Cum au justificat
cruciații jefuirea Constantinopolului?
E. Alcătuiește un text de 8-10 rânduri în care să compari viața cotidiană a oamenilor din Antichitate cu cea a celor din
Evul Mediu sub aspectul alimentației și al vestimentației. Stabilește asemănări și deosebiri. Formulează și argumentează o
opinie personală asupra modului lor de viață.
Asediul Constantinopolului
Dacă ai terminat, răsucește manualul, verifică răspunsurile de pe pagina alăturată și calculează-ți punctajul!
109
1. 1204. 2. Malul Bosforului. Atac pe D. Vezi dicționarul și lecțiile dedicate. C. 1c, 1a, 1b, 2c, 2a, 2b, 3c, 3b, 3a, 4a, 4b, 4c. B. 1.c, 2.c, 3.c, 4.b. A. Răspunsuri:
Vezi lecțiile dedicate E. uscat și pe mare. 3. Vezi textul. Abia începeau să fie construite. 4. Vezi Marea Schismă. Nevoia de bani, convertirea la catolicism.
pentru detalii.
1. 3p, 2. 2p+3p, 3. 3p+2p, 4. 3p+4p.(20p.) D. 5 x 4p. (20p.) C. Seria corectă - 18p. O eroare, 10p. Două erori, 5p. Mai multe - 0p. B. 4 x 3p. (12p.) A. Punctaj:
Stabilirea a cel puțin trei asemănări/deosebiri - 2 x 7p., formularea unei opinii argumentate - 6p. (20p.). E.
10p. Totalul se împarte la 10 pentru a afla nota. Din oficiu:
Călătoria noastră din acest an se apropie de final. Am analizat împreună, cu ajutorul imaginilor și al
surselor istorice, timpuri îndepărtate, în care oamenii își asigurau cu greu supraviețuirea. Am făcut apoi
bilanțul câtorva mii de ani de istorie, la capătul cărora oamenii au învățat să exploreze teritorii, să beneficieze
de roadele pământului, și-au diversificat preocupările și au creat astfel civilizații înfloritoare.
Înainte de a ne opri, pentru o binemeritată vacanță, îți propunem un exercițiu simplu. Răsfoiește portofoliul
pe care l-ai completat în acest an, revezi temele pe care le-ai realizat și încearcă să completezi, cu
sinceritate, următorul tabel, după ce îl copiezi în caiet:
Adaugă această fișă portofoliului tău, discută cu profesorul și colegii și stabilește un plan pentru a rezolva
problemele pe care le-ai identificat. Pot fi lecturi pentru vacanță, planuri pentru proiecte și cercetări
împreună cu prietenii.
Îți mulțumim că ai făcut, împreună cu noi, această călătorie. Considerăm că o carte citită este o fereastră
spre lume, iar cartea de istorie, mai mult decât atât, deschide o fereastră spre trecut. Cunoaște-l mai
bine și deschide singur ferestrele de care ai nevoie pentru a-ți satisface curiozitatea!
Vacanță plăcută!
Ne revedem la toamnă, când îți propunem o nouă călătorie, începând din epoca Renașterii până în
zorii lumii moderne.
Preia conducerea!
Confecționează un cub de hârtie, așa cum
ai învățat la orele de matematică. Pe cele șase
fețe ale sale scrie câte una dintre următoarele:
Preistoria, Orientul Antic, Lumea greacă, Lumea
romană, Europa în secolele V-X, Europa
în secolele XI-XV.
Rostogolește cubul și, când se oprește, alege
un eveniment/proces din perioada indicată,
despre care ai învățat în acest an. Treci la
timonă și analizează-l, încercând să răspunzi la
toate întrebările marcate pe schema alăturată.
Poți face exercițiul împreună cu colegii, alegând
evenimente din epoci diferite.
Lucrurile pe care am învățat să le fac
(să înțeleg un text, să compar informații, să lucrez în grup etc.):
Lucruri despre care vreau să aflu mai multe:
Lucruri pe care nu le-am înțeles:
Lucruri de care nu cred că voi avea nevoie:
CINE?
UNDE?
CÂND?
C TÂ MIT
UC
?P
? M
D NI CE CAUZĂ? CU
CE SCOP?
CU CE URMĂRI?
Civilizația greacă Dicționar
110
Anarhie
Stare de dezordine cauzată de absența unei
autorități.
Apeducte
Ansamblu de construcții și de instalații care
servesc la transportul apei de la locul de captare
până la cel de folosire. Cele mai vechi
apeducte sunt menționate în Egipt, în secolul
al XIII-lea î.H. În Imperiul Roman, construirea
acestora era esențială pentru amenajarea
orașelor, apa fiind adusă de la mari distanțe.
Arabescuri
Ornamente arhitecturale, constituite din diverse
motive stilizate, care se repetă simetric,
utilizate mai ales în construcțiile islamice.
Asolament
Sistem de sporire a fertilității terenurilor agricole
în Evul Mediu. Pentru odihnirea și refacerea
solului, terenurile erau lăsate în paragină (necultivate)
o dată la doi sau trei ani (bienal și trienal).
Brăzdar
Parte a plugului care intră în pământ și taie
brazda pentru semănat. Era confecționat inițial
din lemn, apoi din metal, pătrunzând mai
adânc în pământ și asigurând un semănat de
mai bună calitate.
Bronz
Aliaj metalic. Oamenii preistorici amestecau
cuprul cu staniu sau cu plumb (metale moi),
obținând un material cu rezistență mai mare,
folosit în fabricarea uneltelor și a armelor. O
epocă a Preistoriei îi poartă numele, datorită
numărului mare de obiecte confecționate din
acest aliaj și descoperite de arheologi.
Bulă de Aur
Document emis de Cancelaria Imperială germană,
denumit astfel pentru că purta o pecete
aurită, care îi atesta autoritatea.
Cens
Obligație a țăranilor dependenți din Evul Mediu,
ce consta într-o serie de dări, inițial în
produse și mai târziu în bani, către senior (deținătorul
domeniului feudal).
Colonie
Cetate-oraș cu rol economic (producție și
schimb), întemeiată de fenicieni și de greci pe
teritorii străine.
Cultură arheologică
Ansamblu de realizări care definesc o comunitate
umană în Preistorie.
Domeniu feudal
Formă de proprietate asupra pământului specifică
Evului Mediu. Simbolul puterii seniorului,
stăpânul domeniului, era castelul feudal.
Eufrat
Fluviu asiatic, lung de peste 2700 de kilometri,
care traversează Siria și Iranul și se unește cu
fluviul Tigru, în Irak, la Chatt-el-Arab.
A–E
111
Excomunicare
Excluderea din comunitatea creștină a unui
credincios, în urma deciziei Papei.
Gotic
Stil arhitectonic folosit preponderent în Europa
Occidentală în secolele XII-XV. Elementele
specifice sunt bolțile în formă de arc frânt,
vitraliile, rozetele și decorurile sculptate ale
fațadelor.
Hegira
Momentul de referință al cronologiei musulmane,
16 iulie 622 d.H. Marchează fuga
lui Mahomed de la Mecca la Medina, pentru
a pune bazele unei noi credințe. Începând
cu această dată, musulmanii folosesc propriul
calendar, care începe cu primul an al
Hegirei.
Marea Mediterană
Mare situată între Europa Sudică, Africa de
Nord și Asia Occidentală. A fost centrul vital
al Antichității, pierzându-și în parte importanța
doar odată cu marile descoperiri geografice
din secolele XV-XVI. Marea Mediterană
comunică prin Strâmtoarea Bosfor cu
Marea Neagră.
Metalurgie
Tehnica extragerii și a prelucrării metalelor
din minereuri, precum și a obținerii aliajelor
cu proprietăți superioare materialelor care intră
în componența lor.
Mitropolie
Unitate de administrare a Bisericii Ortodoxe,
corespunzătoare unei regiuni sau unei țări,
condusă de un mitropolit.
Nil
Principalul fluviu al Africii; străbate continentul
dinspre sud spre nord, vărsându-se în Mediterană
printr-o deltă, lângă Cairo. Prin revărsările
sale, în Antichitate, acest curs de apă înlesnea
irigațiile, stimulând agricultura, iar vegetația de
pe malurile sale – creșterea animalelor.
Normanzi
Nume sub care erau cunoscuți germanii din
Peninsula Scandinavă. Au întreprins numeroase
expediții militare și comerciale în Europa, au
întemeiat colonii și formațiuni politice, precum
Ducatul Normandiei – în Franța de azi.
Oraș-stat
Așezare urbană în Antichitate, înconjurată
de zidurile unei cetăți; oraș care îndeplinește
funcțiile unui stat, adică un spațiu constituit
dintr-un teritoriu, cu o populație și o putere
instituționalizată (armată, fisc, religie).
Oratorie
Arta de a vorbi în public.
Papirus
Plantă iubitoare de apă, folosită în Antichitate
pentru a se fabrica un suport de scris asemănător
hârtiei, aceasta nefiind încă descoperită.
Tulpina era alcătuită din foițe membranoase,
din care se făceau fâșii, așezate apoi orizontal
și vertical, ca o țesătură, pentru a alcătui pagina.
Mai multe astfel de bucăți erau prinse împreună
și înfășurate, un sul de papirus având,
de regulă, între 6 și 10 metri.
Polis
Formă de organizare pe care orașul-stat o avea
în Grecia Antică.
E–P
112
Civilizația greacă Dicționar
Principi electori
Șapte principi germani, care în Evul Mediu
participau la alegerea împăratului romano-german.
Retorică
Știința alcătuirii unui discurs argumentat,
susținut în fața unui auditoriu.
Robotă
Obligație în muncă a țăranilor lipsiți de pământ
către stăpânul domeniului feudal.
Romanic
Stil arhitectonic predominant la începutul
Evului Mediu (sec. XI-XII), caracterizat prin
arcade în formă semicirculară și decoruri
sculptate pe fațade.
Rozetă
Fereastră circulară în formă de trandafir, executată
într-un zid, cu ornamente perforate în
piatră, împodobită cu vitralii. Este caracteristică
pentru catedralele și bisericile gotice, fiind
așezată pe fațada lor. Cea mai mare se află la
Catedrala „La Seu“, din Palma de Mallorca, și
are un diametru de 12,55 metri.
Sași
Denumire generică a populației de origine
germană, originară cu deosebire din Saxonia,
dar și din Flandra sau Luxemburg, colonizată
în Transilvania în secolele XII-XIII.
Schismă
Sciziune în sânul Bisericii. Marea Schismă
desemnează evenimentul petrecut în
anul 1054, când Biserica de Apus (catolică)
s-a separat de cea de Răsărit (ortodoxă).
Secui
Populații care i-au însoțit pe unguri în migrația
lor spre Europa Centrală și s-au stabilit în
Transilvania în secolele XII-XIII.
Tigru
Fluviu asiatic, cu o lungime de aproape 2000
de kilometri, care izvorăște din Turcia, traversează
Irakul și se varsă în Eufrat, în sudul
acestei țări, la Chatt-el-Arab.
Universitate
În Evul Mediu, o instituție în general patronată
de Biserică, înzestrată cu privilegii regale și
căreia îi era încredințat învățământul superior.
Vikingi
Denumire generică a populațiilor din nordul
Europei (norvegieni, suedezi, danezi), care, în
secolele VIII-X, au întreprins expediții în
Europa și în America de Nord.
Vitraliu
Compoziții decorative formate din bucățele
de sticlă colorată și legate între ele prin rețele
de plumb. Atestate din secolul X, au atins nivelul
de artă în construirea catedralelor gotice,
ajungând la dimensiuni impresionante.
Zeciuială
Obligație a țăranilor dependenți din Evul Mediu
către Biserică, căreia îi acordau a zecea parte
din toate produsele muncii câmpului și ale
creșterii animalelor. Într-o gospodărie, dacă
țăranul avea 10 porci, pe unul îl oferea Bisericii.
P–Z